Prim-ministrul Victor Ponta a precizat intr-un interviu care a aparut in publicatia The Guardian ca, daca incercarea de demitere a lui Traian Basescu prin referendum va esua, este pregatit sa "coabiteze" cu presedintele daca acesta va respecta rolul conferit de Constitutie, noteaza Jurnalul.ro.

"Aceasta, probabil, este cea mai mare criza din ultimii zece ani, dar toate institutiile, inclusiv Curtea Constitutionala, Parlamentul si Guvernul au dovedit ca sunt solide si cred ca partea cea mai grea a trecut. Dupa aceasta vara calduroasa, vom intra intr-o situatie de normalitate si vom dovedi ca toate angajamentele noastre europene vor fi respectate", a spus Ponta, respingand acuzatiile privind o presupusa tentativa de lovitura de stat.

"Este foarte clar ca noua coalitie si noul Guvern se bucura de o larga sustinere populara. Timp de opt ani, presedintele Basescu si-a folosit puterea pentru a face numiri pe criterii politice, inclusiv in cazul judecatorilor de la Curtea Constitutionala si al Avocatului poporului. Toate persoanele au fost numite in functii de Basescu. Acum, vom reveni la un echilibru al fortelor politice", a explicat Ponta, denuntand "standardele duble" cu care ar fi fost tratat de catre UE si argumentand ca Traian Basescu nu a fost criticat niciodata pentru emiterea frecventa de ordonante de urgenta.

Citeste mai multe pe Jurnalul.ro.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri