Doar 1,5% din numarul posturilor didactice auxiliare si nedidactice din sistemul de invatamant preuniversitar vor fi afectate din cauza prevederior OUG nr.1/2020 care se refera la detasari, arata Ministerul Educatiei.

Ministerul Educatiei si Cercetarii a solicitat inspectoratelor scolare judetene/Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti o analiza cu privire la impactul aplicarii prevederilor punctului 20, Art. III, alin. (1) si (2) din OUG nr.1/2020, prin care se stipuleaza ca detasarile se pot se realiza numai cu personal angajat in institutii si autoritati publice, se arata intr-un comunicat.

Astfel, ministerul de resort arata ca rezultatele raportului realizat de catre inspectoratele scolare judetene/Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti evidentiaza ca numarul posturilor care se vor vacanta prin aplicarea prevederii mentionate anterior reprezinta 1,53% din numarul posturilor didactice auxiliare si nedidactice din sistemul de invatamant preuniversitar.

Inspectorii scolari generali vor monitoriza desfasurarea activitatii unitatilor de invatamant si vor lua toate masurile care se impun, in conformitate cu prevederile legale.

Sindicalistii ridica problema inchiderii scolilor

Federatia Sindicatelor din Educatie "Spiru Haret" arata intr-un comunicat ca solicita Guvernului sa gaseasca de urgenta o solutie, astfel incat activitatea din unitatile din invatamant sa nu fie perturbata de prevederile Art. III din OUG nr. 1/2020 privind unele masuri fiscal-bugetare si pentru modificarea si completarea unor acte normative.

Citeste si:
Educatia si sanatatea, cele mai urgente probleme din Romania
Cele mai urgente probleme din...

Potrivit acestui act normativ, toate detasarile inceteaza imediat ce ordonanta de urgenta intra in vigoare.

„In conditiile in care Guvernul si Ministerul Educatiei si Cercetarii nu vor gasi o solutie de urgenta, riscam ca in multe unitati de invatamant sa nu se poata acorda salariile, deoarece o parte din contabili erau detasati din mediul privat", se arata in comunicatul Federatiei.

Sursa foto: shutterstock


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Romania are sansa unica de a straluci anul acesta