Criza curentă generată de epidemia de COVID-19 a pus pe gânduri pe mulți dintre români dacă să mai cumpere sau nu o locuință. Dar, dacă pentru unii situația dată de noul coronavirus înseamnă o criză, pentru alții aduce și oportunități, în pofida unor "voci apocaliptice", apreciază Daniel Tudor, fondator și CEO al companiei de consultanță imobiliară The Concept, care evidențiază, în acest sens, un set de șapte motive relevante pentru o investiție imobiliară în această perioadă.

"Au apărut peste noapte acele voci apocaliptice care parcă până acum au stat în hibernare așteptând, în sfârșit, să vină momentul lor, să poată să vorbească sus și tare «cât de rău va fi». Recunoaștem că imobiliarele cumva își merită acest scenariu, din păcate, în această industrie refugiindu-se o mulțime de oameni care fac lucruri cu neprofesionalism și lipsa de integritate. Mai simplu, promit ceva și livrează altceva", spune Daniel Tudor.

În opinia sa, creșterea economică excelentă a României din ultimii ani redusese însă numărul acestora, pe fondul creșterii competiției. "COVID-19 pare să fie acum exact «butonul» final care să le pună «stop» acelora care încă mai făceau «nasoleli», cum se vorbește în limbaj de construcții. De ce le pune «stop»? Pentru că este momentul acum în care ne mutăm cu toții în online, iar online-ul te execută rapid dacă faci rău oamenilor, prin acest excelent mecanism care se cheamă «​reputație»", adaugă fondatorul The Concept.

Prin urmare, "recomandarea este să rămâi deschis în a valorifica oportunități", mai arată Daniel Tudor, care prezintă și un set de șapte motive relevante pentru o investiție imobiliară, chiar și în această perioadă:

1. Pentru că dobânda este la minimum istoric. ​BNR a redus dobânda de politică monetară la 2%, minimul istoric pentru România. În paralel, băncile au păstrat marjele și nu le-au crescut. Prin urmare te poți împrumută pentru o locuință sau o investiție imobiliară în general la cele mai bune dobânzi istoric.

2. Pentru că în această perioadă poți găsi oportunități. ​În funcție de stadiul construcției și al vânzărilor, dezvoltatorii pot fi dispuși la discounturi consistente. Asta va depinde de multe ori și de nivelul de avans cu care poți contribui la antecontract. Daniel Tudor arată că în portofoliul The Concept există proiecte care acceptă discounturi temporare și de peste 10% în funcție de avans.

3. Pentru că există riscul global al inflației (și chiar hiperinflației), ceea ce poate aprecia considerabil pe termen scurt valoarea unei proprietăți imobiliare, pentru o ulterioară revânzare.

"Deja, în Statele Unite, sunt investitori care se tem de hiperinflație și plasează rapid bani în proprietăți imobiliare pe fondul trilioanelor de dolari anunțați de Donald Trump ca ajutor economic. La nivel de UE credeți că se poate întâmpla? Un scenariu de hiper-inflație probabil că nu, dar inflație pe termen mediu sigur va exista pentru că și aici, respectiv și în România, se plasează sume enorme de bani de la Banca Centrală Europeană și de la Comisia Europeană, respectiv de la Guverne", spune fondatorul The Concept.

4. Pentru că sunt raportate la Euro, iar riscul valutar este eliminat. "Pentru moment cursul valutar e ținut sub control de BNR, dar pe termen mediu și lung, este inevitabil să crească. Proprietățile imobiliare în România sunt protejate la acest risc valutar fiind calculate în Euro, prin urmare e sigur să investești în ele", apreciază consultantul.

5. Pentru că pe termen lung, de peste cinci ani, le crește valoarea (chiar dacă pot avea și momente de scădere). "​Este demonstrat istoric, imobiliarele cumpărate corect, beneficiază de creșterea valorii în timp".

6. Pentru că imobiliarele aduc câștiguri recurente. "​Lunar, imobiliarele îți aduc o chirie sau te scapă din a plăti una. Chiar și în această perioadă sunt oameni care se uită să închirieze (mulți care vor să se mute de la chirii mari la chirii mai mici). Pe viitor probabil că vor fi cazuri de oameni ce vor alege să închirieze o proprietate mai mare pe care o au și să se mute la o proprietate mai mică. Dacă locuința din care au plecat avea și o rată la banca, atunci în cele mai multe dintre cazuri această se acoperă cu chiria", spune Daniel Tudor.

7. Dacă optezi pentru case sau apartamente e posibil să tragi lozul câștigător. ​"Trendul uriaș de #WorkFromHome se va păstra și post-COVID-19. Acum suntem majoritatea blocați în case, unde cel mai mulți dintre noi avem un număr de camere care să satisfacă nevoile noastre pre-coronavirus. Astfel că o familie medie cu un copil probabil are un apartament cu trei camere sau urma să își ia unul, un cuplu fără copii are probabil două camere. Nevoile însă pentru noi se schimbă. Post-COVID-19, pentru cel puțîn încă 20-30% dintre cei care lucrau în birouri va fi necesar suplimentar un spațiu de birou acasă, separat, în care să își poată desfășura focusat activitatea".

Deși, "unii și-l vor amenaja temporar în camerele existente, dar cu timpul vor tinde să aibă o camera în plus (cât de mică) cu scopul clar de a fi un #HomeOffice și de a lucra în el fără a fi distrasi. Vom vedea deci o cerere crescută pentru astfel de upgrade-uri care va pune presiune pe ofertă. Va recomand deci să va orientați deja în investiții către apartamente 1+1 (Studio), 2+1 etc., acel “+1” fiind de fapt camera mai mică pe post de birou. Un câștigător al crizei va fi și segmentul de case sau apartamente cu grădină. Deja cererea este crescută pe acest segment, așteptând primul semnal de oprire a restricțiilor pentru a se și materializa în tranzacții", conchide Daniel Tudor.

Sursa foto: HAKINMHAN / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri