Piața imobiliară continuă să se păstreze pe un trend ascendent în ceea ce privește pretențiile proprietarilor de apartamente scoase la vânzare, consemnând încă o lună de creștere în aprilie, Brașovul fiind orașul în care prețurile listate au crescut cel mai mult, potrivit celui mai recent raport al portalului imobiliare.ro.

”După un avans de 1,5% consemnat în martie, prețurile locuințelor din România s-au menținut pe o traiectorie ascendentă și în a doua lună de primăvară. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel național de către vânzătorii de apartamente (noi și vechi deopotrivă) s-a majorat cu 1,2% în aprilie, de la 1.379 de euro pe metru pătrat util, la 1.396 de euro pe metru pătrat util. Pretențiile proprietarilor au fost mai ridicate în toate cele șase mari orașe monitorizate, Cluj-Napoca și Bucureștiul nemaisituându-se, însă, în fruntea clasamentului scumpirilor. De data aceasta, poziția fruntașă în top este ocupată de Brașov, pe fondul unui avans considerabil consemnat pe segmentul apartamentelor noi (prin care a fost recuperată scăderea consemnată în februarie)”, se arată într-un comunicat remis redacției.

Brașov, Constanța și Timișoara s-au aflat în topul scumpirilor

În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro relevă, per ansamblu, o creștere de 2% a prețurilor apartamentelor în aprilie, de la 1.277 la 1.302 euro pe metru pătrat util. În mod interesant, apartamentele vechi au consemnat un declin de 0,3% luna trecută, de la 1.257 la 1.253 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, însă, locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale brașovene s-au scumpit cu 5,5% față de martie (de la 1.306 la 1.378 de euro pe metru pătrat util).

După stagnarea din martie, prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare în Constanța s-a majorat, în aprilie, cu 1,7%, de la 1.268 de euro pe metru pătrat, la 1.290 de euro pe metru pătrat util. Pe cele două segmente de piață analizate au fost consemnate marje de creștere destul de apropiate: 1,9% pe segmentul apartamentelor vechi (de la 1.257 la 1.281 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, 1,5% în cazul unităților locative nou-construite (de la 1.288 la 1.307 euro pe metru pătrat).

În capitala Banatului, suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat cu 1,5% luna trecută, de la 1.304 la 1.324 de euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi disponibile spre vânzare în Timișoara s-au apreciat cu 1,1% pe parcursul lui aprilie, de la 1.309 la 1.323 de euro pe metru pătrat util. Compensând scăderea din martie, locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au înregistrat un avans de 2,9% în aprilie, de la 1.291 la 1.328 de euro pe metru pătrat util.

În București, Cluj și Iași, creșterile au fost ceva mai moderate

În a doua lună de primăvară, apartamentele disponibile spre vânzare în Capitală s-au apreciat, per ansamblu, cu 0,8%, ajungând la o medie de 1.430 de euro pe metru pătrat util (de la 1.418 euro pe metru pătrat la finele lunii anterioare). Majorări de preț au fost consemnate pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi au cunoscut un avans de 0,5% (de la 1.395 de euro pe metru pătrat, la 1.402 euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au înregistrat un avans de 0,9%, de la 1.435 la 1.448 de euro pe metru pătrat util.

În Cluj-Napoca, apartamentele au înregistrat, per ansamblu, un avans de 0,8% pe parcursul lui aprilie, de la o medie de 1.887 de euro pe metru pătrat util, la 1.903 euro pe metru pătrat util. Ca și în București, prețurile din capitala Transilvaniei au avut o evoluție crescătoare pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,9% (de la 1.853 la 1.870 de euro pe metru pătrat), iar cele din ansamblurile noi, cu 0,7% (de la 1.924 la 1.937 de euro pe metru pătrat).

În capitala Moldovei, per ansamblu, s-a înregistrat un avans de 0,6% în aprilie, de la o valoare medie de 1.078 de euro pe metru pătrat, la 1.085 de euro pe metru pătrat util. Pe parcursul lunii trecute, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cel mai mult, anume cu 1,7%, de la 1.103 la 1.122 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, pe segmentul apartamentelor nou-construite a avut loc o creștere de doar 0,1%, de la 1.057 de euro pe metru pătrat, la 1.058 de euro pe metru pătrat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri