Un medicament dezvoltat în Ungaria, care imită anticorpii naturali, pare să fie eficient în prevenirea complicaţiilor grave provocate de maladia COVID-19, a anunţat un cercetător de la Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta, în urma unor teste realizate pe animale.

Imre Kacskovics, un specialist în imunologie care este decanul facultăţii de ştiinţe din cadrul acestei universităţi, a declarat pentru postul public Kossuth Radio că o echipă de la compania farmaceutică ungară Gedeon Richter a reuşit să producă un compus medical eficient, a cărui formulă a fost obţinută în martie 2020, scrie Agerpres.

Medicamentul a fost creat pentru a face organismul să devină rezistent în faţa bolii la 12 ore după injectare.

Experimentele pe animale, care au fost realizate până în prezent, au arătat că hamsterii infectaţi cu noul coronavirus nu au dezvoltat simptome severe de COVID-19 după ce le-a fost administrat acest medicament.

Testele pe subiecţii umani sunt programate să înceapă în toamna acestui an, după o serie de teste suplimentare pe animale.

Imre Kacskovics a precizat că noul medicament este mai degrabă unul preventiv decât curativ şi că ar trebui să fie utilizat în primele stadii ale infecţiilor cu SARS-CoV-2.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri