ANALIZĂ | Chiriile scad și în marile orașe din provincie. Unde s-au înregistrat cele mai mari scăderi

Sursǎ foto: Shutterstock

ANALIZĂ | Chiriile scad și în marile orașe din provincie. Unde s-au înregistrat cele mai mari scăderi

Cuprins Articol:

În prima parte a anului, chiriile noi listate au scăzut evident în prima parte a anului, cu singura excepție notabilă din Craiova, unde proprietarii au tras cât au putut de chirii în sus, dar chiar și acolo, ultimele luni au adus o corecție vizibilă.

Potrivit unei analize realizate de Wall-Street.ro pe baza datelor publicate de portalul de anunțuri imobiliare Storia.ro, parte a grupului OLX în România, vedem o tendință clară de scădere a chiriilor, cu 13 instanțe de scădere a pretențiilor proprietarilor, 10 instanțe de menținere a chiriilor și doar 3 instanțe evidente de creștere, din care două fiind consemnate în același oraș, adică în Craiova.

Înainte să mergem către analiza datelor trebuie să facem câteva precizări.

  • Datele sunt cele furnizate lună de lună de cei de la Storia.ro, pe baza anunțurilor publicate pe platforma de imobiliare a grupului OLX în România,
  • Cifrele arată chiriile solicitate de proprietari în momentul în care listează o proprietate către închiriere, așa că nu reprezintă media chiriilor plătite de chiriași lună de lună.
  • Analiza compară chiriile cu care am intrat în 2025, cu datele publicate de Storia după 31 decembrie și are în vedere media din luna decembrie, cu datele publicate după 30 iunie, care relevă media chiriilor solicitate de proprietari la listarea unei proprietăți către închiriere în luna iunie.

Din păcate, pentru că marea majoritate a chiriilor din țară nu sunt declarate, date relevante față de chiria reală plătită lunar nu există. Evident, sunt destui chiriași și proprietari care fac contracte, dar cele mai multe chirii nu sunt declarate. Așadar, aceste cifre reprezintă pretențiile proprietarilor și nu neapărat media reală a chiriilor, chiar dacă în unele cazuri media chiriilor solicitate ar putea coincide media chiriilor achitate.

Puteți citi analiza pentru evoluția chiriilor din București AICI.

Cluj-Napoca - ieftiniri la garsoniere și 3 camere

În Cluj-Napoca, prețurile solicitate pentru garsonierele scoase la închiriere la începutul anului erau în jurul mediei de 400 de euro, iar la jumătatea anului, media a coborât la 380 de euro.

În cazul apartamentelor cu două camere, media solicitată este cam aceeași, deși prin primăvară scăzuse puțin, la mijlocul anului era la fel ca la începutul lui 2025, adică în jurul valorii de 600 de euro.

Pentru apartamentele cu 3 camere, însă, se vede o scădere ceva mai evidentă a chiriilor solicitate. La începutul anului media era de 750 de euro, iar la jumătatea lui a coborât la 700 de euro.

În Brașov - chiriile au căzut pe toate categoriile

În orașul de la poalele Tâmpei, chiriile au intrat pe un drept descendent, chiar dacă pe segmentul de 3 camere s-a încercat o revenire în lunile februarie și martie.

Pentru garsoniere, media de la începutul anului era la 370 euro, iar la mijlocul anului a ajuns la 352 de euro, potrivit datelor Storia.

În cazul apartamentelor cu două camere, s-a consemnat o scădere de 10% a pretențiilor proprietarilor, chiria medie solicitată coborând de la 550 de euro la 500 de euro.

Pe segmentul apartamentelor cu trei camere s-a remarcat o oscilație puternică la începutul anului. Am intrat în 2025 cu o medie de 669 de euro, urmată de o coborâre abruptă în ianuarie și o revenire la fel de abruptă în februarie. Din luna aprilie, însă, media a coborât la 650 de euro și a rămas acolo.

Constanța - ieftiniri pe segmentul garsonierelor

În Constanța avem o ușoară ieftinire pentru garsoniere, dar o scumpire pentru trei camere.

Pentru garsoniere, proprietarii solicitau la începutul anului 350 de euro, iar în iunie a ajuns la o medie de 319 euro.

Pe segmentul apartamentelor cu două camere, chiria medie este neschimbată de 12 luni, conform datelor Storia, rămânând constantă la 500 de euro.

În cazul apartamentelor cu trei camere, chiriile solicitate la listare au urcat de la 650 de euro în primele zile ale acestui an la o medie de 700 de euro în la mijlocul anului.

Craiova - proprietarii au încercat să scumpească toate chiriile

În Craiova, mediile au oscilat în toată prima jumătate a acestui an, cu o creștere evidentă pe segmentul apartamentelor cu trei camere. Proprietarii au încercat să scumpească toate chiriile.

Pentru garsoniere, media a crescut de la 286 de euro la 296 de euro, după ce proprietarii au tot încerca să împingă media spre 300 de euro.

În cazul apartamentelor cu două camere, proprietarii au încercat să urce media spre 430 de euro, dar nu au reușit, piața readucând-o la 400 de euro la mijlocul anului, așa cum era și la începutul lui.

În schimb, prețurile pentru apartamentele cu trei camere au crescut cu 10%. Mai mult, în luna martie, proprietarii au testat pragul de 590 de euro, dar prețurile au coborât în ultimele trei luni și s-au stabilizat la 550 de euro, după ce la începutul anului media era la 500 de euro.

Iași – liniște pe piața chiriilor pe toate segmentele

În Iași, chiriile au rămas relativ rămas constante, deși garsonierele începuseră să se ieftinească în ultimele trei luni ale primului semestru.

La începutul anului, pentru garsoniere, media chiriilor solicitate era la 350 de euro, iar în aprilie și iunie scăzuse la 330 de euro, dar în iunie a revenit la 350 de euro.

Pentru apartamentele de două camere, media a rămas constantă în ultimele 12 luni chiar, rămânând pe media de 450 de euro.

În cazul apartamentelor cu trei camere, media a rămas și ea la 550 de euro, deși în luna martie proprietarii au încercat să o urce spre 570 de euro.

Oradea - oscilații mari pe segmentul garsonierelor

În Oradea, s-au înregistrat ușoare ieftiniri pe segmentele garsonierelor și apartamentelor cu două camere, în timp ce la 3 camere s-a înregistrat o majorare a pretențiilor proprietarilor.

Pentru garsoniere, anul a început cu o medie de 262 de euro, iar de la o lună la alta a continuat să oscileze, ajungând la o medie de 281 în aprilie, dar în iunie a coborât la 250 euro, ceea ce înseamnă o chirie medie mai mică decât la începutul anului.

În cazul apartamentelor de două camere, chiria medie solicitată de proprietari a coborât de la 413 euro la 400 de euro, deși prin martie crescuse puțin.

Pe segmentul apartamentelor cu trei camere, media era la 480 de euro la început de an și a urcat la 500 de euro, dar aceasta este media la care s-a stabilizat încă din luna ianuarie.

Timișoara - ieftiniri ușoare la 2 și 3 camere

În orașul de pe Bega, tendința generală este de ieftinire, cu mediile pentru 2 și 3 camere mai mici decât la începutul anului, iar la garsoniere media fiind cam aceeași.

Pentru garsoniere, anul a început cu o medie de 272 de euro, iar în martie a urcat la 290, dar în iunie a revenit la 273 de euro.

În cazul apartamentelor cu două camere, vedem o ieftinire ușoară de la 425 de euro la 420 de euro, după ce coborâse la 410 euro în luna mai.

La trei camere vedem o reducere a pretențiilor proprietarilor de la 500 de euro la 475 de euro, cu o scădere evidentă în ultimele două luni.

Sibiu - scădere evidentă la garsoniere și apartamente cu 3 camere

În Sibiu se observă o scădere evidentă a chiriilor medii solicitate pentru chiriile noi pentru garsoniere și trei camere.

În cazul garsonierelor, intram în 2025 cu o chirie medie de listare de 340 de euro, dar a continuat să coboare lună de lună până la 300 de euro, ceea ce înseamnă o scădere de 12,8%.

Apartamentele cu două camere au fost constante cu o medie de 400 de euro pentru proprietățile listate la închiriat.

Apartamentele cu trei camere au încerca să rămână aproape de media de 550 de euro cu care a început anul, dar în aprilie și mai a intrat pe un trend descendent evident, stabilizându-se în iunie la 500, însemnând o scădere de 10% față de începutul anului.

Arad - chiriile pentru apartamentele cu 3 camere s-au ieftinit cel mai mult

În Arad, vedem o scădere ușoară pentru garsoniere și una destul de evidentă pentru apartamentele cu trei camere.

Pentru garsoniere, proprietarii cereau în primele zile ale anului, în medie, 220 de euro, iar la jumătatea anului au ajuns la 200 de euro, așadar, o ieftinire cu 10%.

Ca și în majoritatea orașelor din provincie, media rămas constantă pentru două camere, situându-se în jurul valorii de 370 de euro.

Când ne uităm la apartamentele cu trei camere, am început anul cu o medie de 490 de euro, urcase la 500 în ianuarie, dar, după scăderi succesive, coborâse în luna mai la 419 euro, după care a ajuns la 430 de euro. Totuși, cu o scădere nominală de 70 de euro față de începutul anului, vorbim de o scădere de 12,3%.

Personalizate pentru tine