Câteva sute de mii de români din întreaga țară lucrează deja "de acasă", în contextul epidemiei de coronavirus. Cu toate acestea, lucrul de acasă se poate dovedi provocator, atât din perspectiva menținerii productivității, dar mai ales din lipsa unui mediu de lucru ergonomic.

"Dincolo de problematica interacțiunilor sociale și expunerea excesivă la știri negative despre criza globală și pandemia coronavirus, care pot duce la probleme de concentrare și scăderea productivității, angajații care lucrează de acasă se pot confrunta cu dureri de oase și musculare, generate de o postura nepotrivită și de echipamente nepotrivite", spune Horațiu Didea, managing partner Workspace Studio, companie specializată în amenajări și mobilier de birou.

Ce este ergonomia și ce presupune pentru un birou de acasă

Ergonomia presupune crearea unui spațiu propice pentru muncă, adaptat la individ și tipul sarcinilor pe care le îndeplinește și care din punct de vedere biologic asigura o postura corectă, lumina naturală și un climat prielnic.

"În ultimii ani, designul birourilor a primit influențe majore din designul de interior al casei - spațiile de relaxare, zonele de cafeteria sau servire a mesei, zonele de lounge și canapelele sunt doar câteva exemple prin care în amenajările de birouri s-au introdus elemente din amenajările rezidențiale. În situația actuală, în care o mulțime de oameni preferă sau sunt nevoiți să lucreze de acasă, este timpul să vedem și influențele din cealaltă direcție, respectiv integrarea spațiului de lucru în rezidențial", arată Horațiu Didea.

Astfel, angajații care își doresc să fie eficienți când lucrează de acasă, trebuie să încerce să amenajeze un spațiu cât mai ergonomic, ținând cont de câteva principii de baza.

Citeste si:
Coronavirus | Nelu Tătaru: Cazurile ușoare ar putea ajunge la...
Coronavirus | Nelu Tătaru: Cu...

1. Lumina naturală

Sursa foto: Photographee.eu / Shutterstock

Dacă există putin loc lângă o fereastră (inclusiv un pervaz mai lat, ce poate fi transformat in blat pentru un mic birou), este excelent. Dacă nu, atunci grijă mare la sursele de lumină: este nevoie de lumina suficientă, dar blândă.

2. Scaunul potrivit

"Un scaun ergonomic poate reduce semnificativ riscul de apariție a durerilor musculo-scheletale. Este important ca scaunul să fie ajustat după trăsăturile fiziologice ale angajatului - intensitatea bascularii spătarului, înălțimea brațelor, înălțimea șezutului sunt doar cele mai comune variabile ce trebuie adaptate când petrecem mult timp pe scaun. Evident, scaunele ergonomice au și alte caracteristici care ajută corpul să se simtă confortabil, precum susținere și disipare a presiunii diferențiate, adaptarea la mișcările și punctele de pivotare naturale ale corpului astfel încât să te afli în echilibru dinamic permanent", spune reprezentantul Workspace Studio.

Citeste si:
Antreprenor: Nu trebuie să ne retragem în case și să așteptăm bani...
Antreprenor: Economia trebuie...

El adaugă că studiile Herman Miller privind ergonomia și biomecanica mișcărilor arată că această "oglindire" a mișcărilor corpului de mișcările scaunului este un aspect esențial pentru asigurarea unei poziții corecte la lucru.

"Din poziția așezat, picioarele trebuie întinse ușor în față, astfel încât unghiul genunchilor să fie mai mare de 90 grade, iar tălpile să fie așezate pe podea. Poziția “picior peste picior” nu este deloc recomandată ca poziție de lucru, pentru că împiedică circulația sangvină optimă și poate cauza probleme de concentrare", adaugă Horațiu Didea.

În opinia sa, capul nu trebuie să fie rezemat de tetieră, poziția fiind nenaturală. De altfel, "scaunele ergonomice nici nu au tetiera, tocmai pentru a elimina tentația de a aborda o poziție nefirească. Coatele trebuie să aibă susținere la o înălțime potrivită, astfel încât umerii să nu fie “ridicați” sau “lăsăți” – unghiul umerilor ar trebui să fie similar celui asociat unei poziții naturale în picioare".

3. Biroul, sau masa de lucru

Citeste si:
Ce NU isi doresc angajatii la locul de munca
Ce NU isi doresc angajatii la...

"Dacă work from home nu are loc cu regularitate, e puțin probabil ca un angajat să aibă un birou cu reglare pe înălțime, care ar fi practic cea mai bună soluție de ergonomie, datorită posibilității de a lucra din posturi diferite și de reglare a poziției. Cum însă mulți dintre cei care lucrează de acasă în perioada aceasta nu sunt poate pregătiți în acest sens, e important că ei să încerce să prevină durerile cervicale – de ceafă sau gât", spune Horațiu Didea.

Însă, "când lucrăm la laptop, suntem foarte tentați să “strângem gâtul”, astfel încât privirea să urmărească mai ușor monitorul. Din perspectiva ergonomică, este o greșeală care duce la cefalee și probleme cervicale. Capul ar trebui să rămână drept, iar monitorul să fie urmărit din privire, fără ca poziția capului să urmărească aceeași traiectorie".

El adaugă că "această poziție ne-ergonomică este foarte comună nu doar când lucrăm de acasă, ci și la birou –de aceea multe companii investesc în soluții precum birourile ajustabile pe înălțime pe care le menționam sau brațele de monitor care ridică practic monitorul la nivelul ochilor, din nou eliminând tentația de a coborî capul".

4. Obiectele la îndemână

De asemenea, pentru a evita multiple întreruperi care duc inevitabil la scăderea productivității, este recomandat ca masa de lucru să fie generoasă ca suprafață, astfel, încât oamenii să se poată înconjura de cât mai multe dintre obiectele care le sunt necesare. Cu alte cuvinte, să aibă la îndemână obiecte precum telefonul, încărcătorul, agenda, căștile, pixuri, markere, cana de cafea, apă - cam tot ce au pe birou în mod normal.

5. Pauze, cel puțin o dată pe ora

Un studiu realizat pe o perioada de doi ani la Stanford arată că productivitatea angajaților poate crește semnificativ odată cu implementarea sistemului de lucru de acasă, în contextul în care angajații sunt mai puțin expuși la întreruperi și se concentrează mai bine pe sarcinile de job.

"Reversul medaliei însă, este că uneori angajații “uită” să își ia pauzele necesare pentru activități conexe și mișcare, ceea ce din perspectivă ergonomică este greșit. Munca actuală presupune mai mult decât execuție independentă, la birou, de aceea e important să luăm pauze pentru contemplare, pentru creație și, chiar dacă de la distanță, pentru interacțiuni sociale", conchide Horațiu Didea.

Sursa foto: Crafter / Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »



Citește și
Biroul tău de acasă: Opt trucuri pentru lucratul de acasă
Setari Cookie-uri