O serie de pliante anti-vaccinare, ce contin informatii false – precum “pesticide in vaccinuri”, au fost distribuite locuitorilor din Bucuresti in ultimele zile, grupul responsabil folosindu-se fraudulos de siglele Ministerului Sanatatii si Unicef. Cele doua institutii au dezmintit miercuri orice legatura cu acestea, in vreme ce la nivel international The Wall Street Journal scrie ca Romania se afla in topul tarilor in care populatia nu are incredere in vaccinuri, vedetele si grupurile religioase aflandu-se pe lista celor care distribuie informatii false.

Pliantele anti-vaccinare trimit catre un website in care se mentioneaza ca autoritatile medicale “se afla intr-un conflict de interese datorita legaturilor cu industria farmaceutica”. De asemenea in pliante se mentioneaza ca “vaccinul ROR contine celule de fetusi avortati” iar “vaccinarea iti poate distruge copilul pentru intreaga viata”. Asociatia "Pro decizii informate", responsabila pentru tiparirea pliantelor, este membra a Coalitiei pentru Familie, potrivit Hotnews.

Reprezentantii Ministerului Sanatatii au mentionat ca se delimiteaza ferm de campania de dezinformare si manipulare referitoare la ineficienta si riscurile vaccinarii, aparuta in spatiul public, pe retelele de socializare sau prin materiale tiparite.

“Condamn gestul iresponsabil al celor care recurg la astfel de modalitati iresponsabile de dezinformare, cu consecinte grave pentru sanatatea populatiei. Am insa, convingerea ca populatia nu poate fi pacalita cu astfel de tertipuri si voi continua sa fac tot ce imi sta in putere pentru ca parintii sa fie informati corect astfel incat sa ia cea mai buna decizie, de a-si vaccina copiii si de a le asigura astfel o viata sanatoasa. Vom face demersurile legale necesare pentru ca cei reponsabili sa raspunda pentru faptele lor, ce pun in pericol sanatatea publica”, a declarat, intr-un comunicat de presa, Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.

Si reprezentantii Unicef au mentionat, pe Facebook, ca respectivele pliante reprezinta un fals realizat cu scopul dezinformatii populatiei.

Wall Street Journal: Romania se lupta cu epidemia de rujeola, in vreme ce campania anti-vaccinare este sustinuta de vedete, bloggeri si grupuri religioase

Tot ieri, epidemia de rujeola din Romania a atras atentia si marilor publicatii internationale. The Wall Street Journal citeaza un studiu realizat de London School of Hygiene care arata ca Romania se afla pe primul loc in lume in randul tarilor in care populatia nu are incredere in vaccinuri.

Publicatia subliniaza ca tara noastra se confrunta cu o grava epidemie de rujeola in vreme ce scepticismul cu privire la vaccinuri este promovat de vedete, bloggeri si grupuri religioase.

“In Romania, miscarea anti-vaccin s-a coalizat acum aproape un deceniu, atunci cand Guvernul a introdus vaccinul HPV. Vedete locale, grupuri religioase si bloggeri au promovat o teorie falsa potrivit careia vaccinurile ar cauza autism”, scrie The Wall Street Journal.

Incepand cu anul 2016, peste 15.000 de cazuri de rujeola au fost inregistrate in Romania, din care 59 decese, aceasta fiind cea mai grava epidemie de rujeola din Europa in ultimele decenii.

La nivel european, peste 41.000 de persoane au fost infectate in prima jumatate din acest an, comparativ cu 24.000 de persoane in tot anul 2017. Pentru comparatie, in SUA s-au inregistrat doar 100 de cazuri de rujeola in perioada ianuarie – iunie 2018.

In tara noastra, miscarea anti-vaccin s-a amplificat si din cauza lipsei de incredere in autoritati, in discutie fiind adus scandalul incendiului de la Colectiv, dar si scandalul dezinfectantilor diluati din spitale (Hexi Pharma).

Procentul copiilor romani de un an care au primit prima doza de vaccin anti-rujeola a scazut la 86% in 2017, una dintre cele mai mici rate din Europa, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii. In 2012, procentul era de 94%, in vreme ce Organziatia Mondiala a sanatatii recomanda un procent de 95% pentru prevenirea unor epidemii.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri