COVID-19 | A fost lansată o linie de call-center pentru cei care au întrebări despre anularea călătoriilor sau rambursarea banilor

La nivelul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA), Direcția Generală Turism, a fost instituit un call-center pentru persoanele care au întrebări referitoare la reprogramarea călătoriilor, anularea acestora și implicit rambursarea sumelor achitate pentru pachetele de servicii, în contextul situației epidemiologice actuale, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.

Numărul de telefon la care turiști pot apela este 0751 122 311.

Cât despre program, acesta arată în felul următor:

  • Luni – Joi: 09:00 – 17:00.
  • Vineri: 09:00 – 14:30.

De asemenea, reprezentanții Direcției Generale a Turismului din cadrul ministerului au menționat că ”în măsura în care doriți să solicitați amânarea călătoriei pentru o dată ulterioară sau restituirea sumelor achitate, vă recomandăm să faceți o cerere în scris către operatorul economic. Totodată, vă adresăm rugămintea de a lua în considerare volumul mare de solicitări la nivelul operatorilor economici din domeniul turismului și de a trata cu răbdare și înțelegere demersurile întreprinse de aceștia pentru soluționarea cu succes a solicitării dumneavoastră”.

În ceea ce privește operatorii economici, aceștia susțin că majoritatea se află în imposibilitatea de a oferi banii înapoi clienților, dat fiind faptul că aceștia au fost deja investiți. Cu toate acestea, există un plan de discuții cu partenerii din industrie, dar și cu statul român pentru găsirea unor soluții privind înapoierea banilor turiștilor.

Citeste si:
Primele zboruri charter au decolat de pe aeroporturile din...
Primele zboruri charter au...

”Sunt foarte puține agențiile care pot să restituie banii turiștilor. Ce trebuie să se înțeleagă este că banii nu rămân la noi, ei merg la parteneri, la touroperatorul grec, turc, spaniol sau bulgar etc. De asemenea, noi contractăm și plătim avansuri mari și la companii aeriene, pentru zborurile charter. Nu îți ține nimeni avioanele la dispoziție fără bani avans, și nu vorbim despre 1.000 de euro. De aceea, agențiile românești nu au banii pe care îi cer oamenii, sumele fiind virate, în general, la extern. Din păcate, niciun partener străin nu se “înghesuie” să restituie sumele primite. Suntem în situație de “război”, fiecare stat își protejează oamenii săi”, explică Alin Burcea, proprietarul agenției Paralela 45.

”În proporție de 85- 90% dintre turiști aleg să reprogrameze. Le suntem recunoscători pentru solidaritate şi pentru că astfel, oferă o gură de aer ȋntregii industrii a turismului.
Pentru cei sub 10% care doresc anulări, am ȋnceput discuţiile cu furnizorii. Acesta fiind un proces foarte lung, care nu poate avea un răspuns imediat, ȋntreaga lume fiind ȋntr-o stare de expectativă. În plus, noi suntem flexibili și pentru cei care au situaţii financiare dificile după această perioadă oferim opţiuni de vouchere deschise care se pot folosi până la finele anului 2021”, a menționat Diana Dima, Director Marketing Christian Tour.

Sursa foto: www.gov.ro

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Citește și
VIDEO | Primul hotel PLACAT CU AUR s-a deschis
Setari Cookie-uri