Să fii dezvoltator în România trebuie să fie un act de curaj, în contextul în care investitorii din domeniu se confruntă des cu probleme legate de birocrație, iar regulile jocului se schimbă de cel puțin două ori pe an, ceea ce creează incertitudine, spune Bogdan Ivan, secretarul general al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România Urbanis (ADIRU).

"Un proiect imobiliar cu câteva sute de apartamante se pregătește și se dezvoltă într-o perioadă de doi sau trei ani. Ca acest lucru să se întâmple, ar trebui ca dezvoltatorii să aibă încredere și să existe predictibilitate. Însă, în România, regulile se schimbă frecvent în timpul jocului și anual apar modificări legislative, care creează incertitudine și pot afecta atât costul final al produsului imobiliar, cât și termenele de livrare", a declarat Bogdan Ivan (foto).

Dar, în final, tot cumpărătorul de locuințe are de suferit, apreciază reprezentantul ADIRU și oferă drept exemplu situația Prima Casă, "În fiecare început de an, există discuții referitoare dacă programul va continua sau nu, ceea ce duce la amânarea deciziilor de cumpărare, deși jucătorii din piață, împreună cu Guvernul României, au stabilit că programul Prima Casă trebuie să continue până în 2021, printr-un Memorandum semnat în 2016".

De asemenea, adaugă Bogdan Ivan, la începutul acestui an a fost adoptată Legea 7/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu aplicabilitate din 07 februarie 2020, prin care s-au introdus noi obligații în sarcina dezvoltatorilor imobiliari, în privința modului de recepție și predare a clădirilor noi, operațiuni condiționate de îndeplinirea unor cerințe precum existența unor branșamente definitive la rețelele de utilități publice.

"Nouă lege privind modul de recepție și predare a clădirilor noi, operațiuni condiționate de îndeplinirea unor cerințe precum existența unor branșamente definitive la rețelele de utilități publice, va conduce la întârzieri și costuri suplimentare pentru dezvoltatorii imobiliari și implicit pentru clienți, fără a rezolva problema de fond și anume faptul că, în majoritatea cazurilor, întârzierile în livrarea locuințelor noi este generată de către furnizorii de utilități și nu de către constructori. O creștere a birocrației înseamnă în general costuri și întârzieri suplimentare", spune reprezentantul ADIRU.

Citeste si:
Panica a dat piața rezidențială "peste cap": vizionarile au scăzut...
CORONAVIRUS | Panica...

Plafonul Prima Casă nu ține pasul cu avansul prețurilor la locuințe

În opinia sa, autoritățile ar trebui să adopte, mai degrabă, "măsuri de păstrare și menținere a momentum-ului și trendului pozitiv din piață imobiliară și să adopte măsuri de reducere a birocrației din domeniul imobiliar și al construcțiilor și nu de creștere a acesteia. O piață imobiliară stabilă și matură este o piață în care actorii principali comunica în vederea găsirii celor mai bune soluții și în care regulile sunt cât mai clare și ar trebui adoptate cele mai simple și eficiente soluții în concordanță cu situația de fapt".

De exemplu, în privința programului Prima Casă, Bogdan Ivan consideră că "ar trebui analizați toți factorii pozitivi și nu doar cei negativi sau financiari. În categoria factorilor pozitivi se încadrează și cei economici, sociali și demografici și anume: stoparea migrației tinerilor în afară țării și readucerea românilor din diaspora în condițiile unui deficit foarte mare de forță de muncă. La peste 10 ani de la adoptarea programului Prima Casă ar trebui regândită structura și rolul acestuia, prin adoptarea de măsuri de eficientizare și aducere la situația actuală din piață imobiliară".

În acest sens, el mai adaugă faptul că ADIRU a propus Guvernului, încă de anul trecut majorarea plafonului de la Prima Casă de la suma de 66.500 euro (circa 320.000 lei) la suma de 450.000 lei, așa cum este în cazul TVA-ului redus de 5%, în contextul în care este posibilă creșterea prețurilor pentru locuințele noi, în următorii ani, într-o marja cuprinsă între 10-20 de procente.

Citeste si:
Coronavirus |ANAF nu te mai vrea la coadă la ghișee
Coronavirus |ANAF nu te mai...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »



Citește și
CORONAVIRUS | Consultant: Nu este posibilă o prăbușire ca în 2008
Setari Cookie-uri