Angajările la stat și nenumăratele posturi au stârnit dintotdeauna controverse în România. Claudiu Năsui, ministrul Economiei, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, concedierea unor ”administratori speciali din trei companii din România”.

”Mai închidem niște sinecuri din statul român. De aceea, azi eliberăm din funcție administratorii „speciali” pentru privatizare de la trei companii de stat: Băița SA, Uzina Mecanică Plopeni și Uzina Mecanică București. Salariile lor de la stat erau de 10.871 de lei, 10.476 de lei și 14.658 de lei pe lună. Toate acestea mergeau de fapt către două persoane, pentru că una dintre ele era administrator „special” în două locuri”, a scris Năsui, în postarea sa.

Acesta explică faptul că poziția a apăut în 2002, după ce statul a inventat o nouă categorie de administrator al unei societăți: administratorul „special” pentru privatizare.

”În teorie, această funcție trebuia să aibă grijă de aceste companii și să le pregătească pentru privatizare. În practică, niște oameni și-au luat bani în fiecare lună, nefăcând aproape nimic timp de ani de zile. De ce nu au făcut nimic? Pentru că ei își au salariu atât timp cât nu se privatizează compania. Deci de ce s-ar fi grăbit? 19 ani mai târziu, companiile nu sunt nici privatizate și arată și dezastruos”, a mai notat ministrul.

Năsui amintește și de datoriile pe care companiile mai sus menționate le au, după cum urmează:

  • Uzina Mecanică Plopeni are datorii la stat de peste 85 de milioane de lei și face pierderi an de an.

”Uzina Mecanică București are capitaluri proprii negative (adică are mai multe datorii decât active). Doar anul acesta a mai făcut 6.7 milioane de lei datorii suplimentare la bugetul de stat și face pierderi an de an”, adaugă ministrul.

  • Băița SA avea 50 de milioane de lei datorii, din care va mai rambursa doar 2.7 milioane de lei.

”În ministerul economiei reforma a început. Nu sunt nici primele sinecuri pe care le desființăm și nici ultimele”, a conchis Năsui.

Sursa foto: Guvernul României/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri