FOTO | Cum arată șantierul proiectului imobiliar de 1 mld. de euro pe care Nicușor Dan vrea să-l blocheze

Sursa foto: Wall-Street.ro

Gallery Vezi Galeria (30)

FOTO | Cum arată șantierul proiectului imobiliar de 1 mld. de euro pe care Nicușor Dan vrea să-l blocheze

Cuprins Articol:

Recent, dezvoltatorul imobiliar InterRo Property Development a dezvăluit că a trimis o scrisoare deschisă către autorități și ambasadele din România în legătură procesele aflate pe rolul instanțelor și care vizează anularea autorizațiilor de construcție pentru mai multe proiecte imobiliare din București, inclusiv pentru proiectul SkyLight Residence de pe platforma fostei fabrici de pompe Aversa din zona Obor, în care compania anunță investiții de peste 1 miliard de euro.

Wall-Street.ro a mers la fața locului pentru a vedea cum arată șantierul, pe care utilajele lucrau în continuare la eliberarea terenului lăsat în paragină, iar pozele confirmă faptul că zona arată ca după război. Trebuie amintit faptul că dezvoltatorul a început anul trecut lucrările de demolare și eliberare a terenului.

Dezvoltatorul susține că proiectul lor va aduce spații verzi noi și a mai promis că va construi și străzi, ca parte a înțelegerii cu Primăria Sectorului 2, din bani proprii, pentru a primi autorizațiile necesare.

Michael Topolinski IV, partener și director de vânzări în cadrul companiei, povestea anul trecut pentru Wall-Street.ro, că la conturarea planului de dezvoltare au participat și autoritățile locale cu propriile cerințe, printre acestea numărându-se construcția de unei școli și a străzilor din complex.

Vor fi peste 15.000 de mp de străzi ce vor necesita circa 10 milioane de euro investiții, iar aceste străzi vor fi donate autorităților. Aceasta va fi contribuția noastră pentru infrastructura din zonă”, ne spunea Michael Topolinski IV, fiul lui Michael Dany Topolinski, fondatorul InteRo Property Development.

De cealaltă parte, locuitorii din zona Obor se plâng că traficul este greu în zonă, iar construcția unui proiect de anvergură ar putea aglomera și mai mult zona dominată de Piața Obor și de centrul comercial Veranda Mall.

Terenul a fost ocupat anterior de o platformă industrială, așa că afirmațiile dezvoltatorului că proiectul nu va reduce spații verzi au acoperire. De foarte mulți ani, terenul se află în paragină, fără vreo utilitate pentru comunitate, iar locuitorii au spus că ar putea fi construit pe acest teren parc și locuri de parcare.

Dezvoltatorul s-a plâns autorităților în legătură cu dosarele din instanță

Compania deținută de familia canadiană Topolinski a transmis o scrisoare către Ministerul Justiției, Consiliul Suprem al Magistraturii, Curtea de Apel București și către ambasadele din România, prin care atrage atenția asupra demersului primarului general al Capitalei.

În scrisoarea trimisă instituțiilor statului și ambasadelor, Michael Dany Topolinski, fondatorul InteRo, spune că, prin aceste dosare, primarul Nicușor Dan încearcă să blocheze proiectele imobiliare care au fost autorizate pe raza Sectorului 2.

Aceștia subliniază faptul că PUZ-ul Sectorului 2 a supraviețuit demersului primarului general al Capitalei de a le anula, dar ca să blocheze proiectele care au obținut deja autorizație a deschis în instanță 39 de acțiuni, toate fiind pierdute, iar multe dintre acestea se află acum pe rolul Curții de Apel București pentru judecarea recursului.

„(...) Primarul General al Municipiului București și Municipiul București întârzie judecarea procesului, pentru ca dl. Nicușor Dan să nu-și destabilizeze capitalul politic și electoral câștigat exclusiv pe baza campaniei anti-urbanistice din București, aceeași campanie care l-a ajutat să mai câștige un mandat de Primar, încercând prin manevrele dilatorii să amâne pronunțările în aceste dosare, până după alegerile prezidențiale la care candidează”, afirmă Michael Topolinski în scrisoarea citată.

Acesta mai spune că Nicusor Dan „face presiuni atât prin folosirea abuzivă a unor instituții de drept procesual, (respectiv a formulat excepții de neconstituționalitate a unor prevederi declarate deja neconstituționale și cereri sesizare ICCJ pentru dezlegarea unor pretinse chestiuni de drept care nu necesită nicio dezlegare, în toate dosarele), cât și pe alte căi nepermise, pentru a dilata durata acestor recursuri până după data alegerilor prezidențiale la care candidează”.

Mai jos găsiți scrisoarea publică a celor de la InteRo către autorități și ambasade.

InteRo - Scrisoare by bdandau on Scribd

(function() { var scribd = document.createElement("script"); scribd.type = "text/javascript"; scribd.async = true; scribd.src = "https://www.scribd.com/javascripts/embed_code/inject.js"; var s = document.getElementsByTagName("script")[0]; s.parentNode.insertBefore(scribd, s); })();

În finalul scrisorii, Michael Topolinski atrage atenția asupra faptului că proiectul de 1 miliarde de euro de la Obor este direct vizat de acestă situație și că proiectul SkyLight Residence este construit pe un teren dezafectat, care nu prezenta spații verzi înainte și, mai mult, la finalizarea acestuia, proiectul va avea spații verzi chiar și peste așteptările lui Nicușor Dan.

„Precizăm că proprietatea va avea spații verzi cu mult peste limita legală pe care Primarul General al Capitalei și-o dorește, și l-am informat despre acest lucru inclusiv pe Primarul General al Capitalei - dl. Nicușor Dan. Cu toate acestea, acesta ne prejudiciază proiectele”, a spus în încheierea scrisorii publice, Michael Topolinski.

Ce spun bucureștenii despre proiect și demersul primarilor

Reacțiile bucureștenilor sunt împărțite în legătură cu acest proiect, dar cu un plus de susținere pentru primarul general al Capitalei.

În postarea de pe Facebook la știrea inițială, oamenii susțin demersul lui Nicușor Dan, care continuă să câștige imagine din lupta sa cu jucătorii din imobiliare.

Sunt cititori care se tem că dezvoltarea unui proiect atât de mare va aglomera și mai mult o zonă care este foarte aglomerată. De altă parte, sunt și alții care îi atrag atenția primarului asupra altor probleme mari pe care le are orașul, cum ar fi lipsa apei calde și căldurii sau a curățeniei și asfaltarea străzilor.

Mai jos, doar câteva dintre reacțiile cititorilor noștri.

- Susțin masiv! Foarte bine, Nicușor Dan!! Că stau în zonă și ar fi oribil să fie și mai mult trafic. DAR trebuie igienizare acolo și făcut ceva. De exemplu, o parcare mică și un parc, e loc pentru amândouă.

- ND știe de face.

- Baftă, Nicușor!

- Iubit, ales! Neiubit, tot ales! Asta se numește noroc.

- „Plicushor Ban” face ce a făcut dintotdeauna: Blochează și așteaptă pliscușorul. Acum nici nu mai are nevoie să le deschidă proces, îi blochează direct de la primărie.

- Blocat căldura, blocat apa caldă, blocat străzi asfaltate, blocat curățenia orașului!

SkyLight Residence va avea peste 2.200 de apartamente și 28.000 mp de spații verzi

Compania deținută de familia canadiană Topolinski a început lucrările în vara anului trecut la SkyLight Residence, iar în primele două faze la care au început deja să lucreze va include și un hipermarket, și după aceea vor construi primele blocuri ce vor livra primele 551 de apartamente. În prima etapă doar componenta rezidențială va necesita investiții de circa 75 mil. euro.

La final, proiectul va avea o suprafață totală construită de peste 486.000 mp, din care 370.000 mp de locuințe (peste 2.200 de apartamente). Adresându-se pieței medii și premium, proiectul dezvoltat de InteRo va include și peste 4.000 de locuri de parcare și aproape 28.000 mp de spații verzi.

Locuitorii vor avea acces la parcuri private în suprafață totală de 9.000 mp și un parc public de 7.000 mp, care va face legătura între Parcul Bucur Obor și un nou parc de 3 hectare ce va fi construit în cadrul proiectului de revitalizare a terenului CFR învecinat.

Personalizate pentru tine