Dezvoltatorul si administratorul de parcuri industriale si logistice CTP are in prezent un stoc de peste 700.000 mp in Romania si are in prezent in constructie 100.000 mp in CTPark Bucharest West, parc logistic dezvoltat un urma unei investitii totale de 150 de milioane de euro.

CTP continua sa isi consolideze operatiunile pe piata autohtona, printr-o serie de investitii importante in dezvoltarea CTPark Bucharest West, despre care reprezetantii companiei spun ca care este proiectat sa devina cel mai mare parc logistic din Europa de Est si cu cel mai accelerat ritm de crestere din Romania. Investitia totala in parcul logistic CTPark Bucharest West va depasi suma de 150 milioane de euro, pana in primul trimestru al anului urmator.

CTP a achizitionat CTPark Bucharest West in 2015, moment in care parcul avea circa 130.000 mp suprafata construita (Bucharest West I si Bucharest West II). Intre timp au mai fost dezvoltati alti 100.000 mp pentru clienti precum DSV, Quehenberger, Geodis, Cargo Partner, Gefco.

Odata cu lucrarile actuale de extindere, in viitor, in parc vor lucra circa 3.000 de oameni, iar industriile variate carora le apartin chiriasii CTPark Bucharest West reprezinta un avantaj, prin crearea de legaturi intre sectoare complementare de activitate. CTP a achizitionat teren in zona, astfel incat sa poata ajunge la o suprafata construita de peste 700.000 mp pana in 2020.

In prezent, dezvoltatorul are 100.000 mp in constructie, in cadrul CTPark Bucharest West, in doua cladiri, de 80.000 mp, respectiv 20.000 mp. In prima cladire, o suprafata de 37.000 de metri patrati va fi ocupata de catre DSV, companie parte a unei multinationale cu sediul la Copenhaga, care furnizeaza servicii in piata de logistica si transport si care are 42.000 de angajati la nivel mondial si 450 de angajati in Romania.

Citeste si:
Cine sunt coloșii care domină piața imobiliară din România?
Cine sunt coloșii care domină...

”Vrem sa ajungem la un milion de metri patrati in Romania si, asa cum arata acum lucrurile, obiectivul este realizabil, pe o baza mai degraba non-speculativa. Portofoliul nostru e foarte diversificat, dar vedem o intensificare a activitatii in zona de industrie auto in special pe Transilvania, vedem din ce in ce mai multa activitate si pe zona de distributie legata de activitatea de e-commerce”, spune Ana Dumitrache, Country Head al CTP Romania.

In prezent, CTP detine langa Bucuresti, circa 500.000 mp suprafata inchiriabila, dispusa in doua parcuri logistice si industriale, ambele cu acces direct de pe autostrada A1: CTPark Bucharest (situat la km 13) si CTPark Bucharest West (localizat la km 23). La nivel national dezvoltatorul administreaza peste 700.000 mp suprafata inchiriabila, dispusi in zona Bucurestiului si in apropierea altor noua orase strategice din tara (Arad, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitesti, Salonta, Sibiu, Timisoara si Turda.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri