Competitia s-a incheiat recent si ING Tech a pariat pe un studio cu un profil neobisnuit pentru piata corporate din Romania. Am stat de vorba cu UNULAUNU, studioul castigator al acestui concurs, incercand sa aflam cum a castigat un studio mic acest concurs cu miza mare. "E vorba despre curaj", ne-a spus Tudor Vlasceanu, unul dintre partenerii fondatori: "Ne-am intalnit in curajul de a explora, de a experimenta, de a imagina ceea ce nu s-a mai facut pana acum".

Piata de tehnologie din Romania devine din ce in ce mai competitiva concurand cu tari din vestul Europei atat in privinta produselor dezvoltate, cat si a asteptarilor expertilor din industrie. Pe langa nivelul salarial, beneficii sau stil de management, un aspect nou urca in lista de «must have» a expertilor IT: design-ul sediului companiei.

Arhitectura locului de munca devine astfel un diferentiator pe piata, iar companiile de tehnologie nu se feresc sa il exploreze. Unul dintre primii jucatori care a intuit importanta acestui aspect este ING Tech, hub-ul global de tehnologie al ING, care a deschis discutia in jurul viitorului sediu printr-un concurs public destinat studiourilor de arhitectura. Concursul a atras atentia pietei si aproximativ 100 de studiouri au aplicat pentru a imagina experienta spatiala in interiorul noului sediu ING Tech.

UNULAUNU este un studio discret, infiintat in 2010 de 5 parteneri carora nu pare sa le lipseasca nici curajul, nici imaginatia si nici experienta.

Tudor Vlasceanu (foto dreapta), Ciprian Rasoiu (foto stanga), Romina Grillo, Liviu Vasiu si Matei Vlasceanu si-au unit fortele in 2010 cand proiectul lor "1:1 – Exhibiting Space" a fost ales sa reprezinte Romania la Bienala de Arhitectura de la Venetia. De-a lungul timpului, membrii echipei au trait in orase precum Rotterdam, Hong Kong, Zürich, Paris, Dubai, Oslo, Berlin, Bruxelles, Stuttgart etc., lucrand in studiouri renumite precum OMA / Rem Koolhaas, Christian Kerez sau Valerio Olgiati.

Unveiler nu cedeaza in fata...
Citeste si: Unilever isi amana planurile de a se muta din Marea Britanie

Un sediu pentru ING Tech - un sediul pentru o familie neobisnuita

Cu un profil atipic si o abordare neconventionala, UNULAUNU a atras atentia echipei ING in cautare de un partener in design pentru noul sediu. Procesul de selectie s-a facut in mai multi pasi si a implicat o echipa de proiect din Romania si Olanda care a coordonat competitia, a evaluat propunerile si, ulterior, a selectat studioul castigator.

"UNULAUNU a fost revelatia acestui concurs. Ne-au provocat si ne-au starnit curiozitatea prin gandirea disruptiva si curajul de a pune sub semnul intrebarii ceea ce e dat, prestabilit. Am cautat un studio conceptual, cu viziune, care sa poata identifica esenta si personalitatea unei companii in formare si care sa aduca un suflu nou, diferit. Ne-am bucurat sa ii descoperim", a explicat Tatiana Marin, manager comunicare ING Tech.

Concursul ING a pus la incercare curajul arhitectilor UNULAUNU de a-si aplica gandirea intr-un context nou. Acestia au ridicat manusa in mediul corporate, insa au propus un proiect indraznet, alternativ, care a fost pe gustul celor de la ING Tech.

"A fost o provocare si pentru noi, insa modul in care ING a abordat acest concurs ne-a convins ca este un client cu care am vrea sa lucram, ca nu vor alege calea conventionala si vor avea curajul sa experimenteze, sa exploreze. Inscrierea in concurs a fost votul nostru de incredere pentru ING Tech. Faptul ca am castigat acest concurs a fost votul de incredere ING pentru noi. Vrem sa onoram aceasta incredere", au completat Tudor si Ciprian.

Taxa de salubrizare din...
Citeste si: Crestere de peste 47% a schimbarilor de sediu din Sectorul 4 Bucuresti

Tinerii arhitecti au propus hub-ului de tehnologie un spatiu alternativ, reinterpretand ceea ce in mod obisnuit inseamna un sediu de birou. Proiectul este in faza de propunere, insa abordarea arhitecturala a aratat ca exista complementaritate intre cele doua companii.

Studioul a reinterpretat spatiul de birouri in baza nevoilor si aspiratiilor pe care angajatii le au in calitate de individ, abordand lucrul in companie ca o experienta sociala si concentrandu-si atentia pe "calitatea interactiunii dintre oameni si autenticitatea situatiilor facilitate de design".

Convinsi fiind ca "arhitectura este ceea ce aduce valoare pe metru patrat", UNULAUNU a abordat procesul de a construi un sediu pentru 800 de angajati ca un proces de a construi 800 de case individuale si au privit ING Tech ca pe o "familie neobisnuita, curioasa".

Pentru casa acestei familii, studioul si-a imaginat un set de 10 "obiecte neobisnuite", 10 solutii pentru designul interior al cladirii, 10 spatii care exprima unicitatea acestei familii neobisnuite. "Am inclus spatii si obiecte care provoaca, care testeaza rigoarea si dimensiunile cu care suntem obisnuiti in spatii comune. Am propus spatii si obiecte care te scot din rutina obisnuita, care te intriga" au adaugat Tudor si Ciprian.

Sediul BMW din Munchen sau...
Citeste si: Sediul BMW din Munchen sau Turnul celor Patru Cilindri!

Cu siguranta UNULAUNU a intrigat si echipa ING Tech care a ales sa iasa din obisnuit si sa experimenteze printr-o colaborare cu o echipa tanara, atipica si cu viziune indrazneata.

"Pentru noi, parteneriatul de lucru cere complementaritate in multe aspecte: in valori, viziune, principii, aspiratii si, de ce nu, in doza de curaj. Cu UNUNLAUNU am gasit aceste puncte de intalnire si am avut intuitia ca impreuna am putea construi ceva valoros", au incheiat reprezentantii ING Tech.

O casa pentru o familie

Un alt proiect care a probat indrazneala si imaginatia arhitectilor, a fost o casa cu cerinte si conditii foarte specifice – pe un teren complet deschis, la marginea unei paduri si construita din pamant.

Casa a fost gandita pentru o familie tanara si a plecat de la dorinta de a crea un camin integrat in natura. O constructie menita sa ofere intimitate si protectie fara a limita libertatea familiei si contactul cu mediul. "Provocarea a fost de a crea intimitate in salbaticie, de a pastra deschiderea casei fara a o dezvalui pe de-a-ntregul", au explicat arhitectii.

Designul propus a exploatat tensiunea dintre intimitate si mediul salbatic, casa fiind construita in jurul unei camere in aer liber, gandita ca o zona-tampon intre mediul exterior si interiorul caminului. Un spatiu versatil, folosit pentru petreceri, zona de lucru, loc de joaca pentru copii etc., un punct central al caminului.

Urmand ritmul natural, casa a fost gandita pe inaltimi si adancimi diferite. Astfel, zona de noapte a casei a fost construita adancit, sub nivelul solului, in timp ce terasele au fost ridicate. Un aspect foarte important l-a reprezentat modul in care camerele comunica intre ele, pe grade de libertate si intimitate diferite, dar si o scara secreta - un element neasteptat dar important in ceea ce ar fi o casa deschisa (foto), dar nu publica.

In arhitectura sau tehnologie, curajul si talentul nu lipsesc din Romania. Generatiile noi schimba peisajul local prin creativitate si colaborare, inspirand companiile si marii jucatori din piata sa le urmeze exemplul.

Nivelul urmator pare a fi fuziunea dintre aceste doua industrii complementare care, impreuna, seteaza standarde noi si redefinesc piata locala.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Imobiliare si constructii »



Citeste si
Codrin Stefanescu dezleaga misterul: Unde se afla Liviu Dragnea