Năsui: Cred că trebuie reformate masiv companiile de stat

Companiile de stat trebuie reformate masiv şi trebuie puşi în funcţii doar acei oameni cu care să se facă reformă, a declarat, la Antena 3, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.

"Eu nu ştiu să fi fost o sarcină de serviciu în 2016, ca demnitarii să fie prezenţi în consiliile de administraţie. Ştiu demnitari care nu au fost prezenţi în niciun Consiliu de Administraţie. Inclusiv eu am fost consilier şi nu am fost prezent în niciun Consiliu de Administraţie. Cătălin Drulă, la fel, Cristian Ghinea, de asemenea, ministru în Guvernul Cioloş. Cred că trebuie reformate masiv companiile (de stat, n.r.) şi atunci când reformezi companiile ai nevoie să-ţi pui oameni, deci practic va exista şi pentru Ministerul Economiei un proces de selecţie ca să punem oameni cu care chiar să facem reformă în acele companii", a spus Năsui, scrie Agerpres.

Demnitarul a menţionat că, la nivelul USR Plus, există o bază de date cu CV-uri ale oamenilor din partid, dar şi din afara acestuia, din care pot fi aleşi în funcţie de competenţe pentru ocuparea unor funcţii.

"Noi, la USR Plus, am organizat un foarte mare call de CV-uri. Practic, oamenii îşi pot trimite CV-urile şi avem o bază de date cu oameni şi din partid şi din afara partidului din care să putem alege pe bază de competenţe atunci când avem nevoie să putem să alegem de acolo. În niciun caz nu trebuie să fie o sarcină de serviciu şi nici nu ştiu să fi fost o sarcină de serviciu în 2016, pentru că sunt mai multe exemple notabile", a explicat Claudiu Năsui.

Citeste si:
Năsui anunță revenirea unei declarații ”inutile” ce trebuie depusă...
Năsui anunță revenirea unei...
Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri