“Franta iubeste Romania”, a declarat, intr-un interviu acordat Wall-Street, E.S. Michèle Ramis, Ambasadoarea Frantei in Romania. Domnia sa a vorbit despre “Saison”, proiect cultural, economic si politic pe care Franta il realizeaza in premiera cu o tara europeana, despre cum ar putea fi afectate investitiile franceze de instabilitatea legislativa din Romania si ce pot face cele doua tari pentru ca Brexit sa fie doar un caz izolat in UE.

De sute de ani, Romania si Franta sunt legate din punct de vedere cultural, economic si politic. Inca din Iluminism, limba, cultura si gandirea franceza au influentat fundamental dezvoltarea Romaniei. Arhitecti, diplomati sau profesori francezi si-au adus aportul la formarea Romaniei moderne, in timp ce artisti, scriitori sau oameni de stiinta de origine romana au marcat puternic societatea franceza. Albert Galleron, generalul Henri Mathias Berthelot, Henri Jacquier sau Paul Gottereau sunt doar cativa dintre francezii care au lasat urme adanci in Romania. In acelasi timp, Constantin Brancusi, Emil Cioran, Eugene Ionesco, Tristan Tzara, George Enescu, Dinu Lipatti Elvira Popescu, Henri Coanda si Nicolae Coculescu sunt romanii care au avut o contributie puternica in cultura si stiinta franceza. Astazi, Romania este un partener important pentru Franta, impreuna propunandu-si sa intareasca Uniunea Europeana, care trece printr-una dintre cele mai dificile perioade.

Franta este in mod traditional unul dintre cei mai importanti parteneri economici ai Romaniei: peste 2.300 de companii cu capital francez au investit circa 5 miliarde de euro pe piata locala, pozitionand Franta pe locul 4 in randul investitorilor straini, iar schimburile comerciale au ajuns la valoarea anuala de 8 miliarde de euro, facand din Franta cel de-al cincilea partener comercial al Romaniei.

Modelul Dacia poate transforma Romania intr-un hub industrial

Franta este unul dintre cei mai importanti actori economici din Romania. Viata de zi de zi a romanilor este plina de produse care au legatura cu aceasta tara: Carrefour, Auchan, Decathlon, Leroy Merlin, Orange, Sanofi, Airbus, Groupama BRD si, mai ales, Dacia sunt doar cateva dintre cele mai importante dintre ele. Chiar daca aceste investitii acopera o plaja larga de domenii, ambasadoarea Frantei crede ca potentialul cel mai mare pe care Romania il are este in industrie.

“Parerea mea este ca ceea ce ati facut cu Dacia poate fi replicat si in alte industrii pentru a transforma Romania intr-un hub industrial. Pe modelul Dacia-Renault, in colaborare cu alte tari partenere, ati putea dezvolta industria chimica si petrochimica, agricultura sau IT-ul. Ar fi o situatie win-win pentru toate partile implicate”, explica diplomatul francez.

Renault a cumparat pachetul majoritar al Dacia in anul 1999, transformand Automobile Dacia intr-un jucator de notorietate pe piata auto europeana, dar si cea mai mare companie din Romania dupa cifra de afaceri – 5,1 miliarde de euro in 2017. Valoarea totala a investitiilor realizate de Grupul Renault la Dacia era de aproximativ 2,3 miliarde de euro din 2000 la finalul anului 2017.

Investitorii francezi interesati de constructia de nave, industria apararii si airport management

In primul rand, companiile prezente aici isi extind activitatea si investitiile. “Cel mai recent exemplu in acest sens este de Thales, unul dintre cele mai mari grupuri de tehnologie din Europa, care si-a deschis in Romania un Centru de Excelenta in Inginerie, unde urmeaza sa angajeze peste 300 de ingineri in urmatorii trei ani”, a spus Michèle Ramis. Echipa din Romania va deservi clientii Thales din toata lumea si va furniza produse si solutii civile si militare pentru toate domeniile in care este prezent Thales, de la transportul feroviar la metrou, managementul traficului aerian, aparare navala si terestra, securitate si spatiu.

Si Dacia va investi 100 de milioane de euro, in urmatorii 2 ani, in extinderea capacitatilor de productie de la Mioveni. Vor fi construite inclusiv noi cladiri si vor modernizate sectiile de Montaj, Caroserii si Vopsitorie, pentru ca productia sa creasca, in medie, cu 15 masini pe ora.

Pe langa investitorii traditionali, alte companii franceze sunt pe cale sa intre in Romania. “Domeniile de interes pentru companiile franceze sunt acum constructiile navale, industria apararii si airport management. Nu este vorba doar companii mari, ci si companii mici si mijlocii care vor sa intre pe piata romaneasca”, mai afirma ambasadoarea Frantei.

Un exemplu in acest sens este Naval Group, una dintre companiile interesate de constructia a patru corvete multifunctionale pentru Armata Romana. Grupul francez are aproape 13.500 angajati si o traditie de aproape patru secole, dispune de 10 santiere navale in Franta si este prezent in 18 tari din intreaga lume.

Instabilitatea legislativa ar putea crea ingrijorari pentru investitorii francezi

In opinia diplomatului francez, Romania ofera o multitudine de avantaje pentru investitorii straini. “Apartenenta la Uniunea Europeana, cresterea economica – desi anul acesta s-a mai redus -, calitatea fortei de munca, capacitatea de a invata foarte repede limbile straine si pozitia geografica sunt cele mai importante argumente pe care Romania le are in atragerea de investitii straine. Un alt mare avantaj de care Romania ar trebui sa profite este securitatea – sunteti o tara foarte sigura, ceea ce nu este cazul in alte tari europene”, sustine Michèle Ramis.

Dar, calcaiul lui Ahile pentru Romania o reprezinta instabilitatea legislativa, infrastructura si lipsa fortei de munca. “De foarte multe ori, companiile sunt luate prin surprindere in ceea ce priveste taxele sau legislatia sociala. O alta problema indicata de investitori este lipsa fortei de munca - limiteaza posibilitatea companiilor de a se dezvolta si creeaza instabilitate in cifra de afaceri. De asemenea, o infrastructura buna ar creste cu mult productivitatea si eficienta Romaniei”, explica Ramis care a vorbit si despre impactul pe care instabilitatea legilslativa ar putea sa il aiba asupra investitiilor franceze.

Instabilitatea legislativa poate crea ingrijorari si poate ridica niste semne de intrebare pentru ca, vazuta din afara tarii, Romania poate da impresia unei tari nesigure. Dar, in ciuda acestor probleme, ramane in continuare o tara atractiva, si sper ca isi va folosi tot potentialul pentru a atrage cat mai multi investitori. Daca ar fi sa alegem din multe tari, Romania ar fi printre primele optiuni.

Aceasta a mai adaugat ca, in ultimii doi ani, de cand si-a inceput mandatul in Romania, nicio companie franceza nu a plecat de pe piata locala, adaptandu-se la noile conditii. “Nu cred ca momentan vreo companie franceza ia in calcul plecarea din Romania pentru ca au incredere in abilitatea Romaniei de a lucra cu partenerii internationali”.

Forum economic Romania-Franta, in iunie, la Bucuresti

Pentru a intari cat mai mult relatiile dintre cele doua tari, Romania si Franta au lansat anul trecut “Sezonul Romania - Franta”.

“Romania este prima tara europeana cu care avem un astfel de proiect, care se intinde pe o durata de 8 luni – a inceput la finalul lunii noiembrie 2018 si se va incheia in luna iulie 2019. Deschiderea oficiala a fost facuta in Franta, de catre cei doi presedinti, Klaus Iohannis si Emmanuel Macron”, spune ambasadoarea Frantei la Bucuresti.

Prima parte a proiectului a avut loc in Franta, iar pe 16 aprilie va fi lansat si Romania. Cel mai important eveniment economic din acest proiect va fi Forumul Economic, organizat in perioada 18-19 iunie, la Bucuresti. Evenimentul va atinge domenii economice cheie pentru mediul de afaceri, cu accent pe tehnologiile noi, digitalizare si educatie, si va beneficia de prezenta unei importante delegatii de oameni de afaceri francezi.

Brexit si cooperarea dintre Romania si Franta in UE

In opinia diplomatului francez, Romania si Franta trebuie sa lucreze impreuna pentru a intari Uniunea Europeana in cel mai dificil moment al sau de pana acum. “Impreuna ar trebui sa evitam slabirea Europei pentru ca UE creaza suveranitate politica si economica si securitate (sau macar as ar trebui). Asadar, cooperarea dintre Romania si Franta nu este doar una bilaterala, ci si una in contextul Uniunii Europene pentru apararea democratiei”.

Chiar daca Brexitul este vazut de Franta ca o adevarata tragedie pentru UE, acest eveniment releva si cat de important este sa fii in Uniunea Europeana.

Odata cu Brexit, am descoperit cat de greu este sa pleci din UE si care sunt costurile. In plus, s-a vazut si unitatea aratata de tarile membre in acest aspect: nu s-au divizat, nu au fost pareri separate. In plus, cred ca toate tarile au constientizat cat au de pierdut daca ies din UE. Brexit nu este pentru mine un moment care anunta alte iesiri, ci, din contra, este un fel de vaccin impotriva intentiei de a pleca - pierzi influenta, putere politica si putere economica. Insa, Europa mereu a facut progrese in situatii de criza.

In plus, Ramis a mai afirmat ca, desi zona Schengen se confrunta momentan cu multe provocari, sper ca, pe viitor, Romania sa fie inclusa si in acest spatiu pentru ca a dovedit ca este o tara serioasa la controalele de la granita.

Romania, cea mai mare provocare de pana acum pentru Michele Ramis

Michele Ramis este ambasadoarea Frantei in Romania din iunie 2017, aceasta fiind cea mai mare oportunitate si provocare din carirea diplomatica a frantuzoaicei. Ramis a absolvit Institutul de studii politice de la Paris si detine o diploma in stiinte penale si criminologie si un master in drept.

"Mi-am inceput cariera diplomatica la inceputul anilor '80, deci a trecut ceva timp. Cand am inceput nu erau multe femei in diplomatia franceza, iar prietenii mi-au spus ca aleg o meserie pentru barbati. Am ales diplomatia pentru ca sunt de parere ca o singura tara este prea putin pentru mine, am vrut sa imi extind universul", marturiseste ambasadoarea care, in timpul liber, adora ca cante la pian.

Inainte de mandatul din Romania, Michele Ramis a fost Secretar III la Ambasada Frantei din Bogota, Consilier Cultural Adjunct la Ambasada Frantei din Mexico si Ambasador al Republicii Franceze in Guatemala.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri