Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că toate paturile din instituţia medicală - atât în zona COVID cât şi non-COVID - sunt ocupate, arătând că, în ultimele zile, s-a observat un număr mare de pacienţi care se prezintă la spital cu cancere pulmonare şi tuberculoză - "forma extinsă".

"Pot să spun că presiunea, în ultimele zile, este mare nu doar pe partea de COVID, dar şi la pacientul cronic. Practic, toate paturile în acest moment în "Marius Nasta" - atât în zona COVID cât şi non-COVID - sunt ocupate. Este un număr mare de pacienţi care vin cu cancere pulmonare, cu cancere pulmonare depăşite şi cu tuberculoză forma extinsă. Trăim în aceste zile ceva ce anul trecut nu am întâlnit la camera de gardă. Era presiunea foarte mare pentru pacientul COVID, dar acum este şi pentru pacientul non-COVID şi acest lucru este deja un efect secundar al anului 2020, anul pandemie", a afirmat Mahler.

În opinia sa, numărul crescut de infectări cu SARS-CoV-2 din ultimele zile este cauzat în principal de prezenţa tulpinii britanice, care are transmitere comunitară.

"Cred că sunt mai mulţi factori care se asociază în acest moment. În primul rând, prezenţa tulpinii britanice, care are transmitere comunitară şi ştim că este contagioasă, duce la un număr mare de cazuri care apar secundar contactului intra-familiar. Din informaţiile care vin de la pacienţii care sunt la "Marius Nasta", în momentul în care unul din membrii familiei este bolnav întreaga familie ajunge să fie infectată. Un alt punct de vedere - probabil că lumea a obosit să respecte reguli. Este normal ca, după o perioadă în care am văzut şi am anunţat o scădere a numărului de cazuri şi ne-am bucurat cu toţii de această evoluţie a pandemiei în luna februarie, impunerea de noi restricţii şi de reguli duce la o limitare a respectărilor şi acest lucru este extrem de periculos pentru că transmiterea extrem de intensă a virusului face ca numărul de cazuri să crească", a precizat medicul.

Conform managerului Institutului "Marius Nasta", un alt factor de transmitere extinsă a virusului ar fi şi mobilitatea crescută a "unor categorii de persoane".

Retail jobs

"Nu în ultimul rând mobilitatea crescută a unor categorii de persoane a dus pe curbă, am văzut, la o creştere uşoară a numărului de cazuri. În Terapie Intensivă paturile în "Marius Nasta" sunt complet ocupate, dar dacă ne uităm un pic la indicatorii publicaţi zilnic, datele furnizate şi care indică numărul de paturi din Terapie Intensivă COVID ocupate la nivel naţional observăm că suntem la un nivel similar cu cel din luna noiembrie, în condiţiile în care numărul de cazuri confirmat zilnic sunt undeva la jumătate. Această comparaţie pe care o avem tot în ţara noastră atrage atenţia unui deficit de diagnostic", a susţinut Beatrice Mahler.

Medicul este de părere că mulţi dintre pacienţii infectaţi cu noul coronavirus ajung la spital la o săptămână de evoluţie a bolii.

"Probabil că foarte mulţi pacienţi, aşa cum observăm şi noi în "Marius Nasta", ajung în spital cam la o săptămână de evoluţie. Diagnosticaţi acasă, cu teste rapide, care nu pot fi luate în calcul, pentru că în acest moment chiar dacă pacientul îşi face testul rapid şi anunţă că are un test rapid făcut acasă, noi trebuie să venim în spital şi să confirmăm acea testare printr-o altă analiză. Cred că este important să găsim o modalitate prin care să luăm partener societatea care, cu bună credinţă, îşi efectuează un test la domiciliu iar acest test fiind pozitiv să poată fi integrat ca şi test valid, iar pacientul să beneficieze de tot ceea ce înseamnă îngrijirea unui pacient cu infecţie SARS-CoV-2. Din punctul meu de vedere, suntem în al treilea val al pandemiei", a explicat Mahler.

Ea subliniază că trebuie continuată imunizarea, astfel încât să se ajungă la un procent semnificativ de persoane vaccinate şi să existe o protecţie comunitară.

Citeste si:
S-a deschis centrul de recuperare respiratorie post-COVID în Marius...
S-a deschis centrul de...

"Vaccinarea face progrese importante. Trebuie să continuăm această direcţie de imunizare a noastră, dar până la un procent semnificativ, care să acopere din punct de vedere epidemiologic sau să ofere o protecţie comunitară, este important să respectăm reguli. Este foarte greu. Toţi ne-am dori, şi eu şi colegii mei şi absolut toţi ne-am dori, să putem reveni la viaţa noastră normală, să avem practic grijă de pacienţii noştri cronici, aşa cum făceam înainte de COVID, dar din păcate în acest moment trebuie să îmbinăm cele două tipuri de asistenţă pe care le oferim", a mai spus medicul.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri