Andrei Birsan, fotograf amator din Bucuresti, surprinde de peste 40 de ani orasul in imagini si transmite nostalgie comparand Capitala din prezent cu cea dinainte de anii ‘90. Ce s-a schimbat si ce a ramas frumos, povesteste, intr-un interviu pentru wall-street.ro, Andrei Birsan, de la etajul opt al unei cladiri de birouri din Pipera, la ora pranzului, cand soarele lumineaza zona cosmopolita in constructie.

Andrei Birsan, in varsta de 55 de ani, a terminat Facultatea de Tehnologie a Constructiilor de Masini din cadrul Universitatii Politehnice din Bucuresti. A asteptat sa fie angajat ca inginer, iar in anul 1995 a intrat in domeniul bancar si a ramas acolo. Pasiunea pentru fotografie o are de mic copil, starnita de pe vremea regimului comunist cand autoritatile ii confiscau aparatul.

Are mereu la el un aparat de fotografiat. Azi are un Sony mic, negru, „suficient pentru a surprinde orasul”, dupa cum spune el, pentru ca nu este un fotograf profesionist, este un amator caruia ii place sa imortalizeze oameni si locuri, pentru nostalgia ce va veni. Acest sentiment, transmis prin imagini, se regaseste si in paginile cartilor scrise de el, dar si in proiectul "Bucurestiul meu drag", un proiect care pastreaza memoria vizuala a orasului, prin fotografii expuse online si in cadrul expozitiilor.

Wall-street.ro (WS.): Cand, cum si de ce a inceput proiectul “Bucurestiul meu drag”?

Andrei Birsan (A.B.): Nu stiu daca a existat o data de inceput pentru proiect. Pentru asociatie, sigur a existat. Legal, a fost in toamna anului 2007. Cred ca proiectul a inceput cand eram eu in scoala generala, iar tatal meu a venit din Ardeal, nu cunostea orasul si ma plimba prin oras. Aceasta a fost samanta pentru „Bucurestiul meu drag”. Tatal meu mi-a facut cadou o carte mica care se numea „Pasiunea mea, fotografia”. Apoi, mama mi-a daruit un aparat foto mic, Smena Symbol, pe care acum il gasesti la hipsteri, il poarta la gat.

Citeste si:
Parcurile din București se închid începând de sâmbătă, 28 martie 2020
Parcurile din București se...

Asa a inceput pasiunea mea, fotografiind colegii in scoala si in liceu. Am facut foarte putine fotografii color pe vremea aceea si imi pare rau pentru asta. Am fotografii cu profesorii inghetati, cu caciuli pe cap, infofoliti – apropo de cei care zic ca era bine pe vremea lui Nicolae Ceausescu.

Am terminat liceul, am intrat la facultate si am fost sa fac poze la Casa Poporului, in vara lui 1984, cand era in constructie. Am facut doua-trei poze cand a inceput sa tipe lumea la mine: „Aoleu, face poze cineva”. M-au saltat si m-au dus la o baraca, m-au pus sa dau o declaratie, iar unul dintre inginerii care parea sa coordoneze lucrarile mi-a zis sa vin peste trei zile. M-am dus si mi-am luat aparatul inapoi. M-a sfatuit sa fiu atent ca as putea pierde locul la facultate dintr-un incident ca acesta.

Alta data, mi-am luat aparatul si faceam poze prin spatele bisericii Sfanta Vineri, cand demolau cladirile. Reprezentanti ai Primariei mi-au confiscat aparatul. M-au intrebat pentru cine fac poze, tovarasii erau vigilenti. Acolo am abandonat aparatul si mi-a parut rau ca nu m-am intors dupa el sa il iau, dupa Revolutie.

In anii ‘90 nu prea am facut poze. A aparut fiica mea, am avut alte preocupari. Intre timp au aparut aparatele fotografice digitale si faceam poze non-stop. In 2007, dupa multe fotografii facute cu prietenii si familia, a aparut asociatia. De atunci, tot pozam orasul.

Citeste si:
Kitsch de sute de milioane in Sectorul 4: Ratoi, cai si ingerasi
Kitsch de sute de milioane in...

WS. : Ce impact vrei sa aiba fotografiile comparative pe care le faci, cand pui in balanta imaginea Bucurestiului din prezent cu cea de acum 30 de ani?

A.B. : Nostalgie. Daca te uiti la comentarii, citesti ca oamenii acolo au copilarit, acolo au mancat inghetata. In acelasi timp, sunt cativa gornisti ai Ciumei Rosii, nostalgici dupa comunism. In plus, este foarte important ca vezi evolutia orasului. Cine mai stie ca in spatele nostru a fost CIL Pipera – Combinatul Industrial al Lemnului Pipera? Nu mai stie nimeni. Fotografiile comparative sunt un fel de istorie vizuala a orasului: cum a fost si cum este, ca sa o pozitionezi in timp si in spatiu.

WS. : Care sunt cele mai frapante schimbari pe care le-ai remarcat in oras in ultimii 30 de ani?

Citeste si:
Horațiu Moldovan: Ideal ar fi ca oamenii să stea acasă 8-10 săptămâni
Coronavirus | Secretarul de...

A.B. : Din pacate, „s-a kitschosit” foarte tare orasul, este umplut de bannere, de reclame, de fel de fel de indicatoare care nu au ce cauta acolo, de cladiri foarte urate, care nu au niciun fel de stil, din cauza primariilor si conducerilor de primarii de 30 de ani. Deci, orasul se degradeaza total din punct de vedere vizual si parca si din punctul de vedere al locuirii, pentru ca nu te mai simti bine printre dughene, tabere si afise, te simti ca intr-un balci. Pot spune ca „s-a balcificat”. Mai mult, orasul se betoneaza, se toarna betoane peste tot si nu au niciun fel de respect pentru spatiul verde.

WS.: Ai remarcat ceva frumos in ultimii 30 de ani?

A.B.: Da, sunt multe lucruri frumoase, ca oamenii care vin aici. Si la noi in asociatie vin foarte multi tineri care nu sunt bucuresteni. Sunt foarte multi oameni care vin si salta orasul. Salta orasul prin evenimentele pe care le fac, precum Street Delivery sau Femei pe Matasari. Uiti uratenia orasului prin actiunile pe care le fac oamenii acestia.

In anii ‘50 au venit foarte multi oameni de la tara sa munceasca in fabrici si uzine, fara pregatire sau educatie. Pentru ei s-au facut cartierele-dormitor. Ei nu au adus un plus al educatarii sau al civilizatiei, dar era nevoie de ei. Dupa anul 2007 au aparut, insa, foarte multi oameni educati si raman aici. Mi se pare ca Bucuresti este un fel de America pentru Romania sau un pas pentru America. Vii la Bucuresti, apoi pleci mai departe. Din pacate, multi pleaca mai departe, nu raman aici.

WS.: Cum se vede Capitala prin lentila aparatului: la fel de „balcificat” sau incerci sa surprinzi elementele frumoase?

A.B.: Se vede si cu bune si cu rele. La inceputul asociatiei imi placea foarte mult sa fotografiez cladiri. Acum, imi place foarte mult sa fotografiez oameni, mai ales in zone aglomerate. Oamenii orasului sunt frumosi. Orasul, in sine, ca ansamblu, este urat si se urateste. Este ca o pizza cu de toate.

WS.: Care sunt zonele din Bucuresti care ti se pare ca s-au schimbat foarte mult, pe care nu le mai recunosti?

A.B.: Da, sunt demolari nocive, precum strada Berzei. In zona Pipera au crescut zgarie-nori – imi place aceasta zona, atat prin cladiri, cat si prin oamenii care lucreaza in ea. Sunt fel de fel de culori si limbi, este cosmopolit. Alte zone s-au imputit, precum Centrul Vechi. Mie imi place acea zona centrala, dar este decazuta. Zona Obor este foarte urata, la fel si zonele marginase, precum zona Chitila sau Militari, parca este o ruralizare urata.

WS.: Care sunt zonele frumoase din Capitala? Unde te duci cu placere?

A.B.: Tot in Centrul Vechi. Acolo ma duc cu placere de fiecare data, chiar daca este decrepit. Toate parcurile sunt frumoase pana nu le distrug autoritatile: Cismigiu, Titan, Herastrau sau Parcul Libertatii. Imi aminteste de copilarie si ma duc cu placere in zona Foisorul de Foc.

WS.: Ce se vindea inainte in anii ‘90, in Centrul Vechi?

A.B.: Anii ‘90 au fost niste ani nebuni pentru comert. Multa lume aducea din Turcia blugi, ciorapi, camasi si altele. Era foarte aglomerata zona Lipscani, era un fel de mall al Romaniei. Gaseai multe lucruri, de la incaltaminte, haine pana la discuri de diamant. Cand eram mic, cumparam pestisori de zahar, erau ca niste acadele.

WS. : Cate fotografii ai facut?

A.B.: Nu stiu (rade). Nu am foarte multe. Am facut putin peste 300 de filme in zece ani, in anii ‘80, dar era si perioada in care nu imi permiteam si nici nu gaseam materiale.

WS. : Crezi ca o sa fim nostalgici dupa fotografiile de acum, in 2050?

A.B.: Da, daca mai ajung pana la acea varsta. Noi spunem ca nu se schimba, dar te uiti pe geam si vezi schimbarile. Peste zece ani va fi altceva: cresc copacii, blocurile se vopsesc altfel, vor aparea alte cladiri, se schimba autobuzele.

Bucurestiul este casa noastra. Dn pacate, pentru cei mai multi, casa lor se termina la usa. In casa isi aranjeaza frumos, dar afara nu ii mai intereseaza. Nu stiu de unde au aparut acesti indivizi care nu tin la oras, dar orasul este frumos, cumva, in acelasi timp. Trebuie sa te bucuri de oras, de oamenii din el. Aici locuiesti, aici traiesti. Daca nu il respecti, nu te respecti pe tine.

Sursa foto: Arhiva personala Andrei Birsan

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Citește și
10 lucruri pe care trebuie sa le faci inainte de a implini 30 de ani
Setari Cookie-uri