Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va elabora un proiect de lege care reglementează situaţia privind marile evenimente, acesta urmând să fie depus în Parlament.

În urma discuţiilor din cadrul întâlnirii pe care Ministerul Culturii şi Guvernul României au avut-o săptămâna trecută cu organizatorii de festivaluri a reieşit nevoia de reglementare a situaţiei în care festivalurile cu peste 1.000 de participanţi pot fi susţinute sau nu.

"Am lucrat împreună cu marii organizatori de evenimente pentru a oferi predictibilitate, pentru a salva industria festivalurilor şi pentru a ne asigura că România se va afla, anul viitor, printre actanţii acestui domeniu. Prevederile privind măsura temporară a rambursării biletelor şi impozitul pentru nerezidenţi au fost incluse, deja, în OUG 70/2020. Acum suntem în punctul de a elabora un proiect de lege care va fi depus în Parlament şi care reglementează situaţia privind marile evenimente, proiect care va parcurge toate etapele consultării publice", a precizat Bogdan Gheorghiu, citat într-un comunicat remis Agerpres.

Vezi și: Spectacolele în aer liber s-ar putea relua dacă nu va crește numărul cazurilor de coronavirus

Potrivit sursei citate, clarificarea statutului organizării de festivaluri cu mai mult de 1.000 de participanţi prin intermediul unei iniţiative legislative este necesară pentru a putea oferi predictibilitate acestei activităţi care la bază este una cu caracter economic pentru organizatori.

Coronavirus | Ce se întâmplă cu festivalurile? UNTOLD și NEVERSEA permit folosirea biletelor pentru ediția 2020 în următorii ani

Prin crearea cadrului legal necesar, operatorii culturali vor putea lua cea mai bună decizie de administrare a afacerii în raport cu furnizorii şi clienţii lor, respectiv cu publicul festivalurilor.

Te poate interesa și: Concerte drive-in, cu publicul în maşini - soluţia pentru evenimentele live pe vremea pandemiei de COVID-19

Până la acest moment, Guvernul a fost în situaţia de a reglementa activităţile culturale doar pentru starea de urgenţă sau pentru starea de alertă, însă evoluţia virusului COVID-19 confirmă faptul că ar putea exista un risc epidemiologic crescut pentru o perioadă de timp mai lungă, iar marile evenimente vor fi imposibil de organizat. State precum Germania şi Olanda au luat decizia de suspendare a oricăror festivaluri până pe 1 septembrie, încă de la începutul pandemiei, cu scopul de a proteja atât cetăţenii, cât şi organizatorii de evenimente, mai informează Ministerul Culturii.

Vezi și: Emil Boc: Puțin probabil să mai aibă loc UNTOLD, TIFF sau Electric Castle

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri