Capacitatea de testare a COVID-19 a municipiului Timişoara a ajuns la şase aparate Real Time-PCR, care permit o medie de minimum 1.000 de testări zilnic, a anunţat, marţi, pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Dan Diaconu, potrivit Agerpres.

„Capacitatea de testare a Timişoarei a crescut foarte mult prin contribuţia importantă a mai multor actori. UMF, USAMV, Spitalul Municipal şi Spitalul 'Victor Babeş' sunt doar câţiva din cei care au făcut acest efort comun. Astăzi, Timişoara beneficiază de şase aparate de testare Real Time - PCR funcţionale, dintre care trei sunt la Spitalul Municipal. Aceasta poate însemna o medie de minim 1.000 de testări zilnic, dacă avem tot ce ne trebuie", afirmă Dan Diaconu.

Potrivit acestuia, în şedinţa online a Consiliului Local, care va avea loc marţi după-amiaza, se vor aloca municipalităţii noi sume, pentru 3.000 de teste, prerezervate de spital şi livrabile imediat.

„Vom continua să o facem. O parte importantă a acestor teste ne vor permite să intervenim rapid în protejarea medicilor şi asistenţilor din spitalele noastre, primii care credem că ar trebui testaţi, pentru a merge cu curaj mai departe", a mai precizat Dan Diaconu.

Citeste si:
Primul tren cu aproximativ 80 de îngrijitoare din România a ajuns...
Primul tren cu aproximativ 80...
Sursa foto: Facebook Dan Diaconu

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Citește și
Ro-Alert: Incendiu major în București cu degajări masive de fum
Setari Cookie-uri