Senatorul liberal Vasile Blaga a declarat că, prin ieşirea din coaliţia de guvernare, PSD şi-a urmărit doar interesul de partid şi "joacă la două capete", menţionând că, în orice situaţie, PNL nu va participa la o coaliţie din care să facă parte AUR.
„PNL a luat decizia bună, cred eu, imediat după primul tur al alegerilor prezidenţiale de anul trecut, când am procedat la înlocuirea conducerii partidului, care, de fapt, şi-a asumat înfrângerea de atunci. Dar, acum, ne aflăm în faţa unei situaţii clare, PSD, îmi pare rău să o spun, urmărindu-şi doar interesul de partid, s-a semi-retras de la guvernare. Când te retragi de la guvernare şi am asistat la astfel de situaţii şi în 2007, când a plecat de la guvernare PDL de atunci şi în 2009 când a plecat PSD de la guvernare, sigur, atunci, miniştrii au plecat şi prim-ministrul era la două portofolii. Nu că mi-aş dori lucrul acesta, dar, vedeţi, ca să punem lucrurile totuşi în ecuaţia lor aşa cum sunt", a afirmat Blaga, la Digi24.
El a spus că, deşi toată lumea vorbeşte de un Guvern interimar pentru două săptămâni, va fi mai mult de o lună, deoarece după alegerea noului preşedinte trebuie să se valideze alegerile, noul şef al statului să depună jurământul, să se formeze noua coaliţie.
"Din nefericire, situaţia economică a ţării este cea care este şi ar trebui luate măsuri. De aceea, eu credeam şi speram, încă speram ieri dimineaţă, că (...) - sigur era nevoie de plecarea domnului Ciolacu, hai să fim serioşi - rapid vor propune (PSD - n.r.) un nou premier. Procedurile parlamentare puteau dura toate două - trei zile şi vineri aveam un nou Guvern. (...) S-ar mai fi rezolvat o problemă: toate partidele din coaliţie - şi am văzut că cel puţin două - UDMR şi PNL, vorbeau de susţinerea candidatului proeuropean, aşa toată coaliţia l-ar fi susţinut. Dar am văzut şi în acest punct de vedere o altă viziune din PSD. Încearcă ei să joace în două capete. Un lucru este cert: Partidul Naţional Liberal a decis în unanimitate, după discuţii de mai bine de două ore, susţinerea, fără a pune condiţii de niciun fel, a domnului Nicuşor Dan pentru turul doi", a adăugat Vasile Blaga, potrivit Agerpres.
Senatorul PNL a amintit că, după alegerile de anul trecut, PNL l-a acceptat pe Marcel Ciolacu din nou premier având în vedere criza economică şi aritmetica parlamentară.
"În Parlament, partidele au reprezentarea pe care o au. Este nevoie de stabilitate, de aceea nu a candidat domnul Bolojan la alegerile prezidenţiale, pentru că este un om de mult prea mult bun simţ şi a spus: ţara trebuie să devină stabilă, trebuie să avem un Guvern stabil, avem de luat măsuri foarte, foarte dure, hai să lăsăm interesul de partid şi să ne gândim, în primul rând, la ţară. Păi tocmai asta nu s-a întâmplat, vedeţi că am ajuns la instabilitate politică", a explicat Blaga.
Potrivit acestuia, în şedinţa coaliţiei de luni s-a discutat doar că Marcel Ciolacu îşi va depune mandatul, iar "în nicio secundă" nu a fost vorba ca PSD să iasă din coaliţie.
Acum nu mai are rost ce zic eu. S-a întâmplat. Premierul a plecat, avem un Guvern interimar. Acum problema este ca ţara cât de cât, treburile ei să fie administrate corect luna asta care urmează. Sper că suntem cu toţii oameni cu capul pe umeri: nu se rezolvă nimic până la duminică, 18 mai, seara. De abia luni dimineaţă ştim cine este preşedinte, până să valideze Curtea Constituţională, până să depună jurământul, până cheamă partidele la consultări. Hai să ne înţelegem, adică văd că politicienii vor să sară peste lucrurile astea. Nu, sunt nişte proceduri obligatorii constituţionale. Ne ducem în 40 de zile, 45 de zile.
Vasile Blaga, senator PNL
Vasile Blaga, PNL: „Eu cred că va câştiga Nicuşor Dan”
Întrebat dacă în opinia sa în viitoarea coaliţie PSD va reveni alături de PNL şi UDMR şi, eventual, să fie cooptat şi USR la guvernare, Blaga a spus că acest lucru depinde foarte mult de cine va câştiga alegerile prezidenţiale, dar, în orice situaţie, liberalii nu vor participa la o coaliţie din care să facă parte AUR.
"Eu cred că va câştiga Nicuşor Dan. Lumea se uită la marea diferenţă care există într-adevăr în momentul acesta între scorul obţinut de Simion şi de Nicuşor. Eu am mai fost într-o campanie în care am fost chiar şeful ei când domnul preşedinte Traian Băsescu a plecat de la 18%, iar cel de pe locul întâi, domnul doctor Oprescu, avea aproape 45% şi l-a spulberat domnul preşedinte Traian Băsescu. Cred că de data asta oamenii, tineretul, în special, se vor mobiliza şi va câştiga Nicuşor. Dar, în orice situaţie, PNL nu va participa la o coaliţie din care să facă parte AUR, asta este lucru cert", a evidenţiat Blaga.
Întrebat dacă, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale George Simion, vede posibilă o coaliţie de guvernare PSD - AUR, Vasile Blaga a răspuns: "Păi, din păcate, şi îmi pare rău să o spun, după cum a jucat ieri PSD, văd că joacă la două capete, cred că ar fi posibil". "Nu exclud", a adăugat el.
În cazul în care va câştiga alegerile Nicuşor Dan, "ar fi de dorit" o coaliţie de guvernare PNL, PSD, UDMR şi USR, a indicat Vasile Blaga.
"Ar fi de dorit ca toate partidele care au viziuni proeuropene să facă toate parte, inclusiv USR, din coaliţia de guvernare. Eu cred că şi USR a mai învăţat câte ceva, că nu tot ce zboară se mănâncă şi într-o coaliţie uneori mai trebuie să laşi de la tine", a mai afirmat Blaga.