Admiterea la liceu pe baza unui examen ar fi unul dintre programeele pe care ministrul Educatiei ar dori sa il introduca, insa acesta nu crede ca are timp sa faca acest lucru in mandatul sau scurt, a declarat acesta la o dezbatere despre invatamantul profesional

Intrebat daca ar considera necesar examenul de admitere la liceu, Curaj a spus ca exista o nemultumire generala, din cauza faptului ca se intra cu medii foarte mici la liceu, conform News.ro

"Am fost cu totii nemultumiti si suntem nemultumiti, ca la liceu se intra cu media 2 sau 3. Nu se poate", a spus ministrul.

El a adaugat ca tinerilor trebuie sa li se acorde sanse mai multe, iar consilierea scolara ar trebui sa fie mult mai mult decat ceea ce este in prezent.

"Consilierea profesionala, din pacate, este departe de ceea ce ar trebui sa fie si aici avem interesul si determinarea sa investim in consiliere profesionala, astfel incat tinerii nostri la clasa a VII-a sa fie mai bine dirijati spre o cale care tine de liceu, care ne asteptam sa se incheie cu bacalaureatul, sau o cale care e legata de potentialul din zona profesionala, punand accentul pe faptul ca ma pot misca dintr-o parte in alta, astfel incat nu este blocat niciun tanar in a-si utiliza intreg potentialul, inclusiv de a ajunge profesor universitar daca la momentul zero a decis sa mearga pe aceasta cale, este determinat si stie ce vrea", a mai spus ministrul.

Adrian Curaj a mai spus ca vrea sa creada ca, in viitorul apropiat, vor aparea transformari majore in modul in care scolile isi vor alege copiii si copiii vor avea intelegerea asupra posibilitatilor lor de a alege.

"As lua in calcul examenul de admitere la liceu numai ca nu stiu daca pot sa duc un astfel de lucru la bun sfarsit in mandatul meu scurt si prefer sa spun ca ar trebui", a conchis ministrul Educatiei.

Sursa foto: agerpresfoto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri