Pandemia de COVID a însemnat pentru industria HoReCa și o povară, dar și o ocazie de a profita de restricțiile care au încetinit sau blocat activitatea acestor unități, pentru a-și reamenaja spațiile.

Pentru a vedea care este situația din piața HoReCa în ceea ce privește reamenajările interioare, am discutat cu Christophe Weller, fondatorul COS (Corporate Office Solutions), companie specializată în amenajări și reamenajări interioare personalizate, cu o experiență de 24 de ani pe piața din România.

Din cele dezvăluite de antreprenor, pe baza activității companiei sale, aflăm că solicitările pentru serviciile de amenajare din partea clienților săi din industria HoReCa au fost stimulate de două componente.

Pe deoparte, a existat și componenta necesară, obligatorie chiar, care a presupus reamenajarea spațiilor pentru a întruni noile norme sanitare și de igienă, dar a existat și componenta care ține de creșterea competitivității.

Potrivit Christophe Weller, clienții companiei se situează în categoriile „concept”, în general, standardul 5 stele, adică locații bine poziționate atât ca brand cât și ca locație în centrul orașelor. Pentru aceștia au fost prioritare în această perioadă aspectele legate de igienă și de siguranța sanitară, pentru că nu își pot permite compromisuri.

Pandemia a impulsionat în mod semnificativ investițiile pe această nișă, nu doar din perspectiva noilor standarde de igienă și siguranță sanitară, cât și din perspectiva competiției. Atunci când ești nevoit să generezi business sezonier sau pe o perioadă limitată de timp - pentru că nu știi când vor intra în vigoare următoarele reglementări de distanțare socială - vei face tot posibilul să asiguri cele mai bune condiții clienților și să te diferențiezi clar de competiție.

Pe de altă parte, pe fondul creșterii nivelului general de trai al populației și al economiei locale, în general, aceste sectoare s-au diversificat și au evoluat foarte mult în ultimii ani, astfel încât competiția devenise puternică între jucătorii din aceste domenii, chiar de dinainte de pandemie”, ne-a explicat fondatorul COS.

Uneori, la un restaurant nici nu contează ce se află în meniu, ci cum te simți acolo.
Christophe Weller - fondator COS

Christophe Weller - fondator, COS

De aceea, Christophe Weller crede că tendința se va menține și în perioada următoare.

Cei care vor dori să reziste vor trebui să se reinventeze permanent, iar interioarele sunt primele elemente de contact ale clienților cu aceste spații. Uneori, la un restaurant nici nu contează ce se află în meniu, ci cum te simți acolo”, a punctat omul de afaceri.

Ce a însemnat această creștere în cifre? Deși nu ne-au furnizat date exacte legate de piață, aceștia ne-au dat ca exemplu rezultatele companiei.

„În cifrele de business COS, dacă la nivelul anului 2020 aproximativ 4% din business-ul COS era format din proiecte din segmentul HoReCa (restul fiind proiecte de birouri + altele), pentru primele 10 luni ale anului 2021 vorbim de un procent de aproape 20%, deci o creștere semnificativă”, ne-a mai spus Weller.

Câți bani au cheltuit hotelurile și restaurantele?

COS se laudă cu un portofoliu ce cuprinde peste 10.000 mp de spații interioare amenajate în ultimul an, dintre care jumătate pentru sectorul de ospitalitate - care include preponderent hoteluri (peste 60%) dar și restaurante și baruri – design, în București și în alte orașe din țară.

Așadar, costurile fluctuează foarte mult în funcție de concept, mobilierul ales, gama de finisaje preferată de client. Având în vedere poziționarea pe segmentele quality ale pieței, clienții companiei COS au alocat în general bugete semnificative de investiții.

Fiecare business investește în funcție de obiectivele proprii și poziționarea pe piață, însă ca niveluri medii ale bugetelor ultimilor 2 ani, o amenajare completă a unei camere - incluzând echiparea cu dotările necesare are o valoare medie de 7.000 – 8.000 euro, ajungând până la 12.000 – 15.000 euro pentru amenajările de lux, chiar și mai mult în situațiile în care nivelul de finisare este peste medie. În același timp o reamenajare poate varia între 5.000 – 7.000 euro pentru o cameră”, ne-a mai spus fondatorul COS.

Acesta ne-a explicat și că existau clienți care, și înainte de pandemie, investeau anual sau odată la 2 ani în re-design și re-conceptualizare, pentru că, la rândul lor, clienții de HoReCa își doresc în permanență ceva nou și au devenit din ce în ce mai pretențioși și informați la acest capitol.

Ce a însemnat reamenajarea unui spațiu în zona HoReCa?

Majoritatea solicitărilor venite din partea clienților din această industrie, pe care COS le-a evidențiat au fost legate de:

  • pregătirea unora dintre spațiile care funcționau deja pe piață cu noi concepte interioare de design, mobilier nou de calitate, cu finisări superioare, și inclusiv igienizări sau dotări conforme noilor standarde impuse de pandemie, pentru a face aceste spații sigure și atractive pentru turiști și vizitatori;
  • lansarea unor noi locații, atât hoteluri cât și restaurante; în ce privește restaurantele, au sesizat tendințe in abordarea unor noi formate și concepte, care să se diferențieze în peisajul competitiv;
  • reconfigurarea / reamenajarea unora dintre încăperile anumitor locații existente, cunoscute în piață, urmărind întrunirea standardelor specifice de construcție și design, întocmirea documentației și obținerea avizelor necesare.
  • Spații de Coworking menite să atragă clienții din exterior, dar și pentru a face șederea mai plăcută propriilor clienți. Au fost solicitări chiar și pentru amenajarea unor zone de birou cu acces la toate facilitățile, unde clienții unităților de cazare să poată lucra.

Observăm o tendință în creștere în domeniul HoReCa în poziționarea «omului» în centrul atenției. Actuala criză pandemică a arătat tuturor, atât pe acest segment cât și pe altele, că nu există business fără angajați, furnizori, clienți sau vizitatori. Astfel încât această tendință s-a transformat în nevoie, iar din partea segmentului de hospitality au prevalat cerințele legate de siguranță, igienă și wellbeing. A fost esențial pentru toți să rămânem sănătoși pentru a putea funcționa”, a mai subliniat Christophe.

Clienții din HoReCa au costuri mai mari decât cei de pe piața birourilor

Deși în ultimul an compania a început să primească tot mai multe comenzi din partea industriei HoReCa, activitatea principală a COS a fost pe zona de birouri, așa că am profitat de ocazie și l-am întrebat și despre ce înseamnă serviciile de fitout pe zona office, pentru a face și o comparație între ceea ce înseamnă investițiile din acest segment și industria HoReCa.

Potrivit fondatorului COS, valoarea medie a unui proiect complet de amenajare (însemnând servicii de concept design, proiectare, fitout, furnizare de mobilier standard și custom made, autorizații și avize) se situează între 700-1.000 euro/mp. În privința proiectelor de reamenajare și reconfigurare conform noilor tendințe de siguranță sanitară și wellbeing, costurile s-au situat la aproximativ 500 euro/mp.

Avem și clienți pentru care elementul bugetar este mai sensibil în această perioadă, dar care își doresc totuși un design contemporan, personalizat. Pentru aceștia, lucrăm cu furnizori locali, oferindu-le cele mai bune soluții de mobilier, adaptate nevoilor si bugetelor lor, reușind astfel să optimizăm bugetele la aproximativ 600 - 700 euro / mp în medie, păstrând în același timp nivelul ridicat de calitate”, ne-a mai spus Weller.

Preponderent clienții de fit-out de birouri “tradiționali” ai COS sunt marile multinaționale sau companiile antreprenoriale românești care închiriază unul sau mai multe etaje într-o clădire de birouri și au nevoie de o amenajare completă. De cele mai multe ori, aceasta înglobează nu doar aspectele estetice și practice, cât și elemente ce țin de identitatea de brand sau cultura organizațională, care se integrează unitar în conceptul de fitout.

COS are în portofoliu peste 2.000 de astfel de clienți, având peste 24 de ani de activitate în domeniu. Între cele mai reprezentative sedii realizate de companie se numără noul sediu KPMG din București, NTT Ltd., birourile Accenture București, Porsche Engineering din Cluj Napoca, Mass Mutual Cluj Napoca, birourile Visma din Iași și Timișoara, Record Park Cluj Napoca, dar și Takeaway, Google, Nestle, Reckitt Benckiser, Secom ș.a.

Sursa foto: COS

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri