Unele materiale de propaganda electorala folosite de candidatii la prezidentiale Victor Ponta, Klaus Iohannis, Calin Popescu Tariceanu incalca legislatia in vigoare privind finantarea campaniilor electorale si pe cea privind alegerile prezidentiale, nefiind respectate rigorile impuse de lege, scrie Mediafax.

In prima saptamana de campanie pentru prezidentiale echipele unora dintre candidati au montat afise si au materiale de propaganda electorala, bannere, mesh-uri sau contructii metalice pe care sunt instalate produsele publicitare.

Premierul Victor Ponta, candidat al aliantei PSD-UNPR-PC, liderul PNL Klaus Iohannis, candidat al ACL, si presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, candidat independent, au instalate materiale publicitare in Capitala, pe bulevarde sau in locurile special amenajate. Ceilalti candidati nu s-au remarcat prin promovare electorala stradala. Nu toate materialele de propaganda pentru prezidentiale respecta Legea de finantare a partidelor politice si a campaniei electorale si nici pe cea a alegerilor prezidentiale. De fapt, singurele conforme legii sunt afisele tiparite pe hartie. In cazul acestora, insa, apare o alta problema: pe panourile de afisaj sunt mai multe decat este permis.

Pe fiecare material electoral trebuia mentionata denumirea operatorului economic care l-a realizat, adica numele societatii comerciale care le-a tiparit, ceea ce nu se regaseste pe materialele folosite de Ponta, Iohannis sau Tariceanu. Aceasta obligatie este mentionata in Legea 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, la articolul 29, alineatul 2: "Partidele si aliantele politice, precum si candidatii independenti au obligatia de a imprima pe toate materialele de propaganda electorala urmatoarele date: a) numele candidatului independent, denumirea partidului politic sau a aliantei politice ori electorale care le-a comandat, dupa caz; b) denumirea operatorului economic care le-a realizat".

Potrivit aceleiasi legi, "este considerat material de propaganda electorala orice material scris, audio sau video, care indeplineste urmatoarele condttii: a) se refera la un candidat sau partid clar identificat; b) este utilizat in perioada campaniei electorale, stabilita potrivit legilor privitoare la organizarea alegerilor; c) are obiectiv electoral si se adreseaza publicului larg; d) depaseste limitele activitatii jurnalistice de informare a publicului". Incalcarea acestor prevederi reprezinta, conform Legii finantarii partidelor si campaniei electorale, contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 la 25.000 lei.

Obligatia de a mentiona operatorul economic care a realizat materialele de propaganda este respectata de echipele lui Victor Ponta si Iohannis doar in cazul afiselor de campanie tiparite pe hartie.

Pentru PSD-UNPR-PC mentiunea se refera la AMMA PRINT, ACL face referire la Neico Grup SA, iar pentru candidatul independent Gheorghe Funar se refera la Real Advertising. De altfel, afisele tiparite pe hartie ale celor trei candidati mentionati respecta dimensiunile stabilite in Legea alegerilor prezidentiale. PSD-UNPR-PC face aceasta mentiune si in cazul pliantelor distribuite la corturile de campanie din centrul Bucurestiului, fiind vorba tot de AMMA PRINT.

Astfel, textul ”Tiparit de AMMA PRINT la comanda Aliantei electorale PSD-UNPR-PC” apare ca mentiune atat pe pliant, cat si pe calendar, fluturas sau Ghidul de comunicare al militantului PSD, la un font semnificativ redus fata de textul din documente.

In cazul unor fluturasi realizati pentru Klaus Iohannis nu este mentionat operatorul economic care a realizat materialele, iar la corturile de campanie din Capitala nu s-au regasit materiale promotionale impartite de militanti. Fluturasii lui Iohannis au putut fi observati la o conferinta de presa a PNL.

Pliantele distribuite in numele lui Calin Popescu Tariceanu nu mentioneaza operatorul economic care le-a tiparit.

Nici candidatii care in acest moment desfasoara campania electorala pe internet nu mentioneaza cine sunt realizatorii materialelor promotionale.

Pe de alta parte, Legea privind alegerile prezidentiale impune la randul sau o serie de restrictii, care par a fi incalcate de candidati la prezidentiale. Prima dintre aceste prevederi interzice folosirea combinatiei de culori rosu-galben-albastru, la articolul 41, alineatul 7: ”Sunt interzise afisele electorale care combina culorile intr-o succesiune care reproduce drapelul Romaniei sau al altui stat”. Astfel, pe afisele electorale folosite de Victor Ponta sunt cuprinse motive traditionale care folosesc combinatia de culori rosu-galben-albastru. Tricolorul este reprodus si in fotografiile cu care sunt ilustrate pliantele lui Victor Ponta, dar si in culoarea textului acestora.

De asemenea, conform legii, un singur afis poate fi lipit de fiecare candidat la locurile special amenajate pentru publicitate electorala de catre autoritatile locale.”Pe un panou electoral fiecare candidat poate aplica un singur afis electoral”, metioneaza articolul 41, alineatul 6.

Cu toate acestea, candidatii au incalcat regula privind aplicarea unui singur afis. Pentru Victor Ponta, au fost situatii in care au fost lipite cate trei afise diferite pe acelasi panou electoral. Nerespectarea acestor prevederi constituie contraventie, conform Legii privind alegerile prezidentiale, si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 la 2.500 lei.

Sursa foto: MediafaxFoto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri