Un test sangvin ar putea detecta cancerul mamar cu cinci ani inainte de aparitia primelor semne clinice ale acestei boli, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Nottingham, informeaza Press Association.

Oamenii de stiinta britanici care au creat noul test spun ca acesta identifica reactia imunitara a organismului la anumite substante produse de celulele tumorale.

Celulele canceroase produc anumite proteine, denumite antigeni, care stimuleaza organismul sa produca anticorpi impotriva lor - autoanticorpi.

Cercetatorii de la Universitatea Nottingham au descoperit ca acei antigeni asociati tumorilor (TAAs) reprezinta un bun indicator al prezentei cancerului in organism.

Ei au dezvoltat secvente de TAAs care sunt asociate cancerului mamar, pentru a detecta daca exista autoanticorpi impotriva lor in probele de sange recoltate de la paciente.

Autoanticorpii creati impotriva mai multor tipuri de TAAs pot fi detectati cu pana la cinci ani inainte de aparitia primelor semnale clinice ale tumorilor.

Intr-un test-pilot al cercetatorilor britanici, realizat de Centrul de Excelenta in Autoimunitate impotriva Cancerului (CEAC), creat in cadrul Facultatii de Medicina de la Universitatea Nottingham, oamenii de stiinta au recoltat probe de sange de la 90 de paciente care erau deja diagnosticate cu cancer mamar, scrie Agerpres.

Ei au comparat acele probe cu esantioanele prelevate de la un grup de control, compus din 90 de paciente fara cancer mamar.

Detaliile acestui studiu experimental, realizat atat pe oameni cat si pe celule, au fost prezentate la o conferinta organizata de National Cancer Research Institute (NCRI) in orasul Glasgow.

Cercetatorii au identificat mai intai trei serii diferite de TAAs, inainte de a le testa pentru autoanticorpi.

Potrivit autorilor cercetarii, seria cu cinci TAAs a detectat corect cancerul mamar in 29% din probele sangvine recoltate de la paciente cu cancer mamar si a identificat corect 84% din probele din grupul de control care nu prezentau aceasta boala.

Seria cu sapte TAAs a identificat corect 35% din probele pacientelor cu cancer si a avut o acuratete de 79% in grupul de control.

Seria cu noua TAAs a depistat 37% dintre probele canceroase si 79% dintre persoanele fara cancer din grupul de control.

In prezent, autorii studiului vor sa perfectioneze acest test pentru a-i spori gradul de acuratete si testeaza in aceasta perioada probele sangvine prelevate de la 800 de pacienti cu ajutorul unei serii cu noua TAAs.

Daca va primi o finantare suficienta, noul test sangvin ar putea sa devina disponibil in sistemul national de sanatate din Marea Britanie in urmatorii patru-cinci ani.

Un test similar dezvoltat pentru cancer pulmonar este testat intr-un studiu preliminar in Scotia, la care participa 12.000 de voluntari cu risc sporit de a dezvolta aceasta afectiune, intrucat sunt fumatori.

Sursa foto: pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri