Mii de români s-au organizat pe rețelele sociale pentru a sprijini refugiații ucraineni, dar și animalele de companie ale acestora.

UPDATE 25 februarie, 20:41: Echipa Vola.ro vine în ajutorul cetățenilor ucraineni care au ajuns în România în diverse puncte de frontieră pentru a se reuni cu rudele lor din străinătate, fie în România, fie în alte țări. Astfel, pentru cetățenii ucraineni care au ajuns în România și vor să călătorească fie spre familie sau rude din străinătate sau să se revadă cu aceștia în România, Vola.ro oferă, fără niciun cost, soluții de călătorie pentru a ajunge cu bine alături de cei dragi. De asemenea, Vola.ro suport pentru cinci familii de cetățeni ucraineni care vor să vină în București (trebuie făcută dovada cetățeniei ucrainene cu un act de identitate).

UPDATE 25 februarie, 19:19: Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria oferă servicii medicale gratuite pentru cetățenii ucraineni, în toate policlinicile și centrele partenere din întreaga țară. Serviciile pot fi accesate în toată rețeaua de policlinici Regina Maria, precum și în cele peste 300 de clinici partenere din întreaga țară, în baza cărții de identitate sau a pașaportului ucrainean.

UPDATE 25 februarie,16:37 - Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a spus că municipalitatea bucureşteană poate asigura aproximativ 25.000 de locuri pentru cazare de urgenţă şi aproximativ 5.000 de porţii de mâncare zilnic. Într-un mesaj pe Facebook, edilul a precizat că majoritatea locurilor de cazare vizează Arena Naţională, dar şi în săli de sport din mai multe şcoli.

UPDATE 25 februarie, 15:06: În contextul dificil cauzat de acţiunile militare desfăşurate pe teritoriul Ucrainei, Compania Naţională Poşta Română anunţă că pune la dispoziţie spaţiile de cazare din circuitul intern dedicate angajaţilor, pentru găzduirea populaţiei ţării vecine, refugiate în România. Mai multe detalii, regăsiți AICI.

UPDATE 13:45 - Romfour, o societate de transport internaţional de persoane, oferă transport gratuit în următoarele 10 zile tuturor refugiaţilor care întră în România prin Vama Siret.

UPDATE 13:20 - Două centre au fost deschise în Sectorul 1 al Capitalei unde bucureştenii pot dona alimente neperisabile, haine, pături şi produse de igienă pentru români şi ucraineni. Unul dintre centre este situat pe strada Ion Câmpineanu, numărul 27 şi are program de luni până vineri, între orele 12 şi 18. Cel de-al doilea se află pe Calea Griviţei, numărul 200 şi va funcţiona de luni până vineri, în intervalul orar 18-20, iar sâmbăta şi duminica în intervalul orar 10-13. Detalii aici.

Mai multe inițiative au apărut deja și au ca scop să ajute ucrainenii care fug de războiul pornit de Vladimir Putin în țara lor. Antreprenorul Ștefan Mandachi oferă cazare gratuită pentru ucraineni și mese calde.

Grupul Uniți PENTRU Ucraina de pe Facebook, ce a strâns deja peste 16.000 de membri, abundă de postări ale românilor care doresc să vină în sprijinul refugiaților ucraineni. Se oferă cazare, transport sau alimente ucrainenilor. Grupul poate fi găsit AICI.

Asociația Casa lui Patrocle Suceava anunță că face toate eforturile umane pentru a găsi soluții de cazare, adăpostire și asistență veterinară pentru animalele care vor avea nevoie de sprijin. De asemenea, asociația Fight For Freedom oferă un adăpost gratuit pentru refugiații din Ucraina.

O listă cu mai multe inițiative poate fi găsită AICI.

Sursa foto: IgorGolovniov / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri