O fundație a adus pe Arena Națională produse în valoare de 430.000 de euro, pentru medici și persoane aflate în carantină

Primul convoi umanitar al campaniei "Prețuiește Viața" care conține produse necesare în această perioada de criză generată de coronavirus, în valoare de peste 430.000 de euro, a ajuns joi seară la Arena Națională din București.

Potrivit ONG-ului, toate produsele vir fi distribuite de către autorități pentru persoanele aflate în carantină, cele aflate în izolare care au nevoie de sprijin, cele vulnerabile, nevoiașe, persoane fără adăpost, vârstnici, persoane cu dizabilități sau bolnavi din centre de îngrijire și asistență, centre de plasament, de primire în regim de urgență, persoanele ce nu mai locuiesc acasă din pricina violenței în familie, dar și pentru personalul medical aflat acum în prima linie.

”Al doilea convoi umanitar va veni cu mai mult pentru acestea, pentru că am comandat, dar nu au sosit încă necesarele combinezoane de protecție, ochelari, măști de protecție, mănuși, botosi”, precizează fundația.

Mulțumim companiilor ce au pus umărul să avem acest convoi umanitar: Aquavia (1 milion de litri de apă plată) , Avon (1,7 tone de produse de igienă, dar și donație în bani), Olympus prin Asociația Aici pentru tine (30 paleti de iaurturi, adică un tir), Top Line Romania (produse de igiena și îngrijire personala, papuci, kimono-uri, role de hârtie de unica folosință, compania va dona și 1% din vânzările sale online, Cris Tim (5 mașini cu produse din carne fără E-uri proaspete), Secom (ceaiuri), Starbucks (cafea, torturi, băuturi din fructe proaspete, migdale). De asemenea, am fost foarte eficienți alături de echipa Primăriei Minicipiului București prin Direcția Generala de Asistenta Sociala a Municipiului București”, a precizat Andreea Marin, cea care a inițiat această campanie umanitară.

Prețuiește Viața precizează că se pot face donații în bani în conturile sale sau prin paypal.me/pretuiesteviata, sume destinate achiziționării consumabilelor, echipamentelor medicale sau produselor atât de necesare categoriilor vulnerabile de oameni, medicilor, personalului medical din linia întâi sau instituțiilor medicale/de îngrijire a bolnavilor sau bătrânilor, cei mai slabi în față virusului, din păcate.

Citeste si:
Secretar de stat: Când vom ajunge să numărăm cazurile pe degete, ne...
Paul Ene, secretar de stat:...

Dar banii pot fi folosiți și pentru dotarea spitalelor, a centrelor de carantină, pentru construirea centrelor de triaj etc.

Cont în RON: RO29BRDE445SV95792894450
Cont în USD: RO72BRDE445SV95793004450
Cont în EUR: RO63BRDE445SV95793184450

Beneficiar: Fundația Prețuiește Viața (stradă Titu Maiorescu, nr 34H, Voluntari, județul Ilfov)
Banca: BRD Dorobanți (Calea Dorobanților, nr 135, București)
Swift: BRDEROBU

Donații în obiecte necesare (produse ce pot fi donate în condiții de siguranță, care vor fi indicate de Fundația Prețuiește Viața de la caz la caz, în funcție de specificul acestora) :

Citeste si:
Nicușor Dan, despre EURO 2020: Bucureştiul va fi o gazdă primitoare
Nicușor Dan, despre EURO...
  • Hrană ce nu e ușor perisabilă și împachetată corespunzător, cu verificarea termenelor de garanție (de exemplu, biscuiți, napolitane, paște, zahăr, etc)
  • Apă potabilă
  • Ceai
  • Cafea (și cafetiere)
  • Pahare plastic de unică folosință
  • Prosoape
  • Termometre
  • Pilote
  • Perne
  • Pijamale
  • Papuci
  • Kituri de igienă personală conțînând: periuță, pastă de dinți, săpun, gel de dus, aparat și spumă de ras, pieptene, dezinfectant
  • Kituri de curățenie: role de saci menajeri, detergent manual, lighean, găleată cu storcător, coadă mop, rezerve mop, matură, făraș, dezinfectant pentru suprafețe, lavete, hârtie igienică, role de prosop de hârtie
  • Paturi mobile
  • Materiale de construcții (panouri de aluminiu, mâna de lucru) pentru ridicarea centrelor de triaj
  • Dezinfectanți
  • Consumabile necesare în instituții medicale, costume pentru personalul medical ce întra în contact cu bolnavii, aparatură medicală, etc.

Donații prin sms: Donați 2 euro prin SMS la 8825, fără taxă în rețelele Digi Mobil, Vodafone, Telekom România Mobile, Orange. (sumele de la operatori vor întra în contul nostru după jumătatea lui aprilie, deci încă nu ne putem folosi de ele, dar va urma o perioada grea și vor fi binevenite.)

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri