Citeste si

Raspunderea fata de pacient

Medicii si conducerea institutiilor medicale au obligatia de a respecta drepturile pacientului, stabilite prin Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2013. Raspunderea medicilor, a institutiilor si a persoanelor din management poate fi antrenata din punct de vedere legal in mai multe situatii. In ultimii ani, in atentia publica a ajuns problema infectiilor nosocomiale. In spitale s-au gasit bacterii precum Pseudomonas aeruginosa, acinetobacter, Escherichia Coli, Klebsiella si Staphylococcus aureus.

In plus, un risc permanent este cel de malpraxis. Avand in vedere ca acesta poate duce la raspunderea civila a personalului medical si a unitatii medicale, managerii medicali trebuie sa fie foarte bine informati desprece inseamna malpraxis si sa implementeze masuri preventive. In caz contrar, malpraxisul poate aduce cu sine pierderi financiare, afectarea imaginii unitatii medicale, pierderea increderii pacientilor si cresterea nivelului de stres al doctorilor.

Recrutarea personalului calificat

Atragerea candidatilor potriviti se poate dovedi dificila, in special in cazul unor specializari de nisa. Aceasta problema apare si in alte domenii, insa ea este agravata in sectorul medical de fenomenul cunoscut ca „exodul medicilor”. Clinicile si spitalele private concureaza nu doar cu cele de stat, dar si cu firmele de recrutare a medicilor pentru strainatate. Acestea atrag medicii cu salarii de peste 4.000 de euro, dotari tehnologice superioare si posibilitatea de a se dezvolta profesional. Astfel, conform OECD, de cativa ani exista o tendinta de crestere a numarului doctorilor romani care lucreaza in Franta, Marea Britanie, Belgia, Germania, Austria, Canada, Irlanda, iar lista nu se opreste aici.

Distribuirea timpului de lucru a personalului medical

Numarul doctorilor si asistentelor din Romania care sunt coplesiti de un volum prea mare de sarcini e in crestere. Personalul insuficient este una dintre cauze, insa aceasta problema nu exista doar la nivel national. In strainatate, programul medicilor e afectat de povara sarcinilor de tip administrativ, multe dintre ele cu caracter repetitiv. Astfel, doctorii ajung sa vada mai putini pacienti, fiind ocupati si cu rapoarte sau alte documente. Este rolul managerilor medicali sa optimizeze programul personalului, iar o parte dintre acestia s-au orientat catre solutii de automatizare.

Preturi BMW X5 in Romania:...
Citeste si: Preturi BMW X5 in Romania: noua generatie pleaca de la 69.000 de euro

Implementarea noilor tehnologii

O alta provocare consta in implementarea la timp a tehnologiilor care cresc gradul de competitivitate a unitatilor medicale. Avand in vedere ca unele clinici si spitale adopta tehnologii care le cresc gradul de eficienta, managerii celor care nu fac acest lucru raman in urma. Acestia pot avea dificultati in a mentine satisfactia pacientilor si a angajatilor, dar si in folosirea eficienta a resurselor. De exemplu, sistemele de programari online reduc timpul mediu de asteptare pentru programarile telefonice si pot reduce chiar necesarul de personal pentru relatii cu clientii. De aceea, bugetele restrictive pot fi o mare problema in aceasta perioada pentru persoanele din managementul medical, care sunt puse in situatia unor noi investitii.

Starea sistemului medical romanesc, in ansamblul sau

Managerii si antreprenorii din domeniul medical nu lucreaza izolat, ci intr-un sistem, iar starea acestuia le poate face munca mai usoara sau mai dificila. Din pacate, studiile indica o stare ingrijoratoare a sistemului medical romanesc. Conform Euro Health Consumer Index 2017, Romania „are probleme severe cu managementul intregului sector public” si, alaturi de Bulgaria si Albania, „sufera de o structura invechita de sanatate”. De altfel, Romania s-a situat in cadrul acestui studiu pe locul 34 din cele 35 de state europene studiate, ceea ce constituie un semnal de alarma major - daca mai era nevoie de inca unul.

Sursa foto: Shutterstock