Diplomat a încheiat anul 2023 cu afaceri de peste 14 milioane de lei, cu peste 50% decât în 2019, înaintea pandemiei de COVID-19. Diferența provine din creșterea notorietății, dar și a numărului de locuri, generate de extinderea terasei. Rezultatele financiare acoperă atât încasările à la carte, cât și pe cele ale diviziei de evenimente corporative și private, bine reprezentate în portofoliul de afaceri.

“Anul 2023 a fost unul activ, pentru noi, în care am organizat constant atât evenimente proprii, brunch-uri și seri de degustare, cât și întâlniri și lansări ale clienților noștri, persoane juridice. În 2024, ne concentrăm pe creșterea numărului de clienți pe segmentul à la carte, atât pentru prânz, cât și pentru cină. Pentru următoarele 9-12 luni, ne propunem să atragem mai multă atenție din partea oaspeților români", a declarat Mihai Troneci, operator al restaurantului.

În primele trei luni ale anului 2024, restaurantul Diplomat a înregistrat o creștere cu aproximativ 12% a cifrei de afaceri, comparativ cu intervalul de referință, ianuarie-martie 2023.

“Estimăm că vom încheia anul cu vânzări de aproximativ 15,5 - 16 milioane de lei, depășind, astfel, valoarea inflației. Pe partea de investiții, preconizăm că vom aloca în jur de un milion de lei pentru reamenajarea restaurantului, care va avea loc în vară, când oaspeții aleg să își petreacă timpul pe terasa noastră generoasă”, a încheiat Mihai Troneci.

Din mai, restaurantul Diplomat își întâmpină oaspeții cu un meniu nou

Începând cu luna mai, restaurantul Diplomat își întâmpină oaspeții cu un meniu nou, creat de către chef Paul Mihăilescu, cel care conduce bucătăria localului. Din noua selecție de preparate vor face parte feluri de mâncare rafinate, cum sunt tartarul de crab cu avocado, banane și caviar de somon, risotto cremos cu langustine și lămâie murată, texturi de crap cu mămăligă, porcini și cremă de usturoi sau mușchiul de vițel, servit cu nap, tartă de cartofi și sparanghel.

De asemenea, noul meniu va include și o selecție fină de deserturi preparate în casă, cum sunt trufele de ciocolată cu alune de pădure, lichior și busuioc proaspăt.

“Meniul Diplomat este unul elegant, cu influențe internaționale, care curatoriază ingrediente de calitate, din întreaga lume. Preparatele pe care le propunem oaspeților pornesc de la rețete clasice, specifice anumitor culturi, cum e clasicul pește cu mămăligă și usturoi sau risottoul italienesc. Ceea ce noi facem este să le oferim o identitate nouă și să le aducem în prezent, prin tehnicile de gătire și asocierile neașteptate de texturi și arome”, a declarat chef Paul Mihăilescu.

Restaurantul Diplomat este deschis publicului larg în fiecare zi, de luni până duminică, în intervalul 12:00-24:00.

În 1922, Colonelul St. E. Greble Junior și Alexandru Marghiloman au înființat Country Club Băneasa, cunoscut mai târziu drept Clubul Diplomatic București. Inițial un loc exclusivist pentru sporturi și recreere, acesta a devenit un reper al elitei, atrăgând personalități precum Regele Mihai și Nicolae Titulescu. În jurul său, pe cheltuiala membrilor, a fost construit actualul parc al zonei de nord, Parcul Regele Mihai 1 al României. Clubul, cu vila centrală proiectată de Ion Mincu, a devenit ulterior cunoscut pentru restaurantul Diplomat. Astăzi, restaurantul Diplomat este unul dintre cele mai longevive restaurante ale Bucureștiului, un loc ce face parte din moștenirea culturală a Capitalei.

Sursa foto: Restaurant Diplomat

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri