[VIDEO] Medic primar ATI: Luăm sau nu vitamine pentru a preveni infecția cu COVID?

Teama de o infecție cu COVID s-a acutizat, cu atât mai mult cu cât și în România au fost descoperite noile tulpini ale virusului, nu la fel de ”prietenoase” ca prima variantă. În acest sens, înainte de a respecta în totalitate regulile de protecție enunțate și promovate încă de la începutul pandemiei, mulți dintre noi iau cu asalt farmaciile în căutarea unor așa numite boost-uri pentru imunitate, mai cu seamă vitamine. În cadrul emisiunii Specialiști în Sănătate, marca wall-street.ro, dr. Radu Țincu, medic primar pe Terapie Intensivă la Spitalul de Urgență București (Floreasca), atrage atenția asupra comportamentului abuziv în ceea ce privește vitaminele.

Având drept exemplu recentul caz al pacientului de la Botoșani care a decedat din cauza unei supradoze de paracetamol, medicul Radu Țincu insistă asupra consumului responsabil de pastile care pot fi eliberate fără prescripție medicală.

”Trebuie să ne asigurăm că nu luăm preparate cu denumiri diferite, dar care conțin același lucru. Chiar și suplimentele alimentare pot da reacții adverse dacă intră în contact cu alte medicamente. Multă lume spune că sunt tratamente naturistie, bazate pe plante. Ei bine, plantele nu sunt inerte din punct de vedere farmacologic, pentru că dacă nu ar avea niciun efect, de ce le-am mai lua”, a declarat acesta, pentru wall-street.ro.

Medicul nu se declară împotriva automedicației, însă atrage atenția asupra modului în care aceasta are loc, unii dintre noi crezând că în acest mod are loc prevenția.

”Dacă problema pe care o avem nu se ameliorează după administrarea unei pastile, maximum două, ar trebui să ne adresăm medicului de familie, nu internetului sau rudelor. Automedicația nu este decât altă fațetă a lipsei de educației sanitare, dar și a lipsei de încredere a populației în cadrele medicale”, mai spune acesta.

Citeste si:
România, într-o relaxare timpurie? Ce spun medicii despre...
România, într-o relaxare...

Când trebuie să luăm vitamine

Dr. Radu Țincu consideră și recomandă ca vitaminele, chiar și în context pandemic, să fie luate doar dacă este înregistrat vreun deficit.

În acest context, medicul este de părere că o alimentație echilibrată, bazată pe fructe și legume poate împiedica anumite carențe din punct de vedere al vitaminelor.

”Vitaminele ar trebui administrate doar dacă avem un deficit. În prezent, putem măsura dacă avem o carență de vitamine. Absolut orice vitamină poate fi măsurată. Singura excepție este dată de vitamina D, care, ținând cont de clima temperat-continentală pe care o avem, în perioadele de iarnă, scade cantitativ. Organismul nostru nu o poate produce în mod natural din cauza lipsei de expunere la soare în mod constant”, a explicat acesta.

Vezi mai multe despre simptomele care ne arată că avem un deficit de vitamine, dar și de ce trebuie să ne ferim de o creștere excesivă a imunității în video-ul de mai jos:

Citeste si:
Medic ATI: Spitalele au nevoie urgentă de verificări ale...
Medic ATI: Tragedia de la...
Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri