Liam Stacey, in varsta de 21 de ani, este pasibil de inchisoare dupa ce a postat mesaje cu conotatie rasiala in urma incidentului in care fotbalistul Fabrice Muamba a fost implicat.

In timpul meciului cu echipa Tottenham Hotspur, jucatorul a cazut pe teren si a suferit un stop cardiac, iar tanarul student a postat pe pagina sa de Twitter mesaje ca “LOL, F##k Muamba. He’s Dead”, relateaza publicatia The Guardian.

Postarea tanarului a starnit reactii atat din partea utilizatorilor, a presei din Marea Britanie cat si a autoritatilor care s-au sesizat dupa reactia acestuia la accidentul suferit de fotbalistul echipei Bolton Wanderers.

Stacey a fost arestat si dus la tribunalul din Swansea unde a pledat vinovat pentru acuzatiile de raspandire a remarcilor rasiste. El a fost eliberat conditionat, insa nu are voie sa mai acceseze nicio retea de socializare, urmand ca o sentinta sa fie data saptamana viitoare.

Citeste si:

Pe 27 martie, tanarul urmeaza sa afle care va fi sentinta definitiva a judecatorului.

In luna februarie a acestui an, autoritatile din Statele Unite si din Marea Britanie au inceput o campanie de eliminare a surselor care pot starni amenintari pe reteaua de socializare Twitter.

Starea de sanatate a jucatorului Fabrice Muamba s-a imbunatatit, inima jucatorului, care a suferit un infarct la meciul cu Tottenham din sferturile de finala ale Cupei Angliei, nemaiavand nevoie de ajutorul aparatelor pentru a bate, informeaza presa britanica.