Construcția căii ferate până la aeroportul Henri Coandă intră în linie dreaptă, după ce a dispărut și ultimul obstacol. Ministerul Transporturilor va semna săptămâna viitoare un protocol cu reprezentanții hotelului Vienna House, care blocaseră în Justiție lucrările pe tronsonul median al proiectului, cuprins între DN 1 și patinoarul lui Ion Țiriac, scrie Club Feroviar.

Odată semnat acest protocol, termenul de finalizare – finalul lunii mai, înainte de cele patru meciuri ce se vor disputa la București în cadrul Euro 2020 – va putea fi respectat.

Anunțul a fost făcut la Palatul Victoria, în cadrul şedinţei lunare a Comitetului interministerial de coordonare şi organizare a turneului final al Campionatului European de fotbal 2020. ”În ceea ce privește continuarea lucrărilor la calea ferată care va lega Gara de Nord cu Aeroportul Otopeni, Ministerul Transporturilor a anunțat că s-a ajuns la un acord cu reprezentanții hotelului din zonă, urmând ca săptămâna viitoare să se semneze un protocol prin care se va permite executarea de foraje pentru montarea celor două pile. Cel târziu la sfârșitul lunii mai lucrările vor fi finalizate”, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul Ministerului Tineretului și Sportului.

Lucrările la linia de cale ferată până la cel mai mare aeroport din țară au fost suspendate. Proiectul prin care Capitala se va lega printr-o linie de cale ferată de aeroportul Henri Coanda a stârnit nemulțumirea oamenilor care vor fi expropriați. Aceștia s-au plâns că trenul le va trece la câțiva metri de fereastre și că zgomotul și vibrațiile le vor face viața un calvar.

CFR a semnat, pe 11 iunie, contractul pentru proiectarea și execuția a 3 km de cale ferată și stația de la terminalul sosiri de la Aeroportul Henri Coanda. Asocierea Arcada Company - ISPCF - DB Engineering & Consulting GMBH a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru proiect, cu o ofertă financiară de 398,1 milioane de lei fără TVA.

Valoarea totală estimată a contractului, care are o durată de 14 luni (două luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție), este de 420.113.085 lei, fără TVA, sursa de finanțare fiind asigurată din Fonduri de Coeziune și Buget de Stat, aferente cadrului financiar 2014-2020.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri