"Romania este o tara foarte frumoasa, dar iti ia foarte mult sa o vizitezi, din cauza infrastructurii deficitare. Iar romanii sunt niste oameni ospitalieri, prietenosi si cu o cultura generala foarte buna”, a spus, intr-un interviu acordat wall-street.ro, E.S. Dl. Thomas Baekelandt, Ambasadorul Regatului Belgiei in Romania. Acesta ne-a dezvaluit si care sunt locurile preferate din Romania, dar a facut si cateva recomandari pentru turistii care vor sa viziteze Belgia.

Ca majoritatea strainilor care locuiesc sau viziteaza Romania, ambasadorul Belgiei la Bucuresti, a descoperit, in cei peste 4 ani de mandat in tara noastra, potentialul turistic imens al Romaniei. Si, tot precum majoritatea turistilor, a aflat dificultatea cu care te misti dintr-o zona intr-alta a tarii.

“Imi place sa calatoresc in Romania, in special in Moldova si in Transilvania. Mi-ar placea sa calatoresc si mai mult, insa e nevoie de 7 ore sa ajungi la Iasi sau 6 pana la Cluj, si nu am timpul necesar. Imi mai place mult si Bucovina: acolo, avantajul, daca pot sa ii spun asa, este ca drumurile sunt atat de distruse, incat nu circula camioane, iar traficul este mai lejer”, spune belgianul.

Romanii sunt culti si stiu sa cante la instrumente muzicale

Diplomatul belgian este impresionat si de cultura generala a romanilor si inclinatia lor catre arta, in general.

Romanii citesc foarte mult, au o cultura generala extrem de bogata, si sunt talentati in domeniile artistice.

Ambasadorul a dat exemplul unui eveniment muzical la o scoala, intr-un satuc de langa Bucuresti, unde a fost foarte impresionat sa vada ca jumatate dintre copiii de acolo stiau sa cante la un instrument muzical.

Recomandari pentru o vacanta in Belgia

Cu toate ca este o tara mica, Belgia este o tara bogata in orase medievale, cladiri gotice sau castele istorice. Pe langa patrimoniul cultural, aceasta tara mai este o destinatie si pentru iubitorii de bere sau ciocolata si pentru cei care prefera concertele. Thomas Baekelandt, Ambasadorul Regatului Belgiei in Romania, a facut, pentru Wall-Street, cateva recomandari de destinatii turistice in aceasta tara.

“Cu siguranta Belgia nu este o tara in care sa mergi pentru vreme”

Anvers – diamante si Rubens

Anvers (Antwerp in flamanda) se intinde in cea mai mare parte de-a lungul malului drept al fluviului Escaut si are circa jumatate de milion de locuitori. Orasul este, in prezent, unul din cele mai prospere din Europa, prin comertul de dimante, petrol, industria usoara, si are unul din cele mai agitate porturi din lume. De asemenea, este si una din capitalele modei, un oras al culturii si al evenimentelor sociale si culturale. Printre cele mai cautate obiective turistice sunt: Grote Markt (Piata Mare), Muzeul Koninklijk, casa pictorului Rubens, fortareata, cladirea Garii Centrale, Biserica St.James, Boerentoren („Turnul Fermierilor”), primul zgarie-nori european, cartierul Zurenborg, cu arhitectura art nouveau, MoMu – muzeul modei sau Diamonland – muzeul diamantelor.

Gent - arhitectura medievala si evenimente culturale

Gent se afla in regiunea Flandra din nordul Belgiei. Este port si oras universitar, fiind al treilea ca marime din Belgia. Arhitectura sa, canalele si stradutele inguste transforma acest oras intr-o destinatie fermecatoare. Cea mai mare parte a arhitecturii sale medievale a ramas intacta, fiind foarte bine intretinuta. Gent este gazda unor importante evenimente culturale, precum Gentse Feesten sau Festival van Vlaanderen. Dintre cele mai importante obiective turistice ale orasului, amintim: Belfort (Turnul cu ceas), Gravensteen (una dintre cele mai cunoscute cetati romane din Belgia), Biserica Sf. Nicolae (in stil gotic), Catedrala Sf. Bavo sau Primaria, ce a fost construita intre secolele 15-17.

Bruges - Venetia Nordului

Capitala si cel mai mare oras al Frandrei de Vest, Bruges este unul din cele mai pitoresti orase belgiene, facand parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Bruges este un oras mic, dar in care ai foarte multe lucruri de facut. In plus, totul este concentrat la o distanta de mers pe jos de oriunde te-ai afla: ciocolata, bere, restaurante cu stele Michelin, monumente, muzee traditionale sau neconventionale sau plimbari cu barca pe canale. Nu degeaba este cunoscut drept Venetia Nordului. Cel mai important obiectiv turistic al orasului este insa Turnul Belfort, in care se afla un carilon municipal, format din 48 de clopote.

Bruxelles - una dintre putinele expozitii ale lui Brancusi, din afara Frantei

Considerat (desi nedeclarat oficial) drept capitala Uniunii Europene, Bruxelles este si un oras cu potential turistic.De exemplu, piata centrala din Bruxelles este un obiectiv tursitic recunoscut, aici gasindu-se o multime de cladiri vechi printre care si primaria.

In aceasta toamna, festivalul Europalia il va aduce pe Constantin Brancusi la Bruxelles pentru prima data, expozitia dedicata acestuia concentrandu-se pe ambele directii ale operelor sale (sculptura si fotografie).

Va fi un eveniment unic dedicat artistului si studioului sau, care era frecventat de lumea artistica a acelor timpuri - Amadeo Modigliani, Fernand Leger, Man Ray. Proiectul cuprinde opere importante de la muzee si din colectii private din jurul lumii, incluzand “Muza adormita”, “Sarutul” sau “Leda”.

Citeste si: De ce nu vor investitorii belgieni sa lucreze cu autoritatile romane

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri