Scena stand-up-ului românesc nu mai este de mult un loc pe care urcă doar bărbații. Maria Popovici, una dintre cele mai importante voci ale comediei românești, este exemplul viu că glumele se pot spune și de femei, și se pot spune bine. De ce nu poartă Maria niciodată tocuri pe scenă și cum se transformă problemele românilor în glume? Mic îndrumar despre cum să reușești ca femeie într-o lume a bărbaților.

În luna martie, la wall-street.ro sărbătorim lidershipul feminim și ne-am propus să vă aducem în fiecare zi a acestei luni exemple de femei puternice, modele de determinare și curaj pentru toți cei din jurul lor, inclusiv bărbați; femei care ies în evidență prin succesul și prin implicarea lor, și care pot inspira și alte reprezentante ale sexului frumos nu doar să viseze, ci să și acționeze către a-și îndeplini visurile.

Personal, am început să prind gustul stand-up-ului de când eram mică. Tranziția de la emisiunile de umor de la TV, la show-urile de stand-up, am făcut-o cu ajutorul domnului care a adus fibra optică la mine pe stradă. În ceea ce privește relația femeilor cu umorul, din păcate, pentru prea mult timp, umorul românesc a însemnat doar persiflarea blondelor naive, a soțiilor recalcitrante și a gospodinelor grijulii. Ei bine, cred că am avut nevoie de stand-up ca să arătăm că femeile pot să fie mai mult decât personajele secundare ale umorului.

Prima dată când am văzut o femeie făcând stand-up am simțit emoție: în sfârșit o prezență feminină era cea care producea umorul, nu doar un personaj care completează un dialog. Maria Popovici, una dintre primele femei care a făcut stand-up în România, mi-a spus cât de important este să nu ieși în evidență prin felul în care arăți ca să lași spectatorii să vadă doar lucrul pentru care au plătit bilet: umorul.

„Din punctul meu de vedere, în momentul în care te îmbraci câtuși de puțin sexy pe scenă, oamenii nu mai râd. E un lucru psihologic: dacă te îmbraci frumos pe scenă, atragi atenția oamenilor către altceva. Comedia nu este despre asta”, a spus Maria Popovici.

Sursă foto: Maria Popovici

Îți taie simțul umorului din feminitate? Nu, doar te face mai încrezătoare

Tabloul femeii delicate, care merge cu cărțile pe creștetul capului și nu vorbește neîntrebată, este încă o imagine prezentă în mintea unora dintre români. Perioada comunistă, cu toate problemele ei, a dat mai multă autonomie femeilor, însă încă mai există preconcepții că femeile au nevoie să fie protejate și că nu se pot descurca singure.

O esență puternică prin care unii bărbați sunt intimidați este încrederea femeilor. De ce se simt unii bărbați mai puțini bărbați lângă o femeie care nu are nevoie de ajutor? Maria spune că o femeie amuzantă poate să intimideze un anumit tip de bărbați, dar prin acest mod, se poate face o triere a acestora.

O persoană amuzantă dă dovadă de foarte multă inteligență și autoironie. O femeie inteligentă nu este mai puțin feminină, e doar mai încrezătoare. Cred că a fi o femeie încrezătoare poate să intimideze anumiți bărbați.

Maria Popovici, comediant

Aceasta mi-a spus că nu știe să facă stand-up „ca femeie”, știe doar să facă stand-up. Maria mi-a povestit că a întâlnit o rezistență la începutul carierei din partea oamenilor, chiar și din partea colegilor de breaslă.

„Eu am fost criticată că sunt prea vulgară, nefiind mai vulgară decât masculii din industrie. Noi trăim într-o țară care acuma este în 1970, deci undeva 50 de ani în urmă față de restul. Nu cred că voi șoca pe nimeni dacă zic asta”, a mărturisit Maria.

Cu toate că mai avem până ajungem la nivelul de acceptare ca în țările dezvoltate, Maria spune că vede o schimbare în modul în care românii privesc stand-up-ul în România.

De unde izvorăște umorul românesc: „Comedia se naște din lucruri triste”

Românii au ales mereu umorul ca medicament pentru toate problemele pe care le întâmpină. Am văzut asta prin lozincile de la proteste sau prin meme-urile de după rezultatele alegerilor. Maria Popovici spune că motorul umorului românesc vine, în mare parte, din problemele cu care se confruntă țara noastră.

„Comedia se naște din lucruri triste. Noi suntem un popor care face foarte mult pe haz de necaz. Nu se va naște niciodată ceva comic din lucruri bune și pozitive. Nu e amuzant să mergi pe stradă și să nu se întâmple nimic. E mai amuzant când calci pe o coajă de banană și cazi”, explică Maria.

Sursă foto: Maria Popovici

Înainte să fie comediant, Maria este actriță. Prima dată când a făcut stand-up a fost după un spectacol de teatru. Cu toate că avea experiență actoricească ea spune că atunci când a urcat pe scenă ca stand-up-er, a simțit o emoție care i-a dictat cariera viitoare.

„După piesa de teatru, am urcat pe scenă pentru prima oară să fac stand-up și am văzut cum mi-a fugit scena de sub picioare. Oamenii au râs foarte tare și pur și simplu seara respectivă a fost un declic. Am știut exact că asta voi face, că asta voi urma în viață. A fost un sentiment pe care nu l-am simțit niciodată la teatru”, concluzionează Maria.

Sursa foto: Maria Popovici

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri