Actiunile americane de pe BVB au ratat inceputul de an, dar analistii anticipeaza revenirea

Facebook, Microsoft si Google sunt singurele actiuni americane, dintre cele care se pot tranzactiona si pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB), care au adus randamente pozitive investitorilor in acest an, in vreme ce Apple, Intel si Coca Cola se plaseaza la capatul opus al clasamentului. Analistii Tradeville se asteapta insa la o revenire a pietelor in restul anului 2014, care ar putea genera castiguri de doua cifre in cazul anumitor titluri.

O serie dintre companiile ale caror actiuni sunt listate pe sistemul alternativ de tranzactionare (ATS) al BVB si-au anuntat deja rezultatele financiare pe 2013, cifrele indicand evolutii per ansamblu pozitive.

Chiar si asa insa, anul 2014 a debutat cu corectii importante, atat in luna ianuarie, cat si la inceputul lunii februarie. De la inceputul anului si pana in prezent, Bursa de la New York a pierdut 5%, pietele din Germania si Marea Britanie au inregistrat minusuri de circa 4,4%, in vreme ce Bursa de Valori Bucuresti a scazut cu aproape 2%.

„In ciuda acestor corectii, provocate in special de marcarile de profit, ne asteptam ca si anul acesta sa fie unul pozitiv. De fapt, investitorii care isi plaseaza disponibilitatile in actiuni in acest moment au sanse sa obtina randamente superioare pietei pentru 2014, avand in vedere nivelurile de pret atractive pentru actiunile unora dintre companii, cat si la nivelul pietei in general”, spune Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al casei de brokeraj Tradeville.

Investitorii care isi plaseaza disponibilitatile in actiuni in acest moment au sanse sa obtina randamente superioare pietei pentru 2014, avand in vedere nivelurile de pret atractive pentru actiunile unora dintre companii, cat si la nivelul pietei in general - Ovidiu Dumitrescu

Citeste si:
Titluri de stat pentru populație: câștiguri duble față de oferta...
Finanțele pun pe masă titluri...
Citeste si:
Cum sa scapi de durerea de stomac: 5 solutii rapide
Cum sa scapi de durerea de...

Evolutie actiuni americane

Tradeville a realizat o analiza a rezultatelor financiare anuntate de catre dezvoltatorul imobiliar Impact (IMP)si de catre alte 9 companii straine listate pe ATS-ul BVB.

„In opinia noastra, un investitor care si-ar plasa disponibilitatile intr-un portofoliu distribuit in mod egal intre cele 10 actiuni analizate s-ar putea astepta la un randament de 10-12% pe o perioada de un an, incluzand aici si dividendele platite de unele dintre respectivele societati”, adauga Ovidiu Dumitrescu.

Companiile la care oficialul Tradeville face referire sunt Impact, Microsoft, Bank Of America, Apple, SAP AG, McDonald’s, JP Morgan, Intel, Siemens si Deutsche Bank.

Citeste si:
De ce ai ține banii în bancă când titlurile de stat sunt investiția...
De ce ai ține banii în bancă...

Cea mai mare expansiune a afacerilor pe 2013 a raportat-o Impact Bucuresti, care a inregistrat un salt a de 162% al veniturilor din exploatare, in timp ce cheltuielile aferente au avansat cu doar 11%. Compania imobiliara si-a redus pierderea neta cu 37,5%, pana la 46,7 mil. lei. De altfel, rezultatele tot mai bune afisate de Impact s-au resimtit in cea mai buna evolutie de pe BVB in 2013, titlurile companiei avansand cu 375%.

A doua cea mai importanta crestere a afacerilor, dintre cele 10 companii, a fost inregistrata de Microsoft. Cel mai mare producator de software din lume este singura companie straina din cele analizate care a reusit o expansiune de peste 14%, rezultatele completand trendul multi-anual de crestere (30 ani de cresteri neintrerupte), potrivit raportului efectuat de analistii Tradeville.

La capitolul profitabilitate, cel mai mare avans pe 2013 a fost notat in dreptul Deutsche Bank, cu 243%, desi afacerile companiei au scazut cu 5,3%. Deutsche Bank, cea mai mare banca din zona euro, a fost urmata de Bank of America, cu un salt de 173%.

Al treilea cel mai mare avans al profitului, de aproape 50%, a fost obtinut de Microsoft. Actiunile gigantului IT au avut de altfel una dintre cele mai bune evolutii (+40%) dintre cele listate si pe ATS-ul romanesc.

Citeste si:
BCR vede semnificativ mai bine economia românească în trimestrul al...
BCR vede semnificativ mai...

Primul loc in topul cresterilor este insa ocupat de Facebook, titlurile retelei sociale dublandu-si valoarea in 2013.

Sursa foto: Shutterstock


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri