„Nu mor caii cand vor cainii. Vom depasi aceasta perioada de austeritate”, a promis primarul Capitalei Gabriela Firea, luni dimineata, in fata sediului PSD, intrebata de ziaristi de situatia „falimentului nedeclarat” in care se gaseste Capitala.

„Au sarit pe mine ca ulii sa ma sfasie, ca si cum eu singura mi-as fi taiat fondurile”, a spus primarul general, facand trimitere in special la Traian Basescu, fost presedinte si fost primar al Capitalei, cu care avusese o cearta in seara precedenta, la postul RTV.

Firea considera ca Basescu a atacat-o din invidie: „E greu sa recunosti ca altcineva e mai bun ca tine (…) Din cauza lui trebuie sa-i dam acum 115 milioane de euro lui Costica Costanda” (printr-o decizie definitiva a instantei, Primaria trebuie sa-l „despagubeasca” pe omul de afaceri dupa transferul imobiliar din Cartierul Francez - n.n.)

Gabriela Firea a anuntat ca a contractat un imprumut de la Trezorerie, in valoare de 500 de milioane de lei, pentru plata gazelor si ca asteapta alte 500 de milioane de la premierul Viorica Dancila.

Cine e de vina pentru „falimentul nedeclarat” al Bucurestiului? Gabriela Firea a raspuns prompt: „Guvernul Romaniei condus de facto de Liviu Dragnea este vinovat”. Situatia este generalizata la nivelul intregii tari, dezvaluie Firea: In buget lucrurile arata roz, in realitate lucrurile sunt dezastruoase. (…) Premierul Dancila ne-a spus ca nu a fost lasata sa se implice in realizarea bugetului de stat si ca altcineva a facut bugetul”.

FALIMENTUL Bucurestiului:...
Citeste si: FALIMENTUL Bucurestiului: Masuri de austeritate ale Gabrielei Firea

Europarlamentarul Traian Basescu a acuzat-o duminica seara, la RTV, pe Gabriela Firea ca nu a gestionat corespunzator bugetul Capitalei, iar aceasta a replicat ca daca este dezinformat sa nu mai minta.

„Chiar daca pana acum doamna Firea a reuşit sa pacaleasca pe imagine ca ar face ceva in Bucureşti, doamna Firea a gestionat atat de prost resursa financiara a Capitalei, incat ea insaşi ne spune ca este in faliment nedeclarat Bucureştiul. Spune ca a cheltuit toţi banii pe care ii avea. Pai ce i s-a luat? I s-au luat 400 de milioane dintr-un buget care depaşeşte 1 miliard de euro. Un miliard de euro inseamna 5-6 miliarde”, a afirmat Basescu, potrivit News.ro.

Dupa cateva minute, Gabriela Firea a intervenit telefonic in emisiune, spunand ca fostul preşedinte al ţarii minte.

„Nu este pentru prima oara cand domnul Basescu minte. Şi imi pare foarte rau ca a fost şi primar general şi preşedintele ţarii şi un om politic cu atata experinţa nu ar trebui sa minta. Bugetul Primariei Capitalei, cel puţin de trei ani, nu a fost niciodata 1 miliard de euro. Şi anul trecut şi acum doi ani execuţia noastra bugetara şi nu am avut excedent, aceasta a fost suma primita de la Ministerul de Finanţe, a fost de maximum 600 de milioane de euro, din care mai mult de jumatate sunt bani care merg catre subvenţii pentru transportul public şi pentru agentul termic. A veni, dupa ce ai fost primar general, sa spui ca bugetul Capitalei este de peste 1 miliard de euro şi sunt bani prost folosiţi este, repet, o mare minciuna şi nu mai pot sa aştept ma uit in fiecare weekend sau la doua saptamani cum domnul Basescu ne da lecţii. Sa dea lecţii cui mai crede”, a spus primarul Capitalei.

Guvernul adopta astazi...
Citeste si: Ordonanta pentru ridesharing va fi adoptata astazi


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »



Citeste si
Gabriela Firea, delir pe Facebook: Bugetul Capitalei este MASACRAT