Sărbătorile Pascale se vor simți diferit anul acesta pentru buzunarul românilor afectați de scumpirile din ultima perioadă. Dacă nu vrei să ciocnești la masa de Paște cu inflația și pentru a nu-ți folosi toate economiile, trebuie să ai în vedere un buget stabilit peste sărbători. Am venit cu un set de 10 recomandări prin care poți să economisești atunci când faci cumpărături sau organizezi o întâlnire cu familia.

Inflația a băgat mâna până la cot în buzunarele românilor, și pentru că aproape toate produsele alimentare s-au scumpit, Paștele de anul acesta ar putea crea o gaură mare în economiile românilor. Ouăle, cele mai importante produse de pe masa de Paște, s-au scumpit și ele în perioada aceasta: prețul s-a majorat în anul 2022 cu 33% faţă de 2021. Într-o lună obișnuită, un român consumă, în medie, 21 de ouă, iar în perioada aceasta cifra urcă la 30, așa că această creștere a prețurilor este resimțită puternic.

Pentru ca aceste scumpiri să fie cât mai puțin resimțite de către români, dar și pentru a nu risca să aruncăm mâncare perioada aceasta, wall-street.ro vine cu sfaturi pentru un Paște mai responsabil financiar.

1. Creează un buget și ține-te de el

Prima recomandare este să stabilești din timp câți bani ai de cheltuit pentru sărbători. În funcție de acest buget, împarte acești bani pentru fiecare cheltuială: cumpărături, cadouri de Paște, etc.

Pentru a construi un buget de Paște poți să creezi un cont de economii special pentru acest lucru, din timp. Una dintre regulile de aur când vine vorba despre cheltuielile care țin de propriile plăceri, este să nu te împrumuți niciodată doar pentru consum.

2. Lista de cumpărături trebuie scrisă din timp

Acum că ai stabilit un buget, al doilea lucru pe care trebuie să îl ai în vedere pentru a economisi cu cumpărăturile de Paște este să alcătuiești o listă de cumpărături pe care să o urmezi cu sfințenie. Aceasta trebuie făcută înainte să te gândești la ce preparate vrei să gătești pentru sărbători.

Un alt lucru important este să verifici ce produse ai în propria locuință, înainte de a le trece pe listă. Fiindcă în perioada pascală românii sunt obișnuiți să facă și curățenie generală, asigură-te că nu ai rămas cu niște vopsea de ouă de anul trecut.

Atunci când compui lista de cumpărături trebuie să ai în vedere numărul de persoane de la masa de Paște. Este o diferență enormă să gătești pentru două persoane sau pentru o familie întreagă. Chiar dacă de Paște vrei să guști din fiecare preparat de sezon, limitează porțiile pentru a nu arunca la final mâncarea.

Sursă foto: Shutterstock

3. Folosește comparatoarele de prețuri

Atunci când te pregătești să pleci la cumpărături este indicat să compari prețurile supermarketurilor. Un instrument de comparare a prețurilor este util pentru a compara și monitoriza ofertele de pe piață. Prețul multor produse se poate schimba de mai multe ori într-o singură zi, de aceea, este necesar să folosești acest tip de instrumente pentru a putea compara prețurile magazinelor în timp real.

Unul dintre comparatoarele de prețuri disponibile în România este Monitorul prețurilor, implementat de Consiliul Concurenței. Pe acest instrument trebuie să introduci locația în care te afli și produsul dorit: acesta îți va spune care sunt cele mai bune prețuri la articolele selectate, dar și distanța până la acel magazin.

4. Mergi la piață pentru alimentele proaspete

Cu toate că din comoditate ajungem să luăm de la supermarket toate produsele de care avem nevoie, atunci când vorbim de produsele proaspete, piețele agro-alimentare pot fi o soluție mai ieftină în majoritatea cazurilor. În plus, la mulți dintre acești comercianți, atunci când cumperi o cantitate mai mare vei avea un preț mai bun la acel produs.

Și aici, ca în cazul supermarketurilor, este bine să nu te înghesui la prima tarabă din care să cumperi totul. Plimbă-te prin piață și ai în vedere că, uneori, tarabele mai ascunse au prețuri mai bune decât cele de la intrarea în piață.

5. Cumpără produse de sezon

Importurile ne-au ajutat să ne putem bucura de toate fructele și legumele în orice sezon. Cu toate acestea, trebuie să ai în vedere că acestea sunt mai scumpe decât produsele de sezon. Din punct de vedere nutrițional, este recomandat ca pe lângă preparatele tradiționale să ai și o salată pe masa de Paște, așa că, optează pentru ridichi, ceapă verde și alte verdețuri de sezon.

Atunci când produsele sunt de sezon, nu doar că se găsesc în cantități mai mari, dar și parcurg o distanță mai scurtă pentru a ajunge pe rafturile magazinelor. Acest lucru înseamnă că prețul va fi, de asemenea, mai mic.

Sursă foto: Pixabay

6. Organizează masa din familie

Sărbătorile pascale sunt ocazia în care te reîntâlnești cu toate rudele pentru a degusta din preparatele tradiționale. Dacă tu organizezi masa de Paște, vorbește cu membrii familiei dacă vor aduce și ei preparate: nu vrei să te trezești cu 4 tipuri de pască.

Atunci când locuiești aproape de ceilalți membri ai familiei, vă puteți organiza să gătiți împreună pentru sărbători. Cu cât faceți o cantitate mai mare de preparate, cu atât veți ieși mai ieftin la final.

7.Alege produsul, nu brandul

Chiar dacă ești familiarizat deja cu un brand de alimente este bine să nu te repezi către un produs doar pentru brandul lui. Citește cu atenție etichetele, de multe ori brandurile propriilor magazine au produse asemănătoare cu cele ale brandurilor cunoscute, iar prin acest mod poți să economisești o sumă importantă de bani.

Supermarketurile pun produsele scumpe, de marcă, în locurile cele mai accesibile, ceea ce te poate tenta să cheltui mai mulți bani pe produse scumpe. Dar, dacă te uiți în partea de sus sau de jos a rafturilor, vei găsi adesea mărci generice care sunt mai ieftine și au adesea un gust la fel de bun.

8. Folosește carduri care oferă cash back la cumpărături

Cardurile care au opțiunea de cashback sunt potrivite atunci când vrei să recuperezi o parte din suma pe care ai cheltuit-o la cumpărături. Există o varietate de programe din care poți alege, prin carduri de credit sau de debit, însă, este important să nu te prindă „febra reducerilor” și să nu cumperi mai mult decât ai nevoie. Poți consulta lista cu oferta cardurilor de cumpărături și comercianții parteneri.

Totodată, multe carduri au opțiunea de plată în rate fără dobândă, prin sistemul Buy Now Pay Later, pentru a achiziționa cumpărăturile printr-o plată eșalonată. De asemenea pentru a face rost de o sumă de bani mai rapid poți apela și la un card de credit. Cu toate acestea, este important de știut că dacă depășești perioada de rambursare a banilor, ți se percepe o dobândă destul de piperată.

9. Vino de acasă cu pungile tale

Există deja un cult al pungilor cu pungi din casele românilor, însă, atunci când adaugi o nouă pungă în colecția personală nu doar că afectează mediul, dar scoți și mai mulți bani din buzunar.

Înafară de sacoșele pentru cumpărături, poți să vii de acasă și cu pungi reutilizabile pentru fructe și legume, care sunt taxate de majoritatea retailerilor. Totodată, încearcă să eviți fructele și legumele ambalate, chiar dacă fac parte din gama bio. De multe ori, acestea te vor costa mai mult: și pe tine, și pe mediu.

10. Nu te lăsa copleșit de emoții: anxietatea ta cheltuiește mulți bani

Sărbătorile Pascale nu înseamnă doar drob, pască și ouă roșii. Din păcate, acestea înseamnă și presiunea de a face totul perfect, traficul mai mare și cozile interminabile de la supermarketuri. În aceste condiții poate apărea anxietatea, o stare emoțională care îți afectează și sănănătatea, și bugetul.

Pentru a reveni la punctul 1, atunci când îți stabilești un buget inițial și promiți că te ți de el poți trece peste aceste stări de anxietate.

Sursă foto: Shutterstock

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri