Globalworth Real Estate Investments Limited a inregistrat un profit in crestere cu 38% a profitului net in primele trei luni ale acestui an, la 6,5 milioane de euro, fata de nivelul de 4,7 milioane de euro inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, activele companiei inregistrand la finele lunii martie o valoare totala de 950 de milioane de euro.

Activele Globalworth au inregistrat o crestere de 2%, de la 931 de milioane de euro la finele anului trecut, la 950,1 milioane de euro, dupa primele trei luni ale acestui an, se arata intr-un raport de piata al companiei.

Valoarea activului net a omului de afaceri Ioannis Papalekas a depasit pragul de jumatate de miliard de euro, asta dupa ce la finalul anului trecut valoarea se ridica la 499 de milioane de euro.

Globalworth Real Estate Investments Limited este o companie specializata in investitii imobiliare, infiintata de catre omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, care isi concentreaza in prezent investitiile de profil pe piata din Romania.

“Piata din Romania ofera oportunitati foarte atractive pentru investitiile imobiliare pe termen mediu si lung. Ne asteptam ca fluxurile de capital ale marilor investitori imobiliari globali sa se concentreze mai mult spre piete precum Romania in detrimentul activitatii de pe “pietele sigure”, asta deoarece activitatea din sectorul imobiliar este intr-o continua dezvoltare. Avem un avantaj datorat intrarii pe piata de profil in urma cu mai multi ani si ca va beneficia de schimbare graduala a perceptiei investitiorilor”, se arata in raportul Globalworth.

Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din Romania

Globalworth este in prezent cel mai mare investitor si proprietar de proiecte imobiliare din Romania, cu un portofoliu care depaseste in prezent 200.000 mp de spatii de birouri si are in lucru inca circa 150.000 mp, proiecte care vor fi finalizate pe parcursul acestui an, asa cum este cazul Bucharest One, Globalworth Campus sau Gara Herastrau 4B.

Globalworth a obtinut anul trecut un profit aproape triplu fata de anul precedent si a continuat investitiile in imobiliare, consolidandu-si pozitia pe piata locala de profil.

In primul trimestru din 2016, Globalworth a finalizat constructia Globalworth Tower, a doua cladire ca inaltime din Bucuresti, si si-a majorat gradul mediu de ocupare a suprafetei comerciale inchiriabile, care a ajuns la peste 85%.

“In anul 2015, Globalworth a devenit cel mai mare proprietar de cladiri de birouri clasa “A” din Romania si a continuat sa fie unul dintre investitorii principali de pe piata imobiliara locala. Suntem mandri de portofoliul pe care l-am construit pana acum si vom continua sa fim un investitor activ acolo unde credem ca putem crea valoare. Capacitatea noastra de a obtine sprijinul investitorilor imobiliari internationali de calibru”, a spus Dimitris Raptis, deputy CEO si chief investment office la Globalworth.

Topul celor mai mari proprietari de birouri este completat de Immofinanz, Genesis Development, NEPI sau CA Immo, pe o piata pe care mai activeaza Raiffeisen Property Holding International, GLL, Iulius Group sau Global Finance.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri