Inchiderea diviziei de brokeraj a ING Bank va lasa fara indoiala un gol in piata de capital romaneasca, insa acest lucru nu inseamna automat ca investitorii straini pe care olandezii ii reprezentau vor pleca din piata locala, spun directorii departamentelor piete de capital din cadrul unor banci care activeaza pe Bursa de la Bucuresti (BVB).
“Este foarte probabil ca o buna parte din clientii ING sa lucreze si cu alte banci care opereaza pe Bursa de Valori Bucuresti, precum UniCredit, Wood sau Raiffeisen. Orice mare fond care detine investitii pe BVB lucreaza cu 2-3 brokeri, astfel ca iesirea din piata a ING nu inseamna ca dispar acei investitori. Acum totul depinde de felul in care acestia isi vor aloca tranzactiile catre ceilalti brokeri. Este logic sa fim interesati sa atragem o parte din ei”, a declarat seful diviziei piete de capital din cadrul unei banci care opereaza pe BVB.

ING Bank se afla pe locul trei in topul brokerilor de pe Bursa de la Bucuresti in acest an. Primele doua pozitii in clasamentul intermediarilor sunt ocupate de Swiss Capital si BRD. Pe langa cele doua companii mentionate anterior, cel mai probabil pe cota de piata a ING (10% din tranzactii de pe Bursa in primele noua luni) se vor lupta Unicredit, BCR, Wood&Co si Raiffeisen.

Exitul ING din piata locala de brokeraj reprezinta insa un semnal negativ pentru Romania, mai adauga reprezentantii bancilor, chiar daca acestia se indoiesc ca vom asista la iesirea de pe bursa a unor investitori straini.

“Totusi, este de remarcat ca in Polonia, o piata cu adevarat functionala, ING a ramas. In Romania dar si in alte tari europene aceasta industrie este chinuita din punct de vedere al profitabilitatii, iar bancile care inca isi mai tin brokerajul fac asta datorita unor interese strategice sau sperand intr-o revenire a pietei sau chiar la programul de privatizari anuntat de statul roman”, spune acelasi broker.

ING a fost unul dintre brokerii care s-au implicat in ofertele publice si listarile inchise cu succes pe BVB, printre acestea numarandu-se oferta de preluare pe care Ameropa Holding a facut-o in acest an la Azomures si listarea de anul trecut a Fondul Proprietatea.

Posibilitatea ca o parte din fostii angajati sa formeze o noua firma care ar avea principalii clienti ai ING este putin probabila in opinia brokerilor din piata.

“Ma indoiesc ca Florin Ilie (n.red. directorul departamentului piete de capital ING Bank Romania) va lua clienti si isi va deschide propria firma.

Sunt costuri mari si este greu sa faci acest lucru fara un partener puternic. Mai degraba as vedea o migrare spre alta casa de brokeraj deja existenta impreuna cu o parte din clienti”, a declarat seful diviziei de brokeraj a unei alte banci competitoare din piata.

Cititi mai mult despre costurile infiintarii unei noi case de brokeraj care ar putea sa preia activitatea ING.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri