Consiliul Roman pentru Publicitate a lansat Marca Etica RAC, un proiect menit sa ofere o garantie a onestitatii si transparentei in comunicarea comerciala. RAC va intra in vigoare incepand cu anul viitor si va putea fi accesata de orice brand care activeaza in Romania.

In contextul aniversarii a 20 de ani, organizatia a facut publice primele detalii cu privire la Marca Etica RAC, o viza care, odata folosita intr-o comunicare comerciala audiovizuala, atesta faptul ca brandul realizeaza o comunicare etica din punctul de vedere al Codului de practica in comunicarea comerciala RAC si respecta legislatia CNA in vigoare.

„De-a lungul celor 20 de ani, am fost foarte activi in peisajul comunicarii comerciale si am reusit, prin autoreglementare, sa incurajam membrii RAC sa comunice mai transparent, atat in beneficiul industriei de publicitate, cat si al consumatorilor. Anul acesta, facem un alt pas important in evolutia activitatii noastre. Au fost cazuri in care consumatorii au pus la indoiala veridicitatea unor campanii sau mesaje de promovare – uneori, in mod fondat. De aceea, ne-am propus ca, de acum inainte, sa le aratam ca exista un organism care vegheaza asupra onestitatii in publicitate. Totodata, aceasta va constitui un sprijin pentru brandurile care aleg sa respecte normele autoreglementarii, o cale de recunoastere a meritelor unei comunicari etice si un instrument de crestere a increderii publicului”, spune Laurentiu Gheorghiu, membru board RAC si initiator al proiectului.

Cum functioneaza Marca Etica RAC

Orice brand care activeaza in Romania va putea face, incepand din 2020, o solicitare catre RAC pentru a primi dreptul de a folosi Marca Etica. Solicitarea va fi analizata de Comitetul Etic, care va evalua intreaga comunicare a brandului din decursul ultimului an, atat in mediul online, cat si offline. Procesul dureaza aproximativ o luna, iar daca se constata ca nu au existat incalcari ale Codului RAC, in anul anterior obtinerii marcii, brandul primeste dreptul de a utiliza logo-ul Marcii Etice. Utilizarea Marcii Etice are valabilitate de un an. Marca Etica va fi retrasa imediat in cazul incalcarii prevederilor Codului de practica in comunicarea comerciala (Codul RAC), adoptat de Consiliul Roman pentru Publicitate, masura fiind insotita de un anunt public.

Criteriile pe baza carora este acordata Marca Etica vor fi publicate pe site-ul www.RAC.ro. Analiza pentru acordarea Marcii Etice presupune si conditia ca brandul care solicita Marca sa nu fi avut mai mult de doua incalcari ale Codului sau ale legislatiei in domeniu, fiind monitorizate totodata modul si rapiditatea cu care a fost corectata comunicarea.

Citeste si:
Salariile din publicitate au crescut cu 3% anul acesta
Industria de publicitate a...

Marca Etica va intra in vigoare in 2020, iar inscrierile pentru branduri vor incepe in primul trimestru al anului. RAC sustine si lucreaza alaturi de reprezentanti ai asociatiilor profesionale si experti in industria de publicitate, pentru ca mesajele campaniilor de promovare sa ajunga la consumatori respectand o conduita publicitara onesta, transparenta si decenta, precum si bunele practici internationale.

Consiliul Roman pentru Publicitate sau Romanian Advertising Council (RAC) este o organizatie profesionala, non-guvernamentala, non profit si independenta, fondata in 1999. Activitatea de baza a Consiliului este autoreglementarea in publicitate. In prezent, Consiliul Roman pentru Publicitate ofera si serviciul de copy advice.

Activitatea Consiliului Roman pentru Publicitate se bazeaza pe Codul de Practica in Publicitate, elaborat de membrii sai. Codul reprezinta un set de reguli etice de respectat de catre toti cei implicati in domeniul publicitatii si in orice forma de comunicare comerciala. Scopul documentului este sa sprijine dezvoltarea unui mediu de afaceri decent si onest in Romania prin oferirea unui ghid de forma si continut pentru o informare corecta, cinstita si decenta fata de consumator si industrie.

Citeste si:
Made in Ro: primul muzeu de publicitate si branduri romanesti
Made in Ro: primul muzeu de...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Media & Pub »



Citeste si
Europa FM refuza publicitate de la Gabriela Firea