România are multe de oferit, mai ales din punct de vedere turistic. La acest capitol se înscriu și cramele românești, nu puține la număr, al căror vin e recunoscut internațional. În definitiv, cu toții ne strângem la un pahar de vin, în familie sau cu prietenii, mai ales în zi de sărbătoare, pentru a petrece. wall-street.ro a fost în vizită la Apogeum, crama deținută de Virgil Mândru, care oferă, printre altele și cazare, și iată ce noutăți despre vin și producția lui a aflat.

Drumul până la Tohani, unde se află crama Apogeum, nu este unul anevoios și nici de lungă durată, maximum două ore din București, în funcție de ora plecării și de aglomerație. Însă odată ajunși la cramă, ne întâmpină via și sticlele de vin.

Pentru culesul acestor rânduri de vie, Virgil Mândru a specificat faptul că are nevoie de circa 250 de oameni. Mândru a mărturisit că a sosit în zonă în anul 2000 și fost atras de calitatea strugurilor. Visul oricărui om din industrie este să prindă un loc la Dealu Mare, iar noi suntem chiar în centrul viticol al regiunii, susține el.

Tohani este locul în care Feteasca Neagră și-a găsit casa, iar Mândru se mândrește cu faptul că a dus acest soi la apogeu, de unde și numele cramei.

Apogeum Fetească Neagră este un vin produs în cantitate limitată, între 5.000-10.000 de sticle anual. Apogeum Fetească Neagră 2017 este disponibil publicului din această toamnă.

Retail jobs

Strugurii de Fetească Neagră provin din butuci de viță de vie cu o vechime de peste 50 de ani. Producția de Fetească Neagră dedicată etichetei Apogeum este redusă, de cinci-șase tone/hectar, recoltată manual, cu strugurii selecționați încă din vie.

Important de menționat este că pentru obținerea acestui vin sunt culese cu grijă doar bobițele întregi. După cum ne-a povestit somelierul cramei, Vasile (foto), o bobiță spartă a început deja o fermentație și nu mai este bună. Bobițele sunt introduse în amforele de mai sus (vasele acelea mari, care par de lut), unde sunt zdrobite printr-un proces natural și îndelungat (amforele sunt aduse din Italia). Șase la număr sunt amforele, iar bobițele stau timp de 30 de zile, pentru început.

Este extras vinul tânăr, iar din șase amfore rămân doar trei cu produs.

Citeste si:
Turismul viticol se extinde în România: un nou complex va fi inaugurat
Turismul viticol se extinde...

Culesul și alesul bobițelor înainte de introducerea în anfore durează circa patru-cinci zile și participă 20 de persoane. Somelierul a mărturisit că au și mașină de cules bobițele, însă pentru Apogeum nu o folosesc niciodată.

Mi-a fost foarte greu să fac recunoscut acest soi, Fetească Negră. E un soi mai dificil, pe care nu toată lumea îl înțelege. Treceam toate testele la nivel internațional, dar picam la momentul degustării, deoarece oamenii nu îl recunoșteau. În prezent, avem medalii pentru el de pe patru continente.

Virgil Mândru, crama Apogeum, domeniul Tohani

Producția urmează un parcurs aparte, vechi de două milenii. După obținerea vinului tânăr, Feteasca Neagră se odihnește în baricuri din stejar franțuzesc timp de doi ani, iar apoi, timp de 12 luni, în sticlă.

Pentru vinul nou, acele baricuri din stejar, butoaie de lemn mai exact, sunt schimbate după cei doi ani de utilizare.

Citeste si:
Comisia Europeană adoptă măsuri excepționale de sprijin pentru...
Comisia Europeană adoptă...

În prezent, din cauza sau datorită pandemiei, o sticlă de Apogeum este scoasă o dată la patru ani (până acum, era scoasă o dată la trei ani).

Pentru un vin ca Apogeum trebuie să ai răbdare cel puțin zece ani: crește via, se fac strugurii, faci primul vin, după care alte experimente (culegi prea devreme, pentru că nu nimerești momentul, în alt an, nu te ajută vremea și tot așa).

Virgil Mândru, crama Apogeum, domeniul Tohani

Prețul unei sticle de vin Apogeum crește odată cu trecerea anilor. Așa cum spune Mândru, un vin roșu își atinge maximul de calitate după 25 ani. O sticlă de Apogeum din anii trecuți poate costa, în prezent, chiar și 1.500 de lei.

E ca în bucătărie, trebuie să combini aromele, astfel încât să simți și căpșună, și piper. Doar că la noi e mai greu, în bucătărie e vorba de ingrediente, eu mă pot folosi doar de cupajarea vinurilor.

Citeste si:
Sezamo.ro, un nou serviciu de livrare online, intră în România
Sezamo.ro, un nou serviciu de...

Virgil Mândru, crama Apogeum, domeniul Tohani

Totodată, Mândru a mărturisit că nu dorește mărirea podgoriei, deoarece ar pierde controlul asupra calității. Acesta a dezvăluit că în fiecare an sunt lansate circa două-trei branduri de vin, care să se adreseze mai multor tipuri de oameni (tineri, bătrâni, intelectuali, hipsteri etc).

Apogeum este un vin pentru supercunoscători, pentru elite. Este un vin pe care îl produc o dată la patru ani, iar eu trebuie să anticipez gusturile consumatorului. Eu trebuie să cresc odată cu consumatorul, ca să mă pot dezvolta, iar în România crește înclinația pentru vinurile premium.

Virgil Mândru, crama Apogeum, domeniul Tohani

Enoturism în România

Așa cum menționam mai sus, Crama Apogeum oferă și cazare, a cărei capacitate urmează să fie extinsă.

Citeste si:
Aplicația Uber este acum disponibilă în Buzău și Bacău 
Aplicația Uber este acum...

Începând din luna iunie, capacitatea de cazare în cadrul complexului Tohani a crescut la 20 de camere, putând acomoda până la 40 de turiști. Lucrările de recondiționare au început în anul 2008, iar în toamna anului 2018 au fost deschise către public Conacul, crama și beciul Apogeum, odată cu lansarea proiectului Valahorum. La finalul lunii mai capacitatea de cazare s-a extins cu 14 camere, într-o clădire anexă conacului – purtând numele de Conacul Mic - recondiționată complet.

Proiectul de investiții în enoturism inițiat de Tohani Romania continuă, urmând să apară câteva căsuțe individuale, amplasate la mai puțin de 1.000 de metri de Conacul Apogeum, pe un platou cu vedere asupra viei (Conacul Dumbrava).

Având un design de inspirație scandinavă, fiecare dintre căsuțele din inima podgoriei va putea găzdui până la patru persoane. Complexul, format din 20 de unități de cazare, va include și o zonă de spa și relaxare.

Citeste si:
Ținuta office: 7 accesorii care completează un outfit business
Ținuta office: 7 accesorii...

Bugetul alocat celei de-a doua etape a investiției este de 1 milion de euro, iar proiectul este în faza de aprobare. Potrivit estimărilor, acesta urmează a fi dat în folosință în anul 2023.

Nu îmi doresc să devin foarte mare din punctul acesta vedere, așa cum își dorește Casa Timiș, ei vor să ajungă la circa 600 de locuri. Nu vreau să devin un complex turistic, eu prefer locurile de tip micro, boutique. Vom începe reamenajarea Conacului Dumbrava, cu 20 de camere (40 de locuri), unde vom face și zona de spa. Vrem să dezvoltăm segmentul de turism în timpul săptămânii, cu o piscină, un teren de tenis, spa etc.

Virgil Mândru, crama Apogeum, domeniul Tohani

Totodată, în vizită la cramă vă puteți bucura și de un strop de istorie (nu doar de vin), deoarece în cadrul Conacului sunt amplasate documente din timpul vieții Principelui Nicolae, existând și certificatul de căsătorie al acestuia cu Ioana Dumitrescu-Doleti, proprietara domeniului, pe data de 28 octombrie 1931. Principele s-a îndrăgostit de Doleti la o cursă de mașini din București, iar pentru că Ioana Doleti nu avea sânge albastru, principele a fost decăzut din drepturile regale.

Bineînțeles, printre documente există și protocolul prin care Casa Regală a cedat domeniul Cramei Apogeum și prin care Mândru și echipa se obligă să respecte integritatea teritoriului cedat, iar câștigurile obținute merg către Casa Regală.

Iar dacă vreți să gustați vin cu notă regală, Mândru recomandă vinul Principele Radu.

Totodată, Conacul poate servi drept gazdă pentru evenimente, chiar nunți, dacă vreți să vă simțiți cu adevărat prințese și prinți.

Apartamentul regal este pus și acesta la dispoziția turiștilor pentru cazare, însă dacă există solicitări din partea Casei Regale, apartamentul este cedat, potrivit informațiilor furnizate de Mândru.

O noapte de cazare în apartamentul regal costă 250 de euro. Conacul mai cuprinde trei duplexuri, cu 150 de euro pe noapte, dar și două camere normale la 100 de euro.

Cât despre pensiune, spațiile de cazare construite de Mândru în apropierea conacului, o noapte de cazare costă 400 de lei (cameră cu pat dublu și canapea) sau 375 de lei (o cameră cu pat dublu).

Cât despre degustare, la Crama Apogeum costă 100 de lei/ persoană, iar orele la care se poate degusta vin sunt 11:00, 15:00 și 17:00, de luni până duminică. De asemenea, ar fi bine ca înainte de vizită să sunați pentru organizarea unei degustări, mai ales dacă e vorba despre un grup și nu ajungeți la orele enumerate.

Dacă credeți că vă plictisiți, nu vă faceți griji...în zonă mai sunt alte zece crame poziționate, prin urmare aveți ce să vizitați (și bineînțeles, mult vin de degustat).

În ultimii ani, Tohani România a investit peste 6 milioane de euro în podgoria de Fetească Neagră, linia de vinificație dedicată și susținerea vinurilor produse din acest soi - prin marketing local și prezență internațională. Producția din 2020 a atins un nou record, fiind îmbuteliate 1 milion de sticle de vin cu eticheta Fetească Neagră, aceasta reprezentând 75% din totalul de vin roșu vândut de Tohani.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri