În ultimele 24 de ore au fost 1.182 de cazuri noi de infecție cu coronavirus, din 22.049 de teste efectuate. La Terapie Intensivă sunt internați 377 de pacienți, cei mai mulți de la începutul pandemiei. În aceste condiții, Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ,,Prof. Dr. Matei Balş”, atrage atenția că și asimptomaticii pot dezvolta o formă severă de coronavirus.

”Nu mă surprinde această cifră de 377 pacienți la secția de terapie intensivă pentru că este o creștere constantă, nu o creștere exponențială. Cam în fiecare zi se adaugă un alt procent. Dar este clar că în secția de terapie intensivă pacienții au spitalizări de lungă durată și atunci nu intră în discuție să se elibereze acele locuri”, a declarat, pentru Wall-Street, Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ,,Prof. Dr. Matei Balş”.

Medicul a explicat faptul că pacienții care vin cu forme severe dintre pacienții noi se adaugă la cei care sunt deja.

Deci până la urmă este o creștere constantă care, din păcate, se întâmplă cam de câteva săptămâni bune în contextul în care avem un număr mare de infectări pe zi. Este clar că un procent de acolo se îndreaptă și către secțiile de terapie intensivă.

Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ,,Prof. Dr. Matei Balş”

Aproximativ 10% dintre cei care sunt nou infectați au forme severe de coronavirus, spune medicul. ”Dintre aceștia nu toți cei 10% ajung la ATI încă de la început, dar din rândul lor un procent destul de mare ajunge acolo. Cam 5% dintre toți cei care sunt nou infectați ajung la terapie intensivă”, arată acesta.

Citește și: Raport INSP: Cea mai grea săptămână de când a început pandemia. 7 județe înregistrează o rată de incidență cumulată peste 100/100.000 locuitori

Asimptomaticii pot dezvolta o formă severă de coronavirus

Dr. Marinescu atrage atenția că se face o ”greșeală mare” atunci când se consideră ca cineva care este la debutul bolii și se încadrează la început într-o formă asimptomatică nu poate dezvolta o formă mai gravă de COVID-19.

În prima săptămână este momentul în care este posibil ca cineva să dezvolte o simptomatologie zgomotoasă și din păcate să apară complicații. Și mai ales cei care au factori de risc, adică boli preexistente sau sunt în vârstă, este posibil să fie asimptomatici la început, în momentul în care se pune diagnosticul, dar ulterior să dezvolte o formă severă de boală. Este nevoie de o monitorizare permanentă”, a declarat medicul.

Acesta este și motivul pentru care s-a insistat pe o evaluare obligatorie pentru toată lumea, indiferent de formă, ”pentru a ne putea da seama, în funcție de fiecare persoană în parte, cine va avea un risc mai mare de a dezvolta o formă medie sau chiar severă. Iar acea persoană, în mod ideal, ar trebuie să rămână mai mult internată în spital, nu să stea acasă.”

Vezi și: EXCLUSIV | Mărturiile unei paciente COVID, internată la Matei Balș: Boala asta există! Nu aș fi crezut dacă nu m-aș fi îmbolnăvit!

Nu există un echilibru între măsurile de relaxare și măsurile de prevenție

Medicul infecționist este de părere că multe măsuri care urmeză să fie implementate în perioada următoare sunt și erau foarte logice, poate că nu la nivel de obligativitate.

”Era evident și până acum că dacă ești în spațiu deschis, dar nu poți să păstrezi distanțarea socială pentru că este aglomerat, ai nevoie de mască”, a explicat dr. Marinescu.

Acesta reiterează faptul că indicațiile erau aceleași și până în momentul acesta. ”Este o situație în care clar nu există un echilibru între măsurile de relaxare și măsurile de prevenție. Ca să nu ajungem în punctul în care va fi nevoie de alte măsuri restrictive de tip carantină trebuie să găsim alte variante prin care să oprim situația grea de acum”, a conchis dr. Adrian Marinescu.

Vezi și: Sistemul medical bate pasul pe loc cu digitalizarea. MS: Anchetele epidemiologice se făceau pe hârtie, cu pixul, cu creionul, nici măcar EXCEL nu era utilizat

Număr record de pacienți ATI în România

Situația din România pare a deveni cu atât mai gravă cu cât numărul cazurilor continuă să crească zilnic, iar, potrivit medicilor, circa 5% dintre aceștia ajung să facă forme grave ale bolii având nevoie de tratament de terapie intensivă. La fel, potrivit acestora, un astfel de pacient necesită acest tip de îngrijire pentru o perioada de 2,3 săptămâni.

Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, a atenționat că niciodată de la începutul pandemiei de coronavirus nu au fost atât de mulți români internați în secții de terapie intensivă, cu forma gravă a bolii.

“Deocamdată la final de iulie față de aceeași perioadă din iunie, creșterea este de 76% și există șanse ca până la finalul săptămânii să vedem o dublare față de luna precedentă”, a precizat acesta pe pagina de Facebook.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri