Proiectul Anghel Saligny a fost adoptat, potrivit anunțului făcut de premierul României, Florin Cîțu, în cadrul unei conferințe de presă. Prim-ministrul a precizat că proiectul face parte din programul de guvernare, regăsindu-se la pagina 97, Obiective de Investiții 2021-2024.

Premierul a amintit că urmează a fi aprobat și PNRR-ul, unul dintre cele mai importante proiecte de investiții în ceea ce privește România.

”Doar această coaliție poate gestiona un proiect de asemenea dimensiuni. Este vorba despre 30 de miliarde de euro care vor intra în țară”, a comentat Cîțu.

Totodată, acesta a precizat că miniștri USR nu au fost prezenți la ședința de Guvern, cu toate că pentru aceasta sunt plătiți.

”Spre exemplu, nu am putut autoriza vaccinarea anti-COVID a cetățenilor afgani care se află pe teritoriul României, pentru că nu a fost prezent nimeni de la ministerul Sănătății. Dacă la privat lipsești de la locul de muncă, nu ești plătit”, a adăugat acesta.

Retail jobs

Nu în ultimul rând, Cîțu a mai spus că în România sunt trei importante surse de finanțare, mai exact, bugetul țării, PNRR-ul și fondurile europene. Toate acestea vor ajuta la atingerea obiectivului de a asigura suma de 13 miliarde de euro investiții, anual, în România.

Sursa foto: Guvernul României/ Facebook
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri