11 imagini
Pe pământ există crame și există locuri ieșite din comun unde se păstrează vinul, cum ar fi mina de calcar de Cricova. Un loc cum există puține în lume, iar, culmea, un alt loc dintre acestea, puține, este tot în Republica Moldova, la Mileștii Mici. Cât despre mina de calcar de la Cricova, trebuie văzută ca să poată fi crezută: se întinde pe aproape 100 de kilometri de galerii și ascunde o cantitate pur și simplu bulversantă de sticle de vin, fie ele destinate vânzării, sau pur și simplu aparținând unor colecții private.
Pentru a putea fi așezată într-un context corect însă, trebuie spus că, odată ajuns în zonă, ba chiar în întreaga Republică Moldova, în drumul tău vezi multe dintre semnele mării, cum ar fi, spre exemplu, calcarul, dar nu numai. Semne despre care de asemenea îți vorbesc mulți dintre oameni, deși, culmea, ieșirea Republicii Moldova la Marea Neagră este infimă.
Motivul este faptul că, asemenea României, Republica Moldova a fost cândva un pitoresc peisaj de la fundul mării, sau, mai precis spus, al mega-lacului Paratethys. Astfel, odată retrasă, această mega-întindere de apă a lăsat vederii celor de azi semnele mai sus amintite.
Războiul și ocupația sovietică
Din nou, pentru a putea fi înțeleasă adecvat, trebuie spus că povestea pivnițelor de vin din Moldova este profund legată de război și ocupație.
Astfel, nu se poate uita faptul că orașul Chișinău a fost puternic bombardat în timpul luptelor dintre naziști și sovietici, iar când sovieticii au ieșit victorioși în 1944, orașul era în ruine.
Având în vedere acest lucru, prin urmare, precum și faptul că Moldova a început să folosească blocuri de calcar pe scară largă în anii ’50, reconstrucția principalelor orașe din țară a început să fie făcută având drept materie primă acest material de construcție care se găsea, practic, pretudindeni.
Prin urmare, sovieticii, care se instalaseră deja la putere, au construit, printre altele, grădinițe, școli și blocuri de apartamente din blocuri de calcar.
În anul 1952, intră în scenă însă două personaje importante pentru istoria vinului moldovenesc, Petru Ungureanu și Nicolae Sobolev, care au propus utilizarea în calitate de depozite de vin a stolnelor (excavații orizontale sau puțin înclinate într-o mină, având ieșire directă la suprafața solului, n.r.) din care se extrăgea piatra de construcție.
Prin urmare, deja în anul 1954 la combinatul Cricova a fost fondată colecția de vinuri, iar în anul 1955 în galeriile subterane de la Cricova a avut loc îmbutelierea primelor vinuri de marcă.
Peste 100 de kilometri de galerii și tuneluri
Cât despre galeriile de la Cricova, trebuie spus că întinderea lor, precum și cantitatea de vin pe care o adăpostesc, este pur și simplu copleșitoare: 40 de milioane de litri de vin stocați într-o temperatură controlată în mod natural.
Astfel, aproximativ un milion de sticle de vin, printre care și unele de colecție, aparținând unor diverși șefi de stat ori alte personalități, se întind pe mai mult de 100 de kilometri de tuneluri și galerii care formează un adevărat oraș subteran, cu propriile lui străzi și propria lui hartă, care în punctul cel mai adânc al său ajunge la aproape 100 de metri sub pământ.
Nu e de mirare, prin urmare, că o legendă locală spune faptul că a existat o persoană care s-ar fi pierdut, chiar, prin aceste galerii, nemaieșind niciodată, lucru care însă este greu de verificat, rămânând, prin urmare, la stadiul de legendă.
Mai mult decât atât, orașul subteran de la Cricova are propriul lui cinematograf, propriul muzeu și, de ce nu, propria capelă, unde se pot oficia inclusiv căsătorii, asta fără să mai vorbim despre nenumăratele săli și sălițe care ascund istorii celebre. Cum ar fi aceea că inclusiv Iuri Gagarin a coborât într-una dintre ele pentru un ospăț care s-a întins, efectiv, peste noapte, pe durata unei zile întregi.
Cât despre coborârea efectivă în beciuri, ea se poate face cu un așa-numit trenuleț turistic, în fapt un vehicul electric foarte asemănător celor întâlnite în parcurile de distracție tematice.
Absolut fabulos, de asemenea, este și procesul de remuaj (cuvânt care nu există în Dex, fiind românizarea franțuzescului remouage), care presupune, practic, rotirea manuală de către câteva femei a aproximativ 35.000 de sticle, odată la două zile, timp de două luni, pentru ca reziduurile de drojdie din proaspăta "licoare" să se depună pe capac.
Iar dacă la prima vedere acest proces nu pare impresionant, trebuie spus că la vederea kilometrilor, la propriu, de sticle care trebuie rotite, te întrebi cum pot face numai 5 femei acest lucru. Din fericire însă, ele sunt ajutate și de niște roboți care se numesc gyropalette și care învârtesc, mecanic, sute de sticle de vin odată.
Totodată, trebuie spus că această scurtă descriere nu are cum să facă dreptate acestui oraș subteran cu - inclusiv - propriile lui magazine și săli de degustare (cum ar fi, spre exemplu, Sala cu Şemineu, numită astfel pentru că are un şemineu cu un coş de evacuare de nu mai puțin de 60 de metri), dar poate fi un început pentru cei care nu au fost niciodată în mina de calcar de la Cricova și care caută să se informeze cu privire la această destinație, obligatorie de altfel.
Demers pentru includerea în patrimoniul UNESCO
Pentru a ilustra importanța galeriilor de la Cricova, trebuie spus, de asemenea, și faptul că ele sunt 100% deținute de statul moldovean, iar unii localnici spun chiar că imposibilitatea privatizării lor apare ca fiind stipulată în Constituție. Acest ultim aspect însă, nu poate fi verificat, în Constituția Republicii Moldova nefiind scris acest lucru negru pe alb.
Nu în ultimul rând, trebuie de asemenea adăugat și faptul că Moldova aspiră să obțină recunoașterea Patrimoniului Mondial UNESCO pentru pivnițele sale vaste de vinuri.
Astfel, Ministerul Culturii din Republica Moldova a început demersurile pentru ca două din cele mai mari pivnițe subterane de vin din lume, Cricova și Mileștii Mici, să fie incluse pe lista patrimoniului UNESCO.
„Obiectivul nostru este să fim pe listă până în 2030”, după cum a explicat recent Sergiu Prodan, Ministrul Culturii din Republica Moldova.
