Începând cu 1 februarie 2022, debutează recensământul populației și locuințelor, prin desfășurarea primei etape, cea de preluare a datelor din surse administrative și de creare și populare a bazei de date a recensământului cu acest prim set de date, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS). Românii vor primi o zi liberă dacă completează online sau se autorecenzează în platformă. Platforma destinată recensământului va fi disponibilă la jumătatea lunii februarie.

Elemente de noutate ale actualului Recensământ al populației și locuințelor (RPL2021) sunt:

  • 100% informatizat în etapele de culegere și prelucrare a datelor;
  • posibilitatea autorecenzării – premieră în statistica românească;
  • recenzare prin interviu, cu înregistrarea datelor pe tablete, de către un recenzor;
  • autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, pe tabletă, laptop sau PC;
  • chestionarul pentru autorecenzare – disponibil în limba română și în limbile minorităţilor naţionale precum și în limba engleză.

Institutul Național de Statistică beneficiază de sprijinul tehnic și operațional al Serviciului de Telecomunicații Speciale, care se va implica în buna funcționare a întregului proces de recenzare în cadrul Recensământului.

Trei etape ale recensământului

Recensământul populației și locuințelor se desfășoară în trei etape:

  1. 1 februarie – 13 martie 2022: Preluare date din surse administrative şi popularea bazei de date RPL2021;
  2. 14 martie – 15 mai 2022: Autorecenzare;
  3. 16 mai – 17 iulie 2022: Colectare a datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (înregistrarea datelor în chestionarul electronic, cu ajutorul tabletelor).

Acest recensământ este primul care se va desfășura preponderent online. Fiecare persoană va avea posibilitatea de a se autorecenza, completând chestionarul de recensământ după etapa de preînregistrare.

Informațiile colectate vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem.

În România, Recensământul populației și locuințelor se va desfășura potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2020, cu modificările și completările ulterioare.

La ultimul recensământ, cel din 2011, România avea o populaţie de 20,1 milioane de locuitori, iar în 2021, conform estimărilor INS, populaţia rezidentă a României a fost de 19,1 milioane de locuitori. Cel mai ridicat nivel al populaţiei României a fost înregistrat în anul 1992, când ţara avea 22,8 milioane de locuitori.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri