Una din aproximativ 100.000 de persoane a manifestat o reacţie alergică gravă după ce a primit o doză din vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19, au anunţat miercuri autorităţile sanitare americane, subliniind că beneficiile vaccinării depăşesc cu mult potenţialele riscuri, relatează AFP.

Cifra a fost calculată de Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), care au identificat 21 de cazuri de şoc anafilactic, o reacţie alergică gravă, dintr-un total de 1.893.360 de vaccinări realizate între 14 şi 23 decembrie.

"În medie, aceasta reprezintă o rată de 11,1 şocuri anafilactice la un milion de doze administrate", a declarat pentru jurnalişti Nancy Messonnier, un oficial al CDC.

Prin comparaţie, vaccinurile antigripale provoacă aproximativ 1,3 şocuri anafilactice la un milion de doze.

Chiar dacă rata pentru vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva coronavirusului este de aproximativ zece ori mai mare, numărul cazurilor de reacţii alergice severe rămâne "extrem de rar" şi populaţia are tot interesul de a se vaccina, riscurile pandemiei de COVID-19 fiind mult mai mari, a insistat Messonnier.

Citeste si:
EMA a autorizat vaccinul Moderna pentru copiii între 12 și 17 ani
Agenția Europeană a...

"Ştim cum să tratăm un şoc anafilactic şi am instituit proceduri în acest sens la centrele de vaccinare" pentru a reacţiona dacă este necesar, a adăugat ea.

Cele 21 de cazuri recenzate de CDC au implicat persoane cu vârste cuprinse între 27 şi 60 de ani, cu o medie de vârstă de 40 de ani. Toate, cu excepţia a două, au fost tratate cu epinefrină, care este frecvent utilizată pentru a trata alergiile severe.

19 cazuri (90%) de şoc anafilactic au apărut la femei şi simptomele s-au manifestat între două şi 150 de minute după injectarea vaccinului (timp mediu 13 minute). Aceste simptome includ erupţii cutanate, urticarie, senzaţia de sufocare, umflarea limbii, dificultăţi de respiraţie, buze umflate, greaţă şi tuse uscată persistentă.

Patru pacienţi (19%) au fost spitalizaţi, dintre care trei la terapie intensivă, iar ceilalţi 17 au fost trataţi într-o secţie de urgenţă.

Citeste si:
Ce efecte au zilele libere asupra moralului colectivului
Ce efecte au zilele libere...

Nu au fost raportate decese şi toate persoanele, cu excepţia uneia, erau bine la momentul prezentării studiului. Messonnier a declarat că investigaţii sunt în curs pentru a se determina cauza reacţiilor alergice.

Una dintre ipoteze se referă la prezenţa în vaccin a unei substanţe, polietilen glicol (PEG), utilizată în multe produse obişnuite, precum laxative, şampoane sau pastă de dinţi, şi care nu a fost încă utilizată în vaccinuri.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri