După o muncă de mai bine de trei ani de zile și o investiție care se apropie de trei milioane de euro, Dr. Morad Iancu a deschis, în zona Dorobanți, noua clinică Luxury Aesthetics. Clinica se află într-o clădire cu mai multe etaje, care a fost atent transformată și adaptată conform ultimelor norme medicale în vigoare, astfel încât să corespundă nevoilor unei clinici medicale de estetică premium.

Noul concept de clinică Luxury Aesthetics presupune colaborarea cu medici specialiști din diferite domenii. Astfel, la etajele superioare găsim cabinete specializate pe ginecologie, dermatologie, cosmetică personalizată și medicină regenerativă. În plus, Dr. Morad Iancu își dorește să vină și în sprijinul doctorilor tineri, care vor să se integreze în domeniul chirurgiei estetice și al chirurgiei plastice.

Activitatea de bază a clinicii rămâne însă chirurgia estetică, estetică medicală, terapiile laser și IPL.

Dacă vorbim despre chirurgie, clinică din Dorobanți se concentrează pe chirurgia sânilor (implanturi mamare cu proteze B-Lite, schimbare implanturi mamare, ridicarea sau reducția sânilor), chirurgia corporală (noi tehnologii de liposucție, Brazilian Butt Lift, excizie tumori de piele, chirurgia cicatricilor, scoaterea alunițelor, abdominoplastie) și chirurgia feței (blefaroplastie, lifting, rinoplastie, ridicarea sprâncenelor, chirurgia urechii, modelarea bărbiei).

Pe de altă parte, serviciile de estetică medicală includ tratamente minim invazive menite să ofere pacienților rezultatele dorite rapid, fără necesitatea unei perioade de recuperare și fără durere. Vorbim aici despre Lipofilling, remodelarea mandibulei, augmentarea buzelor, rinoplastie fără operație, Dermapen, Terapia Dracula - Biolifting, Face Contouring, etc.

Terapia laser și IPL include tratamentul cicatricilor sau al acneei, tratarea leziunilor hiperpigmentare, epilare de lungă durată sau întinerirea facială cu laser.

“Am gândit fiecare detaliu cu mare atenție, de la momentul primirii pacientului până la circuitul acestuia în sălile de tratament. Acestea sunt dotate cu aparatură de ultimă generație și ne-am diversificat sfera de activitate, cu noi specializări precum dermatologie, ginecologie, cosmetică personalizată, medicină regenerativă și terapii laser”, a declarat, într-un interviu acordat Wall-Street, Dr. Morad Iancu (foto).

Luxury Aestetics Iancu Morad

Proceduri proprii de înfrumusețare: rezultate spectacuoase, dar cu aspect natural

În prezent, Dr. Morad Iancu și echipa sa lucrează la dezvoltarea unor proceduri proprii, îmbunătățite, care să ofere rezultate cât mai spectaculoase, dar cu aspect natural, în perfectă armonie cu trăsăturile pacienților.

„Avem deja două astfel de proceduri proprii: augmentarea buzelor prin metodă M-Technique și augmentarea sânilor prin metodă M-Augmentation. Ambele sunt concepute de mine după mai bine de 15 ani de studiu și experiență în domeniul esteticii. Ele combină mai multe tehnici îmbunătățite și modificate, practicate într-o anumită ordine pentru a obține un rezultat armonios”, mai explică medicul.

Luxury Aestetics Iancu Morad

Luxury Aesthetics angajează refugiați din Ucraina

Noua clinică a doctorului Morad Iancu va avea în final peste 20 de angajați, aici fiind incluși și medicii specialiști care se vor ocupa de noile ramuri de practică medicală ce vor fi incluse în noul concept Luxury Aesthetics.

Avem în momentul de față și personal angajat din Ucraina, pentru că încercăm să-i sprijinim cum putem mai bine pe refugiații de război. Am angajat la recepție o tânără studentă din Ucraina, care însă vorbește doar limba engleză și acum învață și câteva cuvinte în limba română.

Dr. Morad Iancu

În viitorul apropiat, din echipa Luxury Aesthetics vor face parte și asistente medicale din Ucraina, cu experiență vastă în domeniu în țara lor, imediat ce își vor echivala studiile în România.

Cât cheltuie și ce intervenții estetice își fac românii

În România, cererea pentru proceduri estetice a crescut cu aproximativ 30% în ultimii doi ani. Fie că vorbim despre femei sau despre bărbați, observăm o cerere din ce în ce mai mare pentru tratamente minim invazive. Potrivit Dr. Morad Iancu, bugetul mediu pe care îl alocă pacientii clinicii pentru tratamente minim-invazive de medicină estetică facială este de 900-1000 de euro/an. Conform statisticilor interne, 80% dintre pacienții devin clienți fideli, ceea ce înseamnă că apelează la cel puțin două proceduri pe an, cea mai mare cerere fiind pentru procedurile de injectare cu toxină botulinică și substanțe de umplere pe bază de cristale de calciu și acid hialuronic.

Printre preferințele femeilor se mai numără și augmentarea mamară sau liftingul sânilor, dar blefaroplastia este cea mai cerută intervenție chirurgicală (eliminarea pielii și grăsimii în exces din zona pleoapelor).

De asemenea, sunt foarte multe paciente care vin la clinică pentru remodelarea buzelor, în special după ce s-a lansat tehnica M-Technique.

Avem pacienți cu vârste cuprinse între 18 ani și chiar și peste 70 de ani. Nu contează vârsta, este important că atunci când ne privim în oglindă să fim fericiți cu ceea ce vedem. Asta ne dă încredere în noi și ne ajută în toate aspectele vieții.

Dr. Morad Iancu

Dacă se menține trendul ascendent al cererii pentru intervenții estetice, cifra de afaceri a clinicii Luxury Aestetics va depăși în acest an cifra de două milioane euro (aici fiind inclusă și clinica din Constanța). În ceea ce privește profitul, acesta ajunge undeva la 40% din totalul cifrei de afaceri/anual.

Sursa foto: Clinica Luxury Aestetics

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri