Cele mai recente date anunțate de autorități nu sunt deloc îmbucurătoare, România înregistrând un nou record al numărului de noi cazuri și anume, nu mai puțin de 1.378 de noi infectări, în ultimele 24 de ore. Astfel, ne apropiem vertiginos de 60.000 de infectări, un prag pe care România nu îl lua în calcul la debutul pandemiei, în luna martie. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și membru în comitetul executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, a declarat că momentul în care secțiile ATI din România vor fi supraaglomerate va fi punctul de declin al sistemului sanitar românesc.

Întrebat dacă sistemul românesc de sănătate va face față crizei, Alexandru Rafila a declarat, pentru wall-street.ro, că nu ar trebui să ne gândim la un asemenea scenariu sumbru, ci trebuie să catalizăm forțele către măsurile care previn ajungerea într-o astfel de situație. Însă, într-adevăr, un indicator al apogeului crizei va fi ocuparea secțiilor de Terapie Intensivă din țară.

Te poate interesa și: Situație îngrijorătoare la ATI: Câteva zeci de paturi s-au ocupat în câteva ore

”Preocuparea noastră este să respectăm măsurile care previn ajungerea într-o situație fără un final fericit al sistemului de sănătate românesc. Aș vrea să nu ne încăpățânăm să dovedim capacitatea sistemului sanitar, să nu facem această testare. Însă, într-adevăr, momentul critic va fi dat de ocuparea pe de-a-ntregul a secțiilor ATI din țară, deoarece aici apare dificultatea gestionării crizei”, a explicat Alexandru Rafila.

Retail jobs

Citește și: România este pe locul 2 în Europa la numărul de noi infectări

În aceeași ordine de idei, președintele Societății Române de Microbiologie a prezizat că transferul pacienților infectați dintr-un spital într-altul este o măsură aplicată acolo unde nu mai există resursă medicală suficientă.

De asemenea, Rafila recunoaște că nu este surprins de numărul mare de pacienți în ATI, era de așteptat, susține el, deoarece este vorba de anumite categorii de vârstă afectate serios de acțiunea SARS-Cov2.

România se află într-un trend crescător

Alexandru Rafila a refuzat să facă previziuni asupra evoluției virusului, menționând că ne aflăm pe un trend crescător, caracterizat de mici variații, ceea ce este normal.

Vezi și: Raed Arafat: Noile restricții vor reduce numărul de noi infectări pe zi

Citeste si:
COVID 17 ianuarie | Câte cazuri noi au fost raportate după o zi de...
COVID 17 ianuarie | Câte...

Cu toate acestea, dincolo de ce ar trebui să facă românii la nivel individual, președintele Societății Române de Microbiologie a declarat că e foarte important ca atenția autorităților să fie catalizată asupra focarelor din țară, în număr de 300, după cum declara recent Raed Arafat.

”Pe lângă eforturile noastre individuale, ceea ce România trebuie să facă în prezent este intensificarea controalelor în zonele cu focare, urmând două direcții. Pe de o parte, autoritățile trebuie să ”baricadeze” focarele mari din țară și să găsească soluții pentru diminuarea lor. Pe de altă parte, acolo unde sunt focare mici, e necesar ca acestea să nu se extindă. Anchetele epidemiologice trebuie să se desfășoare cu rapiditate în stabilirea contacților unui nou infectat, astfel încât focarul să fie ținut sub control. Cred cu tărie că asta e soluția pentru scăderea numărului de infectări”, a explicat Alexandru Rafila.

Citeste si:
COVID | Situația la nivel național: județele cu cele mai mari...
COVID | Situația la nivel...

Citește și: Medic de Boli Infecțioase, mesaj către români: Respectați cadrele medicale!

Nu în ultimul rând, Alexandru Rafila a făcut apel la conștiința fiecărui român și la respectarea regulilor de protecție.

”Românii trebuie să fie conștienți și să înțeleagă că virusul nu este o glumă și, cu atât mai puțin, o mișcare propagandistică. Aceasta este o situație care ne afectează pe toți”, a conchis Alexandru Rafila.

Până astăzi pe teritoriul României, au fost confirmate 59.273 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 29.289 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.897 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.378 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Citeste si:
Președintele Kazahstanului a autorizat forțele de ordine să...
Gravitatea crizei din...

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 605 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Până astăzi, 2.616 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri