Cum va trebui sa arate Romania sub conducerea PSD: ce masuri si-au asumat acestia

Dupa numararea a 98% din voturi, victoria PSD-ului este clara. Acestia au obtinut un procent de 45,95% din voturi la Camera Deputatilor si de 46,15% la Senat. Avand in vedere acest rezultat, PSD isi va putea implementa programul de guvernare pe care l-a prezentat in campania electorala. Veti regasi mai jos o mare parte dintre principalele promisiuni lansate de catre acestia, cu care isi propun sa schimbe fata Romaniei.

Programul pe care PSD va trebui sa il implementeze cu ocazia castigarii alegerilor parlamentare mizeaza, din punct de vedere economic, pe reduceri semnificative si eliminari de taxe, impozite si contributii pentru mai multe categorii de salariati si pensionari, scaderea taxei pe valoare adaugata, eliminarea impozitelor pe vanzarile de imobile, dar si stoparea externalizarii profiturilor multinationalelor active in Romania.

Proiectul de buget propus de PSD prevede cheltuieli totale de 33,8% din PIB si venituri de 31,1%, cu un deficit bugetar asumat de 2,7%, cele mai mari cresteri bugetare inregistrandu-se in domeniul Sanatatii, al Educatiei, al Apararii si al Transporturilor, fiind incluse toate majorarile salariale si deducerile fiscale promise deja de PSD.

Masurile pentru stimularea economiei pe care PSD va trebui sa le adopte

  • TVA de 18% din 2018
  • cresterea salariului minim la 1.400 lei de la 1 ianuarie 2017, la 1.510 lei din 2018, la 1.625 lei in 2019 si la 1.750 de lei in 2020
  • cresterea salariului mediu brut la 3.100 lei in 2017 si 3.950 lei in 2020
  • eliminarea CASS pentru pensionari din 2017
  • TVA zero pentru vanzarea de locuinte
  • TVA de 9% pentru publicitate
  • cresterea punctului de pensie anul viitor la 1.000, pana la 1400 in 2020
  • eliminarea impozitului pe venit pentru: salarii si pensii mai mici sau egale cu 2.000 lei, toti medicii si toti cei care lucreaza in IT
  • scaderea CAS la 25%, de la 26,3% in prezent (din 2018)
  • scaderea CASS sa scada de la 10,7% la 10% ( din 2018)
  • scaderea impozitului pe profit la 10% la pensiile mai mari de 2000 lei
  • eliminarea CASS pentru pensionari de la 1 ianuarie 2017
  • cresterea pensiei minime garantata la 520 de lei in 2017 si 640 lei in 2018
  • eliminarea impozitului pe venit: cabinetele indivituale, PFA, DDA, medicii, artistii, scriitorii, jurnalistiim notarii, contabilii care au venituri din activitati independente de pana la 24.000 lei anual.
  • eliminarea CAS, CASS si scaderea impozitului pe venit pentru aceleasi categorii - la 10% pentru venituri mai mari de 24.000 de lei anual.
  • eliminarea impozitului pentru transferul de proprietati - pentru sume mai mici de 450.000 lei
  • stoparea externalizarii profiturilor de catre firmele multinationale

Ce promisiuni va trebui sa indeplineasca PSD in domeniul Sanatatii

Programul prevede, printre altele, cresteri salariale pentru cadrele medicale de pana la 3.600 de euro de la 1 ianuarie 2018, tichete de vacanta si subventionarea chiriilor pentru medici, infiintarea Spitalului Republican ”Carol Davila” in Capitala si construirea a opt spitale regionale pana in 2020.

Potrivit proiectului de guvernare al PSD, de la 1 ianuarie 2018, medicii rezidenti in anul I vor avea un salariu de 1.200 de euro, medicii specialisti gradul V, clinic - 2.650 euro, medicul primar grupa V, clinic - 3.377 euro, in timp ce medicii primari grupa V din ATI sau de la urgente vor castiga 3.600 euro. In aceste sume nu sunt cuprinse alte venituri ale medicilor care provin din garzi sau tichete de masa, conform News.ro.

Citeste si:
Clotilde Armand: PSD vrea referendum să mă demită? Nu-i nimic. Să...
Clotilde Armand: PSD vrea...

PSD a propus in programul de guvernare infiintarea Spitalului Republican ”Carol Davila” in Bucuresti, pana in 2020, care va fi un spital clinic si universitar, centru de urgenta si cercetare, cu peste 2.500 de paturi si cu un campus medical. Tot pana in 2020, PSD promite infiintarea a opt spitale regionale. De asemenea, va fi reabilitata si modernizata infrastructura existenta, iar fiecare spital judetean va fi dotat cu cel putin un computer tomograf si un aparat de rezonanta magnetica (RMN), echipamente pentru analize de laborator, precum si paturi pentru arsi (6-10 paturi).

PSD mai propune un Program National de Dotare cu Ambulante care prevede innoirea treptata a parcului de ambulante si o ambulanta pentru urgente medicale in fiecare comuna. Sursa de finantare pentru aceste achizitii este bugetul de stat, cu un impact de 140 milioane de euro.

Prin programul de guvernare, social-democratii propun cate un medicament gratuit pentru fiecare boala si actualizarea periodica a listei de medicamente compensate, prima actualizare fiind programata pentru 1 martie 2017.

Ce schimbari va trebui sa aduca PSD in domeniul Agriculturii

Programul pentru Agricultura, parte a programului de guvernare al partidului, prevede, printre altele, plata avansului la subventie pentru fermieri pana la 15 octombrie, programe pentru sustinerea produselor deficitare, eliminarea impozitului pe terenuri sau utilaje agricole, precum si TVA zero pentru toate materiile prime si servicii din agricultura.

Potrivit programului prezentat de liderul PSD, este prevazut ca din 2018 sa fie eliminat atat impozitul pe terenurile agricole lucrate, cat si cel pentru tractoare ori utilaje agricole, precum si cadastrarea tuturor terenurilor agricolele pana in 2020 de catre stat.

De asemenea, programul prevede si eliminarea TVA la toate materiile prime si serviciile din agricultura de la 1 ianuarie 2017, aceste masuri avand un impact bugetar anual de 170 de milioane de lei.

Potrivit proiectului prezentat de liderul PSD, subventiile pentru fermieri ar urma sa fie achitata in trei transe: un avans la 15 octombrie si inca doua transe la 1 decembrie, respectiv 31 martie.

In ceea ce priveste sistemul de irigatii, PSD propune refacerea si extinderea sistemului de irigatii in trei etape dupa cum urmeaza: etapa I 2017-2020, etapa II 2018-2020 si etapa III 2019-2020, precum si apa gratuita pana la statia de punere sub presiune.

Citeste si:
Putin plănuieşte o sesiune de dialog public pe 30 iunie
Putin plănuieşte o sesiune de...

Dupa numararea a 98% din voturi, PNL a obtinut 19,89% si USR-8,43%, in timp ce la Senat, PNL a obtinut 20,27%, iar USR-8,50%. iar ALDE si PMP intra la limita in Parlament. Distributia voturilor pentru Camera Deputatilor este PSD-45,95%, PNL-19,89%, USR-8,43%, UDMR-6,31% si ALDE- 5,63.

Sursa foto: agerpresfoto
Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri