Alexandru Rafila, președintele Societății de Microbiologie, a declarat, duminică, la Digi24, că România va intra luni în scenariul IV al crizei de coronavirus și că urgența autorităților este să organizeze tratarea pacienților în afara spitalelor, pentru ca aceste unități să nu fie suprasolicitate și să trateze doar cazurile grave și critice, potrivi G4media.ro.

„Cel mai probabil mâine intrăm în scenariul IV. S-ar putea întâmpla și marți, dar cred că mai probabil mâine. Urgența noastră este să organizăm tratarea pacienților în afara spitalelor, ca să nu suprasolicităm spitalele. 80% sunt forme ușoare sau medii, doar 20% fac forme mai grave sau critice”, a declarat Alexandru Rafila.

Anterior, Rafila declarase că epidemia de coronavirus va dura aproximativ doi ani de zile şi că distanţarea socială ar trebui păstrată şi după aceea. În plus, acesta spune că în România mor zilnic circa 650 de persoane și „rămâne să vedem câte cazuri de infecţie cu Covid-19”.

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, a declarat că pentru scenariul patru al epidemiei de coronavirus COVID-19 se are în vedere ca aceia care sunt afectaţi să nu meargă în izolare dacă au în familie persoane peste 65 de ani, ci să rămână în carantină, propuneri în acest sens fiind făcute către Ministerul de Interne pentru a fi cuprinse într-o viitoare ordonanţă militară.

Scenariul patru se va aplica de la un număr mai mare de 2.000 de persoane infectate.

Până duminică, 29 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.760 de persoane confirmate pozitiv, 169 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 79 la București, 17 la Iași, 7 la Craiova, 9 la Constanța și 2 la Cluj).

Sursa foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri